De la cumpărături, la plata facturilor și schimbarea unui bec, există câteva lucruri pe care trebuie să le poți face independent de sprijinul altora. Spune-le tehnici de supraviețuire, dacă vrei, pentru că, fără ele, vei fi mereu dependentă de ajutor. Desigur, prezența unui partener poate implica împărțirea responsabilităților, însă, e important să știi că te poți descurca și într-o altă situație. Așadar, iată care sunt abilitățile pe care orice femeie ar trebui să le aibă:

Gestionarea finanțelor

De la simpla plată a facturilor de utilități, la capacitatea de a-ți calcula singură salariul brut și salariul net atunci când îți schimbi locul de muncă, e important să îți dezvolți abilități de gestionare a finanțelor. Acestea te vor ajuta să fii la zi cu plățile, să poți calcula în avans ce ar însemna un credit pentru o mașină nouă, să poți economisi. Iar dacă tu și partenerul aveți banii împreună, exercițiul va fi cu atât mai interesant.

Întreținerea și reparațiile autoturismului personal

Nu, nu trebuie să înveți mecanică, ci doar să știi service-urile autorizate din proximitate, să îți amintești când trebuie plătit impozitul sau când ai nevoie să îți înnoiești asigurarea, să ai niște noțiuni de bază în ceea ce privește funcționarea mașinii – de exemplu, să îți dai seama dacă autoturismul pe care îl conduci nu pornește pentru că nu ai mai schimbat de mult baterii auto. Totodată, fii mereu pregătită pentru situația în care faci pană – știi să folosești compresorul sau să înlocuiești o anvelopă cu roata de rezervă? Ți-ar prinde bine, mai ales dacă obișnuiești să călătorești singură. Și, din fericire, există o mulțime de tutoriale din care poți învăța ușor. O altă chestiune importantă, în acest sens, este cunoașterea furnizorilor auto, pentru a ști cu precizie unde poți găsi, de exemplu, piese Opel Astra H sau de unde poți procura plăcuțe de frână compatibile cu modelul de autoturism pe care îl conduci.

Îndemânare domestică

Nu, nu trebuie să fii Julia Child sau să gătești în fiecare zi boeuf bourguignon și macarons. Însă, trebuie să te poți descurca singură în ceea ce privește mâncarea, de la a te familiariza cu metodele de livrare convenabile, la a fi capabilă să îți pregătești singură preparate simple, delicioase și bogate în nutrienți, cum sunt salatele, ouăle, legumele la abur sau carnea preparată la cuptor. 

Tot din seria domestică, sunt câteva chestii de bază pe care trebuie să le stăpânești, indiferent de sex. Să știi să îți calci o cămașă, să îți poți face patul, să te descurci să dai cu aspiratorul sau să igienizezi toaletele. Chiar dacă ai un ajutor în acest sens sau plătești pe cineva pentru servicii de curățenie și întreținere a locuinței, trebuie să iei în calcul și posibilitatea ca acel serviciu să nu fie disponibil într-o săptămână și să fii pregătită să te descurci singură, chiar dacă nu este o situație recurentă.

Abilități ce țin de siguranță

Urmează un curs de autoapărare. Chiar dacă se întâmplă rar să mergi prin locuri rău famate sau să bați străzile la picior seara, îți pot fi utile atunci când mergi în vacanță, de exemplu. De asemenea, învață să conduci, chiar dacă nu ai propriul autoturism și nu intenționezi neapărat să investești într-unul în viitorul apropiat, pentru că te descurci bine cu mijloacele de transport în comun sau pe jos și locuiești într-o zonă accesibilă. Totodată, un curs de prim ajutor ar putea prinde bine oricui. Vei învăța lucruri de bază privind ajutorarea persoanelor, de la metoda Heimlich, la deplasarea persoanelor care au suferit un accident rutier. Toate acestea îți vor spori încrederea în tine, chiar dacă nu le vei pune neapărat în practică sau acest lucru se va întâmpla rar. În orice caz, tu vei fi pregătită pentru orice situație.

Supraviețuirea este o abilitate importantă, la fel și independența. Fii mereu pregătită să te descurci singură, indiferent de sprijinul pe care îl ai de la cei din jur. Te vei simți mult mai bine cu tine, chiar dacă împarți atribuțiile cu cineva sau preferi să faci tu unele lucruri și să le delegi pe cele care nu-ți fac plăcere.

Sursă foto: Pexels