Brenciu a cucerit internetul cu o imagine pe care a postat-o pe contul lui de Facebook. Acesta îl ține în brațe, pe fiul lui, Toma, când acesta era doar un  bebeluș și îi dormea în brațe, alături de mesajul „Toma, fiul meu. La mulți ani, pui de om!”.


De altfel, și partenera de viață a actorului a făcut o postare care i-a impresionat pe internauți până la lacrimi. „În urmă cu 3 ani, cineva îmi punea în brațe o minune de băiețel. A țipat tare la naștere, iar eu am filmat fără să mă pot uita prin obiectiv… eram prea emoționată și plângeam de fericire. Era Toma. Un învingător. Nu a crescut în burta mea, a crescut direct în sufletul meu. Îl iubesc cel mai mult din lume și în fiecare zi îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acest dar. Știu sigur că el m-a ales și știu sigur că sunt cea mai fericită din lume pentru că îl am. La mulți ani, sufletul meu iubit!”, a scris și  Alice Dumitrescu

Celebrul cântăreț și soția lui l-au adoptat pe Toma în mare secret și abia la sfârșitul anului trecut au dezvăluit faptul că și-au mărit familia cu încă un băiețel. Horia Brenciu și Alice Dumitrescu formează un cuplu din 2006 și au trei fete. Pe micuța Mina, în vârstă de 5 ani, și Andreea și Maria, pe care Alice le are dintr-o relație anterioară, însă  Horia le consideră pe toate fiicele lui și nu face nicio diferență între ele.