Noua colecție dedicată copiilor e compusă din 45 de cărți care povestesc istoria lumii pe înțelesul copiilor, într-o formă relaxată și cu umor. Alături de capitole din istoria lumii adaptate pentru cei mici, cărțile folosesc ilustrații pentru a spune povești educative despre cum s-a format și a evoluat lumea așa cum o știm azi.

Ediția numărul 1 se numește „Preistoria” și le povestește copiilor despre evoluția omului modern: de la învățarea mersului biped la descoperirea focului, de la folosirea peșterilor ca adăpost la migrațiile continentale.


Pentru a sărbători lansarea noii colecții, lansăm o promoție de zile mari: la orice produs pentru copii cumpărat prin magazinul online colectii.libertatea.ro, vă oferim gratis primul număr al colecții „Istoria pentru copii”, despre preistorie.

Următoarele două ediții din colecția „Istoria pentru copii” sunt „Egiptul faraonilor”, programat pentru 19 februarie, și „Mesopotamia. Leagănul civilizației” pe 26 februarie, din care cei mici vor afla capitole importante din istoria lumii.

În „Istoria pentru copii”, episoadele istorice importante sunt transpuse într-o formă foarte prietenoasă cu cei mici. Copiii descoperă poveștile prin ochii celor doi protagoniști ai seriei, copiii Carmen și Marco, care găsesc în pivnița bunicului lor hărți, lunete, busole și instrumente, ca într-un adevărat muzeu de istorie. Bunicul lor se hotărăște să le povestească cu entuziasm despre marile epoci din trecutul omenirii și despre personajele, faptele și invențiile care au făcut istorie.

Cărțile se cumpără online pe colectii.libertatea.ro sau la chioscurile de ziare, alături de publicațiile Libertatea, Gazeta Sporturilor, Libertatea pentru femei și TV Mania.