Mocănița este un tren care circulă pe linii înguste, ce odinioară deserveau, în principal, la transportul lemnelor, dar și al persoanelor sau marfurilor. Adesea este tractat de o locomotivă cu aburi.
La plimbare cu mocănița
Pe drumuri aproape uitate, mocănița nu s-a oprit din a face cursele ei neobosite, ba chiar că a prins mai mare viață datorită turiștilor. Ei o iubesc pentru că ea dă un farmec aparte locului. Toată lumea vrea să o cunoască.
Unde găsim mocănița
Pe teritoriul țării noastre se găsesc mai multe linii pe care circulă acest tren minunat. Unele mai cunoscute decât altele, dar toate cu farmecul lor.
Mocănița de pe Valea Vaserului, Maramureș
A fost inaugurată în 1933, are unul dintre cele mai lungi trasee – 56 kilometri, trece prin zone de munte cu priveliști de vis. Ea transportă și turiști, dar și lemne.
Trenurile turistice urcă până la staţia Paltin (km 21,6), aproximativ două ore depărtare de Vişeu de Sus, acolo unde s-a amenajat un loc plăcut pentru popas. Până la întoarcerea trenului, în Paltin, turiştii pot să îşi petreacă puţin timp în natură, să facă un picnic sau să admire panorama de pe platforma amplasată pe stânca din apropiere, informează cffviseu.ro
Un bilet pentru un adult costă între 48 lei și 53 lei în funcție de perioada aleasă.
Mocănița de pe Valea Arieșului, Apuseni
În trecut, cei care mergeau cu ea primiseră numele de mocani. Ea ajunge pe traseul Turda – Baia de Arieș – Câmpeni – Abrud, până în Ţara Moţilor, iar drumul are 94 kilometri lungime.
Trenul de aici poate transporta 54 de persoane la o cursă.
Mocănița de la Sovata
Mocăniţa funcţionează cu cărbune sau lemn de esenţă tare.
Garnitura de tren are 3 vagoane, două închise şi unul tip gondolă. Toate vagoanele au o lungime cuprinsă între 11 şi 12 metri. Cele trei vagoane au fost renovate în anul 2003 şi au o capacitate totală de 90 de locuri, informează mocanitasovata.ro
Viteza maximă a mocăniţei este de 35km/h, iar autonomia este de 30 km. Pentru o călătorie dus-întors de 14 kilometri (în 2 ore), un bilet costă 15 lei (copii), 30 lei (adulți) și 20 lei (pensionari). Copiii sub 4 ani au gratuitate.
Mocănița de la Huțulca, Moldovița
Reprezintă o atracție pentru turiștii care merg în Suceava. Linia ferată măsoară 10,5 kilometri și trece prin zone de poveste. Traseul începe din Moldovița, din imediata apropiere a Hotelului Oana, merge de-a lungul cursului râului Moldovița și se oprește în Rașca. Pe vremuri ea lega Moldovița de Argel.
Numele i se trage de la o minoritate etnică înrudită cu ucrainenii ce trăiesc aici – huțuli. Ei cresc rasa de cai huțulă.
Locomotiva funcționează cu abur, face traseul în aproape 3 ore, dus-întors. Circulă cu turiști sâmbăta și duminica, între 13.00 și 15.00. Un bilet costă 25 lei adulți și 15 lei copii.
Mocănița Brad-Crișcior, Hunedoara
A fost construită în 1907 pentru transport de cărbune și a fost utilizată pentru acest scop până în anul 1998. Începand cu 2001, linia este valorificată în scop turistic.
Trenul are câte două plecări pe zi din Brad Gară, la orele 12.00 și 14.00 și înapoi de la Crișcior Poarta 2 la orele 13.00 și 15.00. Biletele costă 10 lei și 5 lei pentru adulți, respectiv copii.
Călătoria de 7 kilometri dintre Brad și Crișcior durează cam jumătate de oră.
Mocănița Covasna – Comandău, jud. Covasna
Aici întâlnim o locomotivă diesel și cu abur. Trenul, folosit inițial pentru transportul de lemne din păduri, face un ocol al localităților Comandău și Covasna pe o porțiune între Planul Înclinat și gara din Covasna.
Linia de cale ferată de aici a fost renovată și reinaugurată în 2014, iar de atunci bucură turiștii. Are o capacitate de 50 de persoane.
Locomotiva diesel circulă de vineri până duminică între 09.00 și 18.00, iar cea cu aburi în zilele de sărbătoari, între 09.00 și 18.00. Biletele costă 6 lei – adult, 4 lei – copii, la cea diesel, iar la mocănița cu aburi biletul este 10 lei adulți, 8 lei copii.
Mocănița Abrud – Câmpeni
În 2013 a fost repusă în circulație, cu ocazia Târgului de Fete de pe Muntele Găina. Ea pornește din Abrud și se oprește la Câmpeni (oraș de unde Horea a condus Răscoala de la 1784 împreună cu Cloșca și Crișan, dar și centru al Revoluției din 1848), trecând prin Gura Roșiei și Cărpiniș. Linia ferată are 11 kilometri și se parcurge în 3 ore, dus-întors.
Mocănița Sibiu-Agnita sau de pe Valea Hârtibaciului
După cum informează Calea Ferată Îngustă, Sibiu-Agnita este o cale ferată cu ecartament îngust care șerpuiește printre dealurile sudice ale Transilvaniei și pe lângă numeroase biserici fortificate săsești. Străbate o rezervație naturală Natura 2000, presărată din abundență cu faună sălbatică și floră deosebită, într-un peisaj rural pașnic, dominat în depărtare de crestele înzăpezite ale Carpaților.
În prezent calea ferată se află în mâinile autorităților locale și este treptat restaurată de voluntari – asociaţia „Prietenii Mocăniţei”.
În trecut linia ferată ajungea chiar până la Sighișoara, iar astăzi se dorește ca acel segment să fie readus la viață.
Se fac plimbări cu trenul tras de locomotiva cu aburi între Cornățel și Hosman – 4,2 kilometri, se poate pedala cu ciclo-drezina ce are o capacitate de 4 persoane pe scaune și 2 persoane pe biciclete (pe lanț, cu reductor), dar și cu moto-drezina (sibiuagnitaraiway)
Mocănița Mureșeană
Din nefericire aceasta a fost pusă la pământ de către hoții de fier vechi, gările au fost devastate. În prezent se fac eforturi pentru a o readuce la viață. Autoritățile locale și voluntarii pot face minuni.
Linia ferată Oravița – Anina
Linia ferată Oravița-Anina este a cincea cale ferată de pe teritoriul României și prima cale ferată montană.
A fost construita în timpul Imperiului Austriac și reprezintă un monument cultural unic în țara noastră, precum şi o realizare tehnică deosebită.
A primit supranumele de ‘Semmeringul bănățean’ fiind construită doar câţiva ani după faimoasa cale ferată ‘Semmering’ din Austria.
Linia ferată de la noi are o lungime totala de 34 Km și o diferenţă de nivel de 340 m.
Trenul care circulă pe această rută este format dintr-o locomotiva diesel-electrică românească LDE125, seria 69-73, 1250 CP, construită special pentru linia Oraviţa-Anina şi doua vagoane de clasa a-II-a, necompartimentate, cu banci din lemn, construite în anul 1914.
Viteza medie este de 17 km/h, distanţa dintre Oraviţa şi Anina fiind parcursă în circa 2 ore.
Pe langă acest tren, pe această rută mai circulă şi o drezină care împinge un vagon de marfă descoperit, o platformă pe care au fost instalate scaune în vederea trasportului de persoane în scop turistic.
Plimbându-ne cu ele, le ajutăm să existe în continuare.
Sursa Foto cffviseu.ro