Învierea Domnului. Relicvele sacre din ziua Răstignirii

Învierea Domnului rămâne cea mai mare taină și cel mai mare miracol al lumii creștine. Este conceptul fundamental al credinței noastre și minunea care dă speranță tuturor credincioșilor. Cu toate că Iisus le vorbise apostolilor săi despre moartea care îl aștepta, dar și despre învierea Sa, aceștia nu i-au dat crezare până când El nu s-a arătat din nou pentru a le întări sufletele.

Iisus s-a arătat după Înviere

Biblia spune că, după Înviere, Iisus s-a arătat mironosițelor și ucenicilor săi de mai multe ori până la Înălțare. Prima căreia i-a vorbit a fost Maria Magdalena, tânăra care îi spălase picioarele și pe care Hristos o izbăvise de păcate. În seara Învierii, Iisus s-a arătat și ucenicilor săi, vorbindu-le despre credință și chemându-i pe toți în Galileea, să fie martorii marelui miracol.

Așa cum apostolii și ucenicii săi au căutat dovezi ale Învierii Sale, la numai câteva zile după răstignire, așa au căutat și credincioșii de mai târziu mărturii ale miracolului divin.

Pornind pe firul evangheliilor rămase de la apostolii săi, cercetând poveștile vechilor evrei care auziseră de la moșii și strămoșii lor despre Răstignirea și Învierea Domnului, Împărăteasa Elena a Constantinopolului a reușit să găsească pe Golgota crucea pe care a pătimit Domnul.

Tot Împărăteasa Elena ar fi găsit, între anii 327 – 328, și cămașa pe care ar fi purtat-o Iisus în ziua supliciului sau sulița cu care i-au fost străpunse coastele.

Învierea Domnului și obiectele sacre

Crucea sfântă, găsită pe Golgota

Legenda spune că Împărăteasa Elena a fost încredințată că a găsit crucea lui Iisus, la poalele Golgotei, deoarece era singura în care fuseseră bătute cuie. Tâlharii pe care romanii îi spânzurau pe cruce erau legați cu funii, doar lui Iisus i-au fost străpunse mâinile și picioarele cu piroane de fier, să îi provoace o suferință cât mai grea.

Împărăteasa i-ar fi trimis fiului ei, Constantin, câteva fragmente de lemn și două cuie din crucea sacra, restul lemnului fiind așezat la loc de cinste în bazilica pe care Elena a ridicat-o pe dealul Golgotei.

Cultul biblic al Crucii a fost stabilit în anul 335, când lăcașul de pe Golgota a fost sfințit și a căpătat numele de Biserica Sfântului Mormânt. De-a lungul veacurilor, crucea sfântă a fost împărțită în mai multe fragmente pentru a fi salvată de jaful perșilor și al otomanilor, ajungând astfel în mai multe catedrale creștine din Europa. Cea mai mare bucată se află acum la mănăstirea Xiropotamou de pe muntele Athos.

Cămașa și giulgiul lui Iisus

Catedrala din Trier, Germania, adăpostește cămașa cu care a fost înmormântat Hristos și pe care ar fi purtat-o după ce a înviat. Cămașa a fost găsită, se pare, tot de Împărăteasa Elena, dar cel care a expus-o publicului larg și a încercat să convingă lumea că este o relicvă autentică a fost arhiepiscopul Johann din Trier, în secolul al XII-lea.

Celebrul giulgiu din Torino, cu care se presupune că a fost înfășurat trupul lui Iisus după ce a fost dat jos de pe cruce, este deopotrivă venerat și contestat. El a devenit faimos după ce a fost cumpărat de Casa de Savoia care l-a promovat drept o relicvă autentică, menită să le aducă lor prestigiu.

Datarea cu carbon, din anul 1988, a demonstrat totuși că giulgiul nu este suficient de vechi pentru a putea spune că vine din epoca lui Iisus. El pare să aparțină mai degrabă epocii medievale și a fost, poate, realizat cu scopul de a induce în eroare pelerinii și credincioșii care aveau nevoie de dovezi.

Lancea, o relicvă mai puțin cunoscută

Istoria soldatului roman care verifică dacă Iisus a murit pe cruce, înfigând o suliță în coastele lui, este bine cunoscută. Dar ceea ce se știe mai puțin este că episodul a fost relatat doar în Evanghelia lui Ioan. Însă, pentru mulți credincioși, mărturia apostolului Ioan este convingătoare.

Cu toate acestea, arheologii susțin că este o armă specifică secolului al VIII-lea și că nu putea fi folosită de romanii care stăpâneau Ierusalimul în secolul I.

sursa foto: 123rf.com