Gura Portiței este o alternativă a stațiunilor agomerate de pe litoralul românesc. Cei care doresc să fie cât mai aproape de natură, departe de agitație, parcuri de distracții, etc, pot alege acest loc.

Gura Portiței este la 50 de kilometri distanță de Tulcea

Se poate ajunge pe uscat sau cu barca peste lacul Golovița.

Cu mașina se merge pe drumul european E87 ce leagă Constanța de Tulcea. Se face dreapta în comuna Baia, spre Jurilovca. Aici veți găsi indicatoare care vă arată drumul la dreapta din cel principal. În Jurilovca găsiți parcare cu plată și locul de îmbarcare pentru vapor.

Vaporul pleacă din Jurilovca spre Gura Portiței de 3 ori pe zi începând cu ora 9.00, 14.00, ultimul la 18.00 și invers, de la ora 12.00 primul drum, 16.00, respectiv ultima cursă la 20.00.

Programările se fac din timp. Drumul durează 1 oră și jumătate.

harta gura-portitei

Gura Portiței face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării

Deosebit și unic la acest loc este faptul că ai malul Mării Negre, într-o parte, și Deta Dunării, de cealaltă parte.

Un peisaj unic prin flora, fauna și sălbăticia lui. Găsești case în stil lipovenesc, zugrăvite în alb și albastru, bucate specifice dobrogene, umbreluțe cu stuf, acoperișuri cu stuf, verdeață și flori colorate.

Plaja lungă de 4 kilometri are un nisip foarte fin, însă turiștii au acces doar pe o parte a acesteia, cealaltă fiind strict protejată.

Fostul sat de pescari a devenit, în timp, un fel de sat de vacanță . Aici poți campa la cort sau te poți caza în una din camerele complexului cu 15 vile construit în zonă.

Pe plajă există căsuțe din lemn, pentru două persoane. În zonă este și un cabinet medical.

Distracție pentru toate vârstele

Agrement – excursii pe canalele Deltei Dunării, plimbări în barca, hidrobiciclete, pescuit, piscină, terenuri de volei și tenis.

În zonă se mai află

  • capul Dolosman
  • cetatea Argamum, pe malul Lacului Razelm sau Limanul Razim (cea mai mare întindere de apă dulce din țata noastră).
  • rezervația Grindul Lupilor
  • lacul Zmeica
  • Istria
  • Enisala
  • lacul Sinoe

gura portitei

În acest peisaj sălbatic puteți vedea cormorani, egrete, pelicani, rațe, gâște, acvila, gaia, vulturul pescar, barza, lăstunul, dar și plante specifice zonei Deltei Dunării.

Cel mai important este să vă informați cât mai bine despre locul pe care urmează să-l vizitați, pentru a evita surprizele mai puțin plăcute.

Sursa Foto guraportitei.ro

Vezi şi care sunt afluenții Dunării!

Save