Echinocțiul de toamnă 2022 va avea loc vineri, pe data de 23 septembrie, după cum ne informează specialiștii de la Observatorul Astronomic ”Amiral Vasile Urseanu” din București.
Conform calculelor din acest an, echinocțiul se va petrece pe 23 septembrie la ora 4 și 4 minute. La această dată, durata nopții va fi egală cu durata zilei, dar nopțile vor începe să crească treptat și vor fi tot mai lungi până la solstițiul de iarnă din data de 21 decembrie 2022.
Când se schimbă ora
După echinocțiul din 23 septembrie începe toamna astronomică. Nopțile vor fi mai lungi și mult mai reci, dar deja acest lucru se simte la nivelul întregii țări.
Conform tradiției, ora se schimbă în luna octombrie și anume în ultimul weekend din octombrie, în dimineața zilei de duminică, 30 octombrie, când ora 4:00 devine ora 3:00.
Echinocțiul de toamnă 2022 în zodia Balanței
Toamna echinocțiul aduce echilibru și armonie, acceptăm sfârșitul verii și începutul sezonului rece. Este un moment în care facem bilanțul a ceea ce am realizat și ne gândim la planurile pentru viitor.
La echinocțiul de toamnă 2022, Soarele se mută în Balanță și ne ajută să ne eliberăm de emoțiile negative, de eșecuri și regrete care s-au adunat după o vară tumultuosă. La fel ca natura, trebuie să ne pregătim pentru a ne conserva energia și să folosim lumina slabă a soarelui de iarnă pentru activitățile benefice sufletului.
Ce tradiții respectă românii în preajma echinocțiului
Există o vorbă din popor care spune că, așa cum este vremea în ziua echinocțiului, așa va fi toată toamna. Dacă plouă dimineața, va fi o toamnă ploioasă, iar dacă iese soare la amiază va fi o toamnă spornică și un an bun.
Gospodarii încep să bată nucile și să culeagă merele și strugurii. Iar femeile stropesc florile din ghivece cu puțin mir să rămână frumoase și sănătoase și la iarnă.
În dimineața echinocțiului de toamnă este bine să bei primul pahar de must, să fii sănătos și voios peste iarnă și să faci vin bun în butoi.
Și pentru că echinocțiu înseamnă balanță și echilibru între zi și noapte, în ziua respectivă nu trebuie să te cerți cu nimeni, să nu critici și să nu judeci pe nimeni. Și cu copiii trebuie să fii îngăduitor și răbdător!