Așezată într-o poiană înconjurată de dealuri, în Țara Hațegului, în locuri de o frumusețe rară, biserica de lemn de la Prislop a fost construită de Sf. Nicodim pe la începutul anilor 1400 și ocrotea o comoară rară. În apropiere, curgea un izvor cu puteri vindecătoare și nu puțini erau credincioșii care veneau aici pentru îndrumare și pentru tămăduire.

Faima locului trebuie să fi fost cunoscută din vremuri medievale și poate chiar mai de demult. Nu întâmplător, Sf. Nicodim a poposit aici să ridice un lăcaș de cult și să aducă o rază de lumină credincioșilor români.

Domnița Zamfira, mai mult decât o legendă

Biserica de piatră de la Mănăstirea Prislop

Mănăstirea ridicată de Sf. Nicodim a ajuns în scurt timp un loc de pelerinaj încă din acele vremuri. Izvorul ei miraculos era cunoscut în țară și el o atrage pe domnița Zamfira să vină aici să se roage pentru sănătatea și pentru viața ei.

Povestea, susținută și de date istorice, arată că Zamfira s-a refugiat în Ardeal în 1530, după ce tatăl ei, Moise Vodă, a fost ucis pe câmpul de luptă. Domnița Zamfira a găsit un loc minunat la Prislop, a găsit sprijin și adăpost, ba chiar se spune că s-ar fi vindecat de o boală de care suferea de ani de zile, după ce a băut apa din izvor. I-a rămas inima în aceste locuri și a promis că va ridica o biserică mai mare și mai trainică, cea mai frumoasă din aceste ținuturi.

Domnița s-a ținut de cuvânt, pentru că la scurt timp după ce a plecat de la Prislop, ea s-a căsătorit cu fiul cel mare al căpitanului care conducea Cetatea Devei. Ea a intrat astfel într-o familie bogată și s-a întors la Prislop unde a donat bani pentru consolidarea și refacerea mănăstirii.

Conform datelor istorice, Zamfira sau Safira cum i se mai spunea în epocă, a restaurat mănăstirea între anii 1564-1580 și tot aici s-a retras spre bătrânețe, după o viață tumultoasă. Tot din banii ei, s-a realizat o frescă nouă și a fost adusă aici o icoană a Maicii Domnului făcătoare de minuni.

Unele documente menționează că ar fi fost la Prislop două mănăstiri, una de maici și una de călugări, în timpul în care Domnița Zamfira a ajutat lăcașul cu bani. Și tot ea ar fi înființat aici un seminar, fiind considerată astfel al doilea ctitor al mănăstirii, după Sf. Nicodim.

O viață plină de aventuri și patimi

Pe cât de cucernică și darnică a fost la mănăstirea Prislop, pe atât de schimbătoare și neliniștită a fost domnița Zamfira în viața ei personală. Primul soț, Ștefan Keseru, provenea dintr-o familie bogată, cu numeroase proprietăți și bunuri de preț, și totodată o familie influentă în zonă. Dar soțul ei moare și tânăra văduvă rămâne cu trei copii și stăpână pe o avere însemnată.

Averea ei îl atrage pe sfetnicul de taină al reginei Izabela a Ungariei, cu care Zamfira se recăsătorește în 1570. Polonezul Stanislaw Nieżowski era, la rândul lui, deosebit de bogat, cu domenii mari în comitatele Hunedoara și Bihor. Zamfira nu are parte nici de al doilea soț, care moare la numai cinci ani de la căsătorie. Neconsolată de pierderea celor doi soți, Domnița Zamfira se retrage la mănăstirea Prislop de care se îngrijise și pe care o dăruise cu bani și cu ajutoare.

A treia dragoste, cea mai dureroasă

Pictura murală exterioară la Mănăstirea Prislop

Cel puțin așa spune povestea, dar istoria reală, descoperită în documentele vremii, arată că Zamfira ar fi încercat să se căsătorească și a treia oară, fiind îndrăgostită pătimaș de logofătul Ioan Norocea. În unele texte din acele vremuri se arată că domnița de origine româncă se cam săturase să fie disprețuită de neamul ei pentru căsătoriile pe care le avusese cu străini. Se simțea înlăturată de boierii ardeleni și avea nevoie de o nouă alianță, de o căsătorie care să îi ofere un statut mai puternic în societatea românească.

De menționat că Zamfira nu era doar o văduvă nefericită și bogată. Era și o femeie foarte frumoasă, foarte puternică și pătimașă, căreia îi plăcea viața și avea o anumită influență în cercurile nobile din acele timpuri.

Logofătul Ioan Norocea nu a putut rezista farmecelor acestei femei pasionale. Cei doi au avut o vreme o legătură aprinsă, dar Norocea era căsătorit și nu a vrut nici în ruptul capului să se despartă de soție pentru a se căsători cu Zamfira. Oricâte daruri scumpe și oricâți bani i-a pus Zamfira la picioarele lui Norocea, acesta a refuzat să o ia de soție. Se pare că domnița i-ar fi oferit valahului mândru inclusiv domeniul ei din Hațeg, dar acesta a refuzat până la capăt. Când s-au despărțit, fiul Zamfirei l-a dat în judecată pe logofăt pentru a recupera darurile scumpe făcute de mama lui, iar procesul plin de picanterii a fost multă vreme deliciul bârfitorilor.

Mănăstirea Prislop, locul de suflet al domniței Zamfira

Oricât de bogată și influentă a fost Zamfira, mănăstirea Prislop a rămas locul ei de tihnă și reculegere. Cu inima frântă de Norocea, cu care a avut o poveste de dragoste plină de patimă și ură, domnița a venit la mănăstire unde a rămas ferită de bârfele lumii. Aici și-a făcut și mormântul, marcat cu o piatră de marmură roșie. Pe această piatră stă scris un epitaf care se încheie cu o metaforă misterioasă: ”Saphira a fost demnă de numele de safir”.