Iată câteva obiecte pe care le folosim zilnic cu mici secrete din fabricație. Unele dintre ele sunt interpretate greșit, pe altele nici nu le băgăm în seamă, dar ar fi bine să știm la ce să le folosim.

Pampoanele de la fesuri

Pampoanele acelea pufoase și stufoase nu au doar rol decorativ și nici prea moderne nu sunt. Ele au fost inventate pentru marinarii francezi înainte de primul război mondial. Marinarii purtau întotdeauna fesuri cu pampoane pe cap să îi protejeze dacă se loveau de pragul de sus al ușilor mici și înguste de pe vase.

Mulți copii și adolescenți adoră să poarte azi fesuri cu pampoane și chiar și adulților le stă bine. Iarna, sunt obiecte pe care le folosim zilnic și sigur ne-ar prinde bine dacă alunecăm pe gheață.

Gaura din bețele pentru acadele

Unii ar spune că respectiva gaură previne sufocarea, dacă vreun copil înghite din greșeală bățul. Ei bine, nu aceasta este explicația! Gaura respectivă ajută pasta de zahăr să se lipească mai bine de băț, astfel încât acadeaua, indiferent de forma ei, să nu cadă în timp ce o consumăm.

Dungile de la pantaloni

Dungile perfecte pe care le au pantalonii bărbătești nu au fost create la început cu vreun scop estetic. Prin secolul al XIX-lea, fabricile de îmbrăcăminte exportau mare parte din producție în diverse țări din Europa și în America. Pentru a împacheta cât mai multă marfă, pantalonii nu se mai puneau pe umerașe, ci erau strânși și împachetați în baloturi. Astfel au apărut dungile pe verticală pe care azi ne chinuim să le păstrăm perfecte cu fierul de călcat.

Buzunărașul din lenjeria intimă

Multe modele de bikini au un buzunăraș în zona intimă. În niciun caz nu este făcut să pui ceva în el, vată sau tampoane. Acest pliu din material moale protejează zona intimă și acoperă discret cusăturile la interior, care ar putea irita pielea sensibilă. Sunt obiecte din lenjeria intimă pe care le folosim zilnic și trebuie să știm că acest buzunăraș este util pentru protecția unei zone sensibile.

Orificiul minuscul de lângă camera foto a telefonului

Mulți dintre noi putem observa un orificiu foarte mic, aproape cât un vârf de ac, montat lângă camera foto a telefoanelor moderne. Acesta este un al doilea microfon, încorporat pentru a reduce sunetele captate de microfonul principal și pentru a face înregistrările mai bune.

Butonul de la oglinda retrovizoare

Sunt mulți șoferi care descoperă târziu că oglinda retrovizoare are un buton prin care poate fi schimbată poziția ei pe timp de zi și pe timp de noapte. Acest buton ne ajută noaptea să ne ferim de luminile orbitoare ale farurilor mașinilor din față. Apasă pe el și vei vedea diferența.