Pentru ca iarna aceasta să ai parte de cele mai frumoase sărbători și să nu-ți lipsească nimic, întocmește din timp o listă cu ce trebuie să faci pentru a te bucura împreună cu ai tăi de zile de poveste.
Iată ce trebuie să ai în vedere atunci când faci lista cu lucruri pe care să le bifezi în decembrie:
Programează curățenia generală
Foarte importantă în economia oricăror perioade de sărbătoare, curățenia casei este și una dintre operațiunile care necesită mult timp și resurse. Ca să nu îți pierzi atunci cel puțin o săptămână cu asta, începe din timp. Curăță covoarele, spală perdelele, fă ordine în dulapuri și scapă de lucrurile pe care nu le mai folosești, eliberând astfel și spațiu important.
Lustruiește mobila și, eventual, împrospătează aerul din casă cu o mână de lavabilă, dacă felul în care este decorată aceasta îți permite. Dacă nu, măcar un strat proaspăt pe tavane merită să dai, pentru senzația aceea de curățenie generală.
Planifică detaliile legate de brad
Pare ultima dintre griji atunci când vine vorba de sărbători, pentru că știi deja că nu ai cum să ratezi tocmai partea cu bradul, dar ai și aici de stabilit câteva lucruri importante. În primul rând, trebuie să răspunzi la întrebarea: ce va fi anul acesta, brad natural sau artificial? Apoi trebuie să te gândești de unde și când îl cumperi. Dacă este vorba de brazi naturali, ideal ar fi sa nu cumperi mai devreme de 1 decembrie, ca să nu se scuture până la Crăciun și să reziste cât mai mult sau să fie în ghiveci, ca să îl poți replanta.
Dacă alegi varianta bradului artificial îl poți cumpăra oricând, dar ideal ar fi să mergi să îl vezi cum arată desfăcut, nu să îl cumperi online, pentru că așa poți să verifici și ce va însemna în economia spațiului din casa ta și să găsești cel mai bun loc pentru el.
Odată ce știi ce fel de brad vei avea, este simplu să decizi când îl împodobești, și, de ce nu, când îl strângi.
Stabilește meniul și vezi ce poți cumpăra mai repede
Perioada sărbătorilor este una extrem de aglomerată în magazine, așa că cel mai bine este să stabilești din timp meniul pentru mesele de Crăciun și de Revelion și să vezi ce poți cumpăra deja pentru prepararea lor. În afară de legume proaspete, verdețuri și ouă, poți cumpăra dinainte, practic, orice. Da, inclusiv carnea, care poate sta la congelator și nu își va pierde niciun pic din savoare când o vei prepara.
Cu genul acesta de abordare vei câștiga și mult timp pe care l-ai pierde prin magazinele extrem de aglomerate în perioada sărbătorilor, vei face și economii financiare, pentru că, pe măsură ce se apropie decembrie produsele cele mai căutate se scumpesc treptat și nu vei fi prinsă pe picior greșit dacă se anunță musafiri pe ultima sută de metri, pentru că ai deja provizii și poți adapta meniul din mers.
Cumpără din timp cadourile
De ce să le lași pe ultima sută de metri, să te înghesui prin magazine și să riști să nu găsești ceea ce îți dorești doar pentru că, la fel ca alte zeci de mii de oameni, ai lăsat căutarea cadourilor pentru ultimele zile înainte de crăciun sau de Moș Nicolae? Da, cel mai probabil nu ai timp de un tur prin magazine, dar măcar îți poți face o listă cu ce vrei să cumperi și să încerci să bifezi câte ceva din ea pe măsură ce le găsești.
Un alt avantaj al cumpărăturilor făcute pe o perioadă mai lungă de timp este faptul că nu îți destabilizează bugetul și mai există și posibilitatea de a găsi unele cadouri la prețuri mai mici decât în perioada Crăciunului.
Chiar dacă sărbătorile nu înseamnă totdeauna lumină, bucurie și cadouri, poți scăpa rapid și eficient de lucrurile solicitante și să ajungi să te bucuri de timpul petrecut împreună cu cei dragi în jurul bradului împodobit.
Sursă foto: shutterstock
(P) Material publicitar realizat in colaborare cu olx.ro