Iată câteva sfaturi simple să îți recâștigi liniștea interioară când viața se complică și simți că nu mai faci față stresului.

Relaxează-te!

Primul pas spre liniştea interioară este să îţi faci timp să o găseşti. Alege, în fiecare zi, un moment în care să nu faci absolute nimic. Timp de 10 minute sau 30, în funcţie de cât eşti de ocupată, opreşte-te din orice treabă şi gustă liniştea.

Savurează o cafea sau un ceai, ascultă muzica preferată şi gândeşte-te numai la lucrurile plăcute pe care le mai ai de făcut până la sfârşitul zilei. Este de preferat să “furi” clipa de linişte după-amiaza, în jurul orei 15.00, când simţi că ai obosit şi ai nevoie de linişte. Ar fi bine să transformi acest moment într-un obicei şi să îl respecţi chiar dacă eşti la serviciu. 

Instaurează ziua odihnei!

Alege o zi pe săptămână sau măcar odată la două săptămâni în care nu vei mai face aproape nimic. Ziua odihnei va fi agreată şi de familie. Mergi la o plimbare cu cei mici, ocupă-te de florile din grădină sau din balcon, delectează-te cu revista preferată sau tricotează. În afară de pregătirea bucatelor, ar fi bine să te abţii să te ocupi de problemele casei sau ale familiei.  

Ai grijă de sănătatea ta și de liniștea interioară!

Să ai parte de sănătate, că-i mai bună decât toate… spune o vorbă din bătrâni. În momentele în care eşti bolnavă, simţi din plin cât de profund este acest proverb. Nu te lăsa cucerită de boală!

Adoptă un stil de viaţă sănătos, alimente proaspete, bogate în vitamine, mergi mai mult pe jos, chiar dacă nu faci gimnastică, şi renunţă la fumat, dacă este cazul. Un organism sănătos va face faţă tuturor greutăţilor, nu numai fizice, dar şi psihice.

Construieşte armonia în jurul tău!

Fereşte-te de spaţiile închise, fără soare şi plante sau dezordonate. Organizează-ţi casa astfel încât să îţi transmită bucurie şi linişte, decorează fiecare cameră în culori calde, înfrumuseţează ferestrele cu plante înflorite şi păstrează o curăţenie exemplară. O casă frumoasă, la curăţenia căreia contribuie toată familia, îi va influenţa pozitiv şi pe copii.

Adoptă un animal de companie!

Dacă eşti singură şi îţi este prea greu să te întorci acasă, ştiind că nu te aşteaptă nimeni, fă-ţi un prieten din lumea necuvântătoarelor. Un căţel, o pisică sau chiar un peruş zglobiu îşi vor aduce zâmbetul pe buze.

Îngrijindu-l şi dăruindu-i dragoste, micul tău prieten te va răsplăti cu acele momente frumoase în care vei descoperi liniştea interioară. Îţi va descreţi fruntea, îţi va alunga gândurile posomorâte şi te va face să râzi mai des.