Visele premonitorii au fost dintotdeauna o mare enigmă pentru omenire și nici azi nu putem spune că le-am descifrat în întregime. Pe vremuri, erau considerate mesaje transmise de zei și aveau o mare putere de sugestie.

Când apar cel mai des premonițiile în vise

Mulți cercetători consideră, în zilele noastre, că visele sunt benefice pentru echilibrul nostru sufletesc și spiritual, fie că sunt vise frumoase, fie că sunt coșmaruri.

Chiar dacă multe dintre ele par lipsite de sens, ele sunt legate de tot ceea ce este important în viața noastră și trebuie descifrate prin prisma experiențelor pe care le trăim. Visele transpun în scene imaginare durerile și temerile care ne apasă sufletul, dar și suferințele trupului.

În perioadele tensionate, când ne confruntăm cu situații dificile sau cu probleme de sănătate, visele ne pot avertiza cu privire la ceea ce ni se poate întâmpla în viitorul apropiat.

De aceea, cele mai multe vise premonitorii apar în perioadele grele ale vieții, dar și în perioadele cu o încărcătură emoțională puternică precum căsătoria, nașterea unui copil, apariția unor schimbări majore în viață, schimbarea locuinței sau a locului de muncă.

Cum poți recunoaște mesajele din visele premonitorii

Știința nu confirmă visele premonitorii! Cu toate acestea multe persoane pot spune că au avut cel puțin un vis premonitoriu în viață. Și nu este deloc imposibil! Visele de avertizare sunt legate de intuiția noastră și de emoțiile pe care ni le induce o anumită stare de fapt.

Dacă, spre exemplu, ai probleme de sănătate și intuiția ta îți spune că se vor agrava, este posibil să te visezi în spital sau să visezi că ești atacată și lovită. Astfel de vise sunt legate de teama ta că boala va deveni mai complicată și mai dureroasă.

Visele premonitorii sunt strâns legate de puterea ta intuitivă și de modul în care subconștientul face legături între diverse fapte, situații și oameni de care nu ești conștientă în timp real. El le transpune apoi în vis și pune accentul tocmai pe conexiunile pe care tu le-ai trecut cu vederea, generând astfel posibile vise premonitorii.