Temperatura obișnuită a corpului unui câine este mai mare decât cea a noastră. Ea variază de la 38 la 39,2 grade Celsius, de aceea corpul câinelui ți se pare mai cald când îl mângâi. Dar, dacă se îmbolnăvește, este posibil să scadă simțitor sau să crească spre 40 de grade, ceea ce poate indica infecții sau afecțiuni grave și trebuie să mergi de urgență la un specialist veterinar.

Ar fi bine să ai în casă un termometru digital cu care să verifici și tu temperatura câinelui, când suspectezi că ar putea fi bolnav. Roagă un membru al familiei să liniștească animalul și să îl țină câteva momente întins și lipește termometrul de piele, sub una dintre labele din față. Este important să nu folosești un termometru clasic, din sticlă, care s-ar putea sparge și ar putea răni câinele.

Temperatura nasului, un indiciu evaziv pentru sănătatea câinelui

Majoritatea stăpânilor crede că, dacă nasul câinelui este fierbinte și uscat, acesta are febră și poate fi grav bolnav. În realitate, temperatura nasului poate fi înșelătoare și nu reprezintă un indiciu clar despre starea de sănătate a câinelui.

Un animal perfect sănătos poate avea nasul cald și uscat, în timp ce un câine grav bolnav poatea nasul umed și rece. În cazul în care nasul câinelui este prea cald și apar și alte simptome precum apatia, diareea, lipsa poftei de mâncare sau somnolența, atunci este cazul să te îngrijorezi și să apelezi la ajutor medical.

Ține cont că un pui de cățel poate avea nasul mult mai cald și o temperatură ușor mai ridicată decât un animal adult. Dacă nu ești sigură, folosește un termometru pentru a stabili temperatura exactă și apoi mergi la veterinar.

De ce apare febra

Când temperatura normală a câinelui crește alarmant, cauzele pot fi diverse, de aceea este nevoie de un consult de specialitate. Febra poate să apară în cazul în care are o boală virală precum parvoviroza sau distemper, boli bacteriene sau provocate de paraziți, babesioză, inflamații și chiar diverse tipuri de cancer.

Temperatura poate crește pentru o zi sau două și după efectuarea vaccinurilor obligatorii. Dacă febra persistă este necesară o serie de analize pentru stabilirea cât mai corectă a diagnosticului, la indicația medicului veterinar.

Hemoleucograma, pentru determinarea numărului de globule albe și roșii din sânge, testarea pentru paraziți și analizele de sânge și de urină sunt deosebit de importante pentru aflarea cauzei.

sursa foto: 123rf.com