În emisiunea „Chefi la cuțite”, de la Antena 1, l-am cunoscut pe Sebastian Țopescu (Basti), fiul cel mic al regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu, care s-a stins pe 15 mai 2018, la vârsta de 81 de ani. Cristian Țopescu a avut trei copii din trei mariaje diferite, cel mai mic fiind Sebastian Felix din căsnicia cu Christel Ungar. Tânărul are acum 24 de ani, este stilist și fashion editor, mănâncă modă pe pâine și are un simț estetic extrem de special.
Iată cum îl descria mama lui, Christel Ungar (56 de ani), acum doi ani, în cadrul campaniei TVR, „3,2,1…Iunie. Restart copilărie”. Textul este preluat de pe site-ul tvr.ro.
Ce spune Christel Ungar, văduva lui Cristian Țopescu, despre fiul lor
„Din prima clipă în care a apărut, ne-a schimbat viața pentru totdeauna. Nimic nu mai avea să fie la fel. Cerea tot timpul atenția neîmpărțită a celor din jur cu o siguranță uluitoare. Pur și simplu, i se cuvenea. Când era mic, obișnuia să spună că de lângă Dumnezeu din ceruri ne-a văzut, i-am plăcut și și-a zis că vine să stea cu noi. El ne alesese! Era extrem de prezent, plin de energie. Neînfricat, voia să încerce tot și niciodată nu era destul. Nimic nu era destul de înalt, de rapid sau de adânc.
Acum doi ani (n.r. în 2018, anul în care a murit Cristian Țopescu) a venit într-o bună zi acasă, în vacanța de primăvară, și ne-a anunțat că nu mai dorește să studieze sociologia la Viena, ci că va depune tot efortul, ca să intre la Institutul de modă de la Milano, pentru a deveni fashion stylist. În prima clipă am trecut prin toate stările. După ce m-am mai calmat, i-am spus că bănuisem asta de la început, de când se îmbrăca diferit, cu tot ce găsea prin casă. Cerințele mele în viață și în profesie nu trebuia să fie automat și ale lui. El trebuia să aibă cerințele lui, necesitățile lui, dilemele cu care se confruntă și să ajungă la deciziile potrivite care să-i aparțină numai lui. Tot ce-i ceream era să și le asume.
Din momentul in care m-a numit Mutter, după ce văzuserăm împreună filmul lui Haneke „Panglica albă”, știam că între noi va fi mereu o legătură indestructibilă.
Un lucru e clar, noi doi am comunicat dintotdeauna prin identificarea unuia în personalitatea celuilalt. Mă întrebam, de multe ori, cum ar fi reacționat el într-o anumită situație sau relație și de multe ori venea la mine cu o întrebare similară.
De la o vârstă fragedă am observat că era mult mai profund și sensibil decât cei din jurul lui, în același timp știam că cel care iese din grup, nu se adaptează într-un colectiv, nu va avea o viață usoară. Eu, care am fost la fel, încercam din răsputeri să-l provoc să devină parte din grup, chiar dacă credeam cu tot sufletul că acel lucru, care îl face diferit, nu numai că nu era negativ, dar trebuia păstrat cu orice preț.
Din partea lui auzeam lucruri despre mine: că eu sunt diferită, distantă, rece, cu un aer superior față de restul societății. Nu am combătut niciodată această impresie. De ce? Fiecare copil își imaginează că unul sau ambii părinți sunt cei mai inteligenți și cei mai curajoși. De multe ori făcea remarci surprinzătoare despre ce purtam, ce citeam, filmele pe care le vedeam, muzica pe care o ascultam, prieteni și colegi, despre oamenii din jur.
De fiecare dată eram intrigată de detaliile pe care le observa, la care eu uneori nici nu mă gândisem. Curiozitatea lui o stârnea și mai mult pe a mea. Am învățat de la el ceea ce nu credeam să învăț vreodată și anume: că el are gândirea lui independentă și conduita lui, iar eu nu puteam să-l ajut decât încurajându-i libertatea și spiritul rebel, ca să poată rămâne diferit, fără să se simtă străin de ceilalți.
El și cu mine comunicăm de la începutul vieții lui în limba germană, a făcut școala în germană, a studiat la început în germană. Mi-am spus că așa își va cunoaște și respecta și rădăcinile, și proveniența familiei mele, așa va putea comunica cu cei din Germania, Austria sau Elveția. Amândoi aveam un simț al siguranței vorbind într-o limbă care nu era a tuturor, era felul nostru de a ne ocroti relația. A trecut mult timp până ce mi-am dat seama că și prin acest lucru îi încurajam individualitatea și îi confirmam necesitatea de a fi diferit”. Textul integral îl puteți citi aici.
Ce spunea Cristian Țopescu despre Christel Ungar, cea de-a treia lui soție
„Ne-am cunoscut mai exact în 1986, la un spectacol cultural artistic care avea loc în orașul Tălmaciu, lângă Sibiu. Eu prezentăm acolo niște momente sportive, iar în program a fost inclus și un moment artistic care mi-a plăcut foarte mult. Cineva a cântat cu vocea, acompaniindu-se la pian, dar eu nu am reușit să văd cine cântă. Însă mi-a plăcut mult.
După spectacol, la plecarea spre Sibiu, în autocar, împreună cu prietenii mei George Mihăiță și Horațiu Mălăele, care erau și ei în acel spectacol, făceam pariuri legate de cine poate fi persoana care a cântat atât de frumos. Noi ne tot contraziceam când, la un moment dat, o doamnă, care era producătoarea spectacolului, ne-a întrerupt și ne-a spus: Ce vă tot certați? Cine a cântat e acolo, în față, în același autobuz cu voi. Așa am văzut-o prima oară pe Christel, cea care avea să îmi devină soție. Și apoi ne-am cunoscut, ne-am împrietenit și ne-am vazut… din ce în ce mai rar”, povestea Cristian Țopescu pentru Revista Tango.
„Din ce în ce mai rar, pentru că ea era profesoară de limbă germană la Satu Mare, iar eu lucram la București pe lângă echipa de fotbal Steaua. Foarte rar reușeam să ne vedem, ori la București, ori la Satu Mare. Dar prietenia noastră s-a consolidat și, 11 ani după prima cunoștință, ne-am hotărât să ne căsătorim. În 1997. Iar în 1998 s-a născut băiețelul nostru, Sebastian Felix. Este cu siguranță ultima mea căsnicie. Vârstă își va spune cuvântul. Anii trec…”, povestea Cristian Țopescu.