Cel mai simplu mod de a călători cu animalul de companie în străinătate este transportul cu propria mașină, unde îi poți asigura câinelui sau pisicii tale un minimum de confort, așa cum este obișnuit de acasă.
Mai rapid este avionul, dar trebuie să ții cont că fiecare companie aeriană impune anumite condiții pentru animalele de companie.
De asemenea, fiecare țară poate avea restricții cu privire la transportul animalelor și este bine să le cunoști din timp, consultând pagina de internet http://ec.europa.eu/food/animals/pet-movement/ms-websites_en.
Reguli de bază pentru călătoria cu animalul de companie în străinătate
În primul rând, câinele, pisica sau alt mamifer pe care îl iei cu tine în călătorie trebuie să aibă minimum 3 luni și să fie vaccinat împotriva rabiei, se arată într-un comunicat primit de la Centrul European al Consumatorilor – ECC România.
Dacă este pisică, dihor sau câine este obligatoriu un pașaport eliberat de un veterinar abilitat în acest sens. Pașaportul atestă faptul că animalul a fost vaccinat împotriva rabiei cu cel puțin 21 de zile înaintea călătoriei și că a fost deparazitat.
Câinii, pisicile sau dihorii trebuie să poarte și un cip prin care poate fi identificat stăpânul și prin care pot fi consultate tratamentele și problemele lui de sănătate.
Celelalte viețuitoare, precum păsările, reptilele sau șoriceii au nevoie și ele de un certificat de sănătate eliberat de medicul veterinar.
Numărul maxim de animale cu care poți călători este 5. Dacă depășești acest număr se consideră că faci trafic și este considerată o călătorie în scop comercial, care este supusă unor reglementări diferite. Trebuie să iei legătura cu Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și Pentru Siguranța Alimentelor pentru a vedea ce condiții trebuie să îndeplinești.
Călătoria cu mașina
Indiferent de specie, animalele de companie trebuie ținute în cuști sau colivii speciale pentru transport, unde se pot simți în siguranță.
Ai grijă să nu le lași singure în mașină, pentru că există pericolul de sufocare. În multe state, această neglijență este sancționată usturător.
Transportul cu trenul
Fiecare companie feroviară își poate stabili propriile reguli privind transportul animalelor de companie. De obicei, animalele mici trebuie ținute în cutii pentru transport, iar câinii trebuie ținuți în lesă și să poarte botniță.
În unele cazuri chiar și animalul tău de companie va trebui să aibă bilet de tren. Pentru mai multe informații, contactează compania feroviară înainte de călătorie.
Animalul de companie în străinătate – Transportul cu avionul

Călătoria cu avionul poate fi mai rapidă, dar este mai dificilă pentru animal care nu este lăsat alături de stăpân decât în anumite condiții. Fiecare companie aeriană are propriile reguli și trebuie să te interesezi din timp.
Vezi și: Iepurele ca animal de companie. Ce rase de iepuri să alegi
În general, călătoria cu un animal de companie în avion necesită o cutie de transport care să îndeplinească următoarele condiții (IATA):
- Animalul să aibă suficient spațiu pentru a sta în picioare, pentru a se întoarce și pentru a sta culcat.
- Este ventilată în mod adecvat, dar închisă, astfel încât animalul să nu poată ieși.
- Podeaua cutiei trebuie să fie solidă și să nu permită scurgerea lichidelor.
- Are containere pentru mâncare și apă care pot fi accesate din exterior pentru a fi umplute.
Companiile aeriene stabilesc dacă animalul tău de companie poate călători în cabina pasagerilor sau în cală în funcție de mărimea și greutatea animalului și a cutiei de transport. Taxele de transport pot varia în funcție de distanță, greutate etc.
sursa foto: 123rf.com
Vezi şi pașaport pentru animale – ce preț are și de unde se poate obține!