Noi, oamenii, am folosit diferite leacuri din natură de mii de ani, dar și animalele știu să le folosească. Iar cunoștințele lor nu sunt chiar atât de sumare pe cât credeam.

Elefanții cunosc plantele care ajută la naștere

În mod uimitor, s-a constatat că elefanții încep să mănânce anumite plante de leac când se apropie sorocul să își aducă puii pe lume. Aceste ierburi ajută la o naștere mai ușoară și ajută și puiul să iasă la lumină mai repede.

Gestația elefanților este foarte lungă și obositoare, mamele elefant consumând resurse uriașe de energie. Dar sunt foarte atente cu puii lor și au învățat să consume ierburi care le ajută la naștere, așa cum o făceau pe vremuri și femeile din triburile primitive.

Maimuțele mănâncă lut, iar păsările pietricele

Cine are păsări de curte știe deja că acestea ciugulesc nisip sau pietricele foarte mici care ajută la digerarea mai ușoară a grăunțelor tari de grâu, ovăz sau porumb. La fel fac și papagalii care consumă mici particule de nisip sau anumite soiuri de lut pentru digestie și pentru a combate efectele unor fructe sau semințe acide ori otrăvitoare.

Și noi știm că lutul acționează ca un pansament în stomac și avem numeroase tratament bazate pe argilă.

Și maimuțele știu să folosească argila sau lutul de pe malurile apelor. O consumă cu același scop, să își potolească durerile de stomac și să digere mai ușor. În plus, lutul este foarte bogat în minerale pe care organismul le absoarbe ușor.

Cum folosesc vrăbiuțele tutunul

Este surprinzător cât de repede și-au dat seama vrăbiuțele și cintezele de beneficiile pe care le pot avea mucurile de țigări. Mirosul greu de tutun și gudron din mucurile arse alungă insectele parazite precum purecii și păduchii.

Iar, în ultimii ani, cercetătorii au descoperit adesea în cuiburile acestor păsărele mucuri de țigări bine împletite printre crenguțe și fire de iarbă.

Vrăbiuțele au instinctul lor special care le spune că mucurile nu se mănâncă, dar după cum miros pot fi toxice pentru paraziți. Cu toate acestea, nu este indicat să aruncăm chiștoacele de țigări prin parcuri.

Graurii folosesc ierburile aromatice

Graurii cei gureși, care vin și al noi în țară în fiecare primăvară și sunt mari amatori de fructe, știu să folosească ierburile aromate pentru cuib. S-a observat că, în cuiburile lor, au adus crenguțe de mentă, de rozmarin, de mușețel și alte ierburi mirositoare pe care le folosesc pentru a combate paraziții, dar și pentru a proteja sănătatea puilor.

Uleiurile aromatice ale acestor plante sunt bune și pentru vindecarea mai rapidă a unor răni și ulcerații minore ale pielii.

Fluturii Monarh consumă latex toxic

Asclepias este un gen de plante specifice continentului american, cu flori mari de culoare roșie, roz sau mov, grupate în buchețele.

Fluturii Monarh și nu numai adoră aceste flori și consumă ce predilecție nectarul de asclepias. Dincolo de faptul că polenul este hrănitor, aceste plante conțin un latex, un suc alb lipicios pe care fluturii îl consumă și îl stochează în organism.

Datorită acestui latex, fluturii devin toxici pentru păsări. Astfel, frumoasele insecte reușesc să își prelungească viața care, oricum, este destul de scurtă.