Românii au devenit din ce în ce mai interesați de acțiuni caritabile și de voluntariat, iar acesta este un semn că societatea noastră se maturizează și se unește când este vorba despre cauze nobile. Există nenumărate acțiuni și cauze cărora merită să le dedici timpul și resursele tale, iar dacă nu știi de unde să începi, îți oferim câteva direcții. 

 Dedică o fărâmă din timpul tău fericirii celor mai puțin norocoși

 Mulți dintre cei care citesc aceste rânduri se pot cu ușurință considera norocoși, însă în jurul nostru sunt o mulțime de persoane cu care soarta nu a fost la fel de blândă. Putem să ne dedicăm timpul asociațiilor care ajută oamenii nevoiași prin orice abilități avem.

Asociațiile care pregătesc mese pentru oamenii nevoiași sau adăposturile sociale au mereu nevoie de persoane dornice să le ajute cu o mână de ajutor pentru munca propriu-zisă, cât și pentru aspecte ce țin de proceduri sau birocrație. Putem da o mână de ajutor sub orice formă, așa că nu trebuie să ne gândim că nu avem experiență sau că nu am avea calificarea pentru a face bine. Poți deveni, de pildă, voluntar la Crucea Roșie și poți ajuta la implementarea programelor sociale pentru asistarea persoanelor fără venituri, cât și la pregătirea și distribuirea de pachete cu alimente, îmbrăcăminte sau jucării, pentru persoanele fără venituri, bătrâni din centre rezidențiale, refugiați.

 Investește în cultură

Donațiile către instituții culturale sau către proiecte culturale sunt un aport important pentru domenii în care nu se învârt bani, ci emoții și trăiri autentice. Orice proiect din această arie merită atenția ta, cu siguranță, iar dacă este unul direct legat de o pasiune sinceră, este cu atât mai bine.

Unele proiecte reprezintă mai mult decât un demers cultural și sunt, totodată, și proiecte prin care orașul în care locuim capătă o nouă față. Grivița 53 este un asemenea proiect. Odată finalizate lucrările, nu vom avea doar singurul teatru independent construit în ultimele șapte decenii, ci și o construcție la care a contribuit o întreagă comunitate și care a schimbat felul în care arăta o întreagă stradă.

Rupe din timpul tău pentru a-i învăța pe copiii cu care nu are cine să facă teme

Există mai multe asociații care au ca activitate programele de mentorat pentru copiii din centrele de plasament, cât și asociații prin care orice persoană poate merge în centrele de plasament și poate preda diverse materii.

Chiar și o persoană care nu are studii didactice poate să se implice în astfel de programe. Spre exemplu, dacă vorbești fluent o limbă străină, poți să o predai copiilor chiar și fără să ai studii de specialitate. În felul acesta contribui la viitorul lor și îi ajuți să capete cunoștințele care le-ar putea oferi o viață mai bună.

Iată doar câteva dintre cauzele în care merită să investești resurse financiare, emoționale sau pur și simplu puțin timp. Fiecare dintre acestea reprezintă un pas, chiar dacă este de furnică, spre o lume mai bună atât pentru fiecare dintre noi la momentul actual, cât și pentru copiii noștri, pe viitor.

 

Sursa foto: Shutterstock