Șervețelele umede pentru bebeluși conțin alcool, parabeni, alergeni, parfum și tot felul de substanțe chimice toxice, care nu ar trebui să se regăsească în componența lor. Echipa de experți APC, condusă de inginerul biochimist Mihai Rissdorfer, a analizat 80 de tipuri de șervețele de la diverși producători, adică majoritatea produselor de gen de pe piață. Conform rezultatelor, 68% dintre șervețelele analizate conțin parfum, interzis de medicii pediatri, care, la rândul lui, poate conține peste 200 de ingrediente controversate. ”Câteva dintre problemele pe care le cauzează aceste parfumuri sunt: migrenele, amețeala, iritații ale pielii, hiperpigmentarea, tusea violentă, voma. Acesta este motivul pentru care sfătuim consumatorii să evite produsele destinate bebelușilor care conțin parfumuri și facem un apel către instituțiile statului să verifice modul în care producătorii respectă legislația în vigoare”, a precizat conf. univ. dr. Costel Stanciu, președintele APC România. Un procent ridicat din șervețelele analizate, peste 64%, conține fenoxietanol un produs toxic pentru bebeluși, acid citric, care poate cauza înroșirea pielii și durere locală, nitroamine cu potențial cancerigen și parafină lichidă care, deși nu este considerată toxică, nu lasă pielea să respire și poate favoriza apariția de infecții bacteriene.
PH-ul șervețelelor, o mare păcăleală
O altă problemă identificată de specialiștii APC o reprezintă pH-ul șervețelelor analizate. Specialiștii din domeniul medical au demonstrat prin studii faptul că bebelușul are un pH de 6,7 până la 7. Din acest motiv, se recomandă ca produsele de îngrijire pentru cei mici să aibă un pH neutru, respectiv 7. Cu toate acestea, unii producători afișează vizibil pe ambalaj un pH de 5,5, adică un pH acid. După cum se cunoaște, produsele acide creează dezechilibre la nivelul organismului, știut fiind și faptul ca pH-ul sângelui are valori cuprinse între 7,3-7,4, adică bazic.
Mențiuni eronate pe etichete
Unii producători își laudă șervețelele că sunt produse ”organice”. În realitate, doar bumbacul din care sunt fabricate poate fi organic, soluția umedă cu care sunt impregnate este una chimică și plină de substanțe interzise. De asemenea, pe unele etichete se poate citi textul ”Prioritate acordată ingredientelor de origine naturală” ceea ce creează impresia falsă că acel produs este unul natural. Mențiuni de genul: „cu aloe vera”, „formulă specială cu D-panthenol, alantoină și vitamina E” sau ”acționează ca un antioxidant natural”, „cu proteine din lapte”, „testat dermatologic”, „cu fibre naturale”, „pH fiziologic”, „cu extract de floare de bumbac”, „testat pediatric, dermatologic și oftalmologic”, „hipoalergenic”, „bogat în extract de gălbenele”, „îmbibate în lapte de curățare fără clătire”, „șervețele delicate de curățare” etc. pot induce în eroare consumatorul prin atribuirea unor efecte curative și creează impresia că sunt produse benefice pentru sănătatea copiilor lor, ceea ce nu este cazul. Iar mențiuni de genul: ”utilizați de până la 4 ori pe zi în zonele intime și o dată pe zi pe corpul bebelușului” sau „a se folosi pentru curățare în jurul ochilor sau curățarea nasului la bebeluși” sunt grave, având în vedere compoziția chimică a produsului care vine în contact cu zone ale corpului cu exces de umiditate, care absoarbe foarte bine substanțele chimice din șervețele, se arată în comunicatul transmis de APC. „Având în vedere compoziția chimică a unor șervețele umede, ne exprimăm temerea în legătură cu potențialul nociv al acestora pentru consumatori. Produsele acestea sunt destinate unei categorii extrem de vulnerabile de consumatori și ar trebui tratate cu cea mai mare grijă, în special de către autorități, care ar trebui să realizeze controale periodice și testări, având în vedere caracterul cancerigen, mutagen sau toxic al unor ingredinte”, a subliniat dr. Costel Stanciu.
sursa foto: APC România