Cum faci față la curățenie, decorat și pregătit prăjituri pentru întreaga familie? Este o întrebare pe care poate ți-ai pus-o des în ultimele zile, însă este momentul să-ți spunem să nu te mai îngrijorezi. Am făcut noi o listă cu cele mai importante lucruri pe care le ai de făcut până atunci, pentru ca responsabilitățile să nu te copleșească:

  1. Fă curățenie

Știi că o casă, mai ales una spațioasă este greu de curățat așa cum trebuie cu doar o săptămână înainte de Crăciun. Începe de acum cu lucrurile importante, ca geamuri sau ștersul dulapurilor pe interior și reorganizatul acestora. În ultima săptămână, concentrează-te doar pe șters praful și dat cu mopul.

 

  1. Fă ultimele reparații și decorează casa

Este cel mai important pas pe care trebuie să-l faci înainte de Crăciun. Tradiția românească legată de Sărbătorile de Iarnă chiar ne recomandă să avem case renovate și curate în Ajun, pentru un An Nou plin de noroc și prosperitate. Dacă vrei, poți să dai cu lavabil în bucătărie, pentru un aer proaspăt, sau cumpără acel covor pe care ți-l doreai de mult în camera de zi. Nici nu trebuie să faci multe drumuri pentru asta, piața fiind plină de oferte de covoare de living perfecte pentru orice locuință și design.

 

După curățenie și înlocuit obiectele de decor vechi, poți trece la montatul decorațiunilor pentru Crăciun. Sarcina poate fi împărțită între membrii familiei, mai ales dacă aveți mai multe camere de decorat.

  1. Fă bradul

 

Nu există Crăciun fără brad împodobit. Tradiția a fost adusă în România tocmai din Germania, unde au fost inventate și globurile așa cum le știm noi azi. Bradul este o tradiție la care trebuie să participe întreaga familie. Astfel veți intra cu toții în spiritul Crăciunului. Și, da, poate fi făcut cu câteva săptămâni înainte, pentru a vă bucura mai mult de magia acestei sărbători.

 

  1. Plănuiește din timp meniul

Ca să nu intri în criză de timp și să te panichezi, îți recomandăm să plănuiești din vreme meniul pentru masa de Crăciun. După ce ai hotărât ce rețete vei face, scoate-le la imprimantă și încearcă să estimezi timpul necesar pentru a le pregăti. Apoi cumpără toate ingredientele de care ai nevoie și care nu expiră până atunci. Că doar știi ce aglomerate sunt supermarket-urile în acea perioadă. Și cu siguranță nu vrei să petreci mai mult timp decât e nevoie printre rafturi. În plus, poți lua și sucuri, bere, vin și tot ce mai aveți nevoie în materie de băuturi. Tot pentru a nu petrece prea mult timp la case în acea perioadă.

 

Tu cum stai cu pregătirile pentru Crăciun?

 

Sursă foto: Shutterstock.com

Vezi și idei de mesaje de Craciun frumoase