Consumul de băuturi alcoolice nu numai că poate crește retenția de apă din organism, dar aduce și multe calorii, iar statisticile mai arată că mai vine la pachet și cu opțiuni alimentare nefericite pentru siluetă, așa că greutatea corporală o poate lua în sus rapid.

Așadar, cum poți ține sub control aceste efecte nedorite asupra greutății și sănătății, în final, fără să devii abstinent? Tratează alcoolul precum o recompensă, ca pe un desert. De fapt, alege, ori desert, ori un pahar de băutură seara, la cină, dar nu ambele, recomandă specialiștii.

În plus, moderația e cheia în toate. Anumite centre de prevenție și de control a alcoolului recomandă până la o băutură pe zi atât pentru femei, cât și pentru bărbați, dar nu trebuie uitat faptul că alcoolul accentuează, pe lângă altele, anxietatea și depresia.  

Totuși, iată câteva opțiuni de băuturi alcoolice cu mai puține calorii, pentru serile speciale

Vin roșu (105 calorii la 150 ml)

Savurarea unui pahar de vin roșu la cină a fost considerată mult timp o mișcare inteligentă, deoarece ar contribui la sănătatea inimii. Totuși, în prezent, această concepție e considerată perimată, deoarece nu există dovezi care să susțină acest lucru. Totuși, un vin roșu sec- precum Cabernet, Sauvignon sau Syrah- este una dintre băuturile alcoolice cu cel mai scăzut număr de calorii.

Bere slab alcoolizată (între 96 si 100 de calorii la 350 ml)

Alege întotdeauna berea light, care te salvează de la acumularea a 40 până la 55 de calorii în comparație cu berea ”normală”.

Vermut sec (105 calorii la aprox 100 ml)

De obicei, vermutul se adaugă în cocktailuri, precum Martini sau Manhattan, dar se recomandă consumul sec pentru a mai diminua aportul caloric. În plus, această băutură conține mai mulți polifenoli decât vinul alb. Polifenolii sunt compuși care se regăsesc natural în plante despre care s-a dovedit că reglează metabolismul, greutatea și bolile cronice.

Vodka, tequila, gin, whiskey, toate cu gheață (aprox. 100 de calorii la 50 de ml)

Nu prea există diferențe calorice între aceste băuturi spirtoase și se recomandă ca acestea să fie consumate cu gheață și cu apă minerală, deoarece băuturile pot urca de la 100 la 300 de calorii rapid dacă se adaugă sucuri acidulate sau de fructe.

Șampanie (85 de calorii la 120 ml)

Datorita carbonatării, e posibil să te saturi mai repede dintr-un pahar de șampanie decât dintr-unul cu o altă băutură alcoolică plată, iar acest lucru e valabil mai ales în cazul femeilor, relevă studiile. 

Băuturi de evitat: Cocktailurile dulci, berea craft

Opinia specialistului

Andreea Zegheanu, www.zeandreea.com

andreea zegheanu nutriționist

”Alcoolul produce scăderea glicemiei și grăbește apariția unei senzații puternice de foame”

Băutul prietenos cu silueta este, evident, cel făcut cu moderație. Vinurile seci (inclusiv cele spumante), berea „light” și băuturile tari precum vodka, tequila, whiskey sau brandy sunt variantele care furnizează cele mai putine kcal pe servire.

 Caloriile din băuturi provin din alcool și din conținutul de carbohidrați. Cu cât un produs are o concentrație mai mare de alcool, cu atât conține mai puțin zahăr și invers. Dacă vrem să ne bucurăm de un vin dulceag și aromat, dar care să nu conțină foarte mult zahăr, trebuie să optăm pentru vinurile demi, de calitate superioară (ceva mai scumpe, care nu se găsesc în supermarketurile mici). Pentru persoanele care preferă cocktailurile, mixurile fără zahăr (sucuri carbogazoase, apă tonică „zero zahăr”) sau pe bază de lămâie și lime sunt mult mai potrivite, fiindcă nu vin la pachet cu calorii suplimentare.

Dacă reducerea aportului caloric este principalul scop, atunci trebuie să avem grijă atât la selecția băuturilor, cât și la controlul apetitului. Știm că alcoolul, odată absorbit, produce scăderea glicemiei și grăbește apariția unei senzații puternice de foame. Vinurile spumante și șampanie se absorb mult mai repede decât restul băuturilor, motiv pentru care nu trebuie niciodată consumate pe stomacul gol. În plus, deshidratarea accelerează absorbția alcoolului, deci pentru a minimiza efectele negative (inclusiv „foamea de lup”), o strategie bună este să NU folosim berea pentru a potoli setea; mai întâi bem apă, apoi ne bucurăm de o bere rece.

Foto: Unsplash