Umflături sub piele (lipom)

Umflături sub piele

Umflături sub piele sau lipom în termeni medicali sunt de multe ori inofensive și pot fi lăsate în pace. Însă, dacă nu trec și continuă să apară și alte umflături sub piele sau noduli, atunci consultați medicul pentru a fi identificată cauza.

Umflăturile sub piele dureroase care apar brusc într-o zi sau două pot fi cauzate de o leziune sau infecție. Este posibil să fie o infecție în cazul în care pielea din jurul umflăturii este roșie și caldă. Acestea pot apărea pe față, gât, sâni, mâini, degete, fund, testicule, umeri, spate, brațe sau axilă.

Umflături sub piele (lipom). Simptome

  • proliferare a celulelor ţesutului adipos într-o capsulă fibroasă şi subţire, situată sub piele ia forma unei umflături mici, mobile, nedureroase şi moale

Umflături sub piele (lipom). Cauze

  • ereditar
  • traumatisme
  • infecții

Umflături sub piele (lipom). Factori de risc

  • persoanele cu vârste între 40 și 60 de ani-  lipomul poate apărea la orice vârstă, însă este mai frecvent în acest grup de vârste. Apare însă destul de rar la copii
  • suferind de anumite boli – oamenii care suferă de alte boli, precum adipozele dolorosa, sindromul lui Gardner și sindromul Cowden, au risc crescut pentru apariția lipoamelor
  • ereditar – o persoană poate dezvolta lipom, dacă și părinții au suferit de o astfel de afecțiune

Tratament pentru umflături sub piele (lipom)

Primul gest

  • protejarea lor
  • te adresezi medicului, în vederea stabilirii cauzei

Cum te pregătești pentru vizita la medic?

Dacă prezenți unul dintre simptomele de mai sus mergeți la medicul de familie sau la medicul generalist

Ce poți face?

  • în momentul în care își faci programarea întreabă dacă trebuie să ții vreo dietă sau dacă ai anumite restricții
  • notează pe o foaie toate simptomele pe care le ai, chiar dacă ți se pare că nu au legătură cu afecțiunea pentru care ai mers
  • notează informații personale, cum ar fi dacă ai trecut printr-un stres major recent sau dacă ai trecut prin schimbări majore în viața ta
  • fă o listă cu toate medicamentele, suplimentele și vitaminele pe care le iei
  • notează-ți întrebările pe care vrei să-l întrebi pe doctor

Ce întrebări poți să pui medicului?

  • Care este cauza acestor umflături?
  • Ar putea fi cancer?
  • Ar trebui să-mi fac analize mai amănunțite?
  • Umflătura va dispărea sau o voi avea toată viața?
  • Poate fi scoasă chirurgical? Ce implică acest lucru și care sunt riscurile?
  • Ar putea să reapară sau să apară altele?

La ce să te aștepți de la medic?

Doctorul ar putea să-ți puna una dintre următoarele întrebări:

  • Când ai observat umflătura?
  • A crescut?
  • Ai mai avut umflături similare în trecut?
  • Umflătura este dureroasă?
  • Altcineva în familia ta a avut umflături similare?

Tratament clasic pentru umflături sub piele (lipom)

  • intervenţie chirurgicală

Tratament  naturist pentru umflături sub piele (lipom)

Aceste remedii împiedică lipomul să-şi mărească dimensiunile (lipomul stagnează)

  • acupunctură
  • electroacupunctură
  • reflexoterapie
  • masaj terapeutic şi de relaxare

Tratament homeopat

Thuya

Grâu încolţit

se administrează 1 linguriţă zilnic, timp de 3 luni

Amestec de plante

infuzie din urzică, zmeur, hasmaţuchi, dovleac – în părţi egale; se pune 1 lingură de amestec la 1 l de apă clocotită; se infuzează 5 minute; se beau 2 căni pe zi, timp de 20 de zile, cu pauză 10 zile şi se poate relua

Vâsc

suc: 200 g de runze şi rămurele se mărunţesc şi se îmbibă cu 50 ml de apă, se introduce într-un mixer, se face o pastă care se aplică sub formă de cataplasme pe umflături, timp de 10 minute, o dată pe zi, o zi da – una nu, timp de o lună

Sfeclă

frunzele se mărunţesc şi se obţine un terci cu care se fac cataplasme ce se aplică pe umflături, timp de 10 minute, o dată pe zi, o zi da – una nu, timp de o lună.

Foto: Shutterstock

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Atunci când ai o problemă de sănătate trebuie să te prezinți la medic pentru consultație și eventual trimiteri la specialist și analize.
De altfel, indiferent dacă prezinți sau nu simptome ale unor boli, este important să faci anual un control medical general, care să includă analize și investigații