Tulburarea de personalitate borderline este o afecțiune mentală care constă în imagine de sine distorsionată, relații intense instabile, emoții extreme și impulsivitate. În cazul tulburării de personalitate de tip borderline, suferi de o teamă intensă de abandon sau instabilitate, dificultați în a tolera singurătatea. Crizele de furie, impulsivitatea și modificările frecvente ale stării de spirit e posibil să-i îndepărteze pe ceilalți, chiar dacă tu îți dorești relații stabile și pline de afectivitate.
De obicei, tulburarea de personalitate de tip borderline se declanșează la începutul vârstei adulte și pare să se îmbunătățească treptat cu vârsta. Această boală se poate trata, iar persoanele afectate pot duce o viață normală.
Cuprins
- 1 Tulburarea de personalitate borderline. Simptome
- 2 Tulburarea de personalitate borderline. Cauze
- 3 Tulburarea de personalitate borderline. Factori de risc
- 4 La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?
- 5 Pregătirea pentru consultație
- 6 Stabilirea diagnosticului pentru tulburarea de personalitate borderline
- 7 Tratament pentru tulburarea de personalitate borderline
- 8 Tratament clasic pentru tulburarea de personalitate borderline
- 9 Tratament naturist pentru tulburarea de personalitate borderline
Tulburarea de personalitate borderline. Simptome
- teama de abandon
- relații intense și instabile (partenerul este văzut într-o lumină idealizată într-un anumit moment și apoi într-o lumină negativă)
- imagine de sine schimbătoare, valori și scopuri personale care se modifică, persoana se vede ca fiind rea sau ca și cum nu ar exista deloc
- paranoia în perioade de stres și pierderea contactului cu realitatea timp de câteva minute sau ore
- comportament impulsiv, expus riscurilor, cum ar fi jocurile de noroc, relațiile sexuale neprotejate, cheltuielile excesive, consumul de droguri, excesele alimentare, abuzul de alcool, autosabotajul prin renunțarea la o slujbă bună sau încheierea unei relații benefice
- amenințarea cu sinuciderea ca răspuns la teama de separare sau respingere
- schimbări de dispoziție care durează câteva ore sau zile, persoana trecând de la fericire intensă la anxietate, nervozitate sau rușine
Tulburarea de personalitate borderline. Cauze
- factori de mediu: istoric de abuz sau neglijare în copilărie
- factori genetici
- anormalități ale creierului