HomepageSeparatorSfaturi Practice

Spondiloza cervicală

Spondiloza cervicală, cunoscută sub numele de osteoartrită cervicală sau artrita gâtului, este o boală frecventă, care afectează articulațiile și discurile de la nivelul gâtului. Ea se manifestă prin uzura cartilajului și oaselor coloanei vertebrale cervicale, care se află în spatele gâtului. Deși este asociată vârstei, ea poate fi cauzată de alți factori.

Înaintarea în vârstă pare că își pune zilnic amprenta pe organismul fiecăruia dintre noi. Este doar o chestiune de timp până când părți ale corpului vor începe să “scârțâie”, iar una dintre cele mai afectate este chiar coloana vertebrală.

Fiind, totodată, o componentă extrem de importantă a sistemului osos și, implicit, a aparatului locomotor, coloana vertebrală este și una dintre cele mai solicitate părți ale corpului.

Astfel, acest lucru împreună cu îmbătrânirea conduc la apariția unor afecțiuni precum spondiloza cervicală, hernia de disc sau discopatie lombară și așa mai departe.

Pe măsură ce discurile se deshidratează și se contractă,  se dezvoltă semne de osteoartrită, inclusiv proiecții osoase de-a lungul marginilor oaselor (ciocuri osoase).

Deformarea vertebrelor și a cartilagiilor din jur duce la formarea osteofitelor, care cauzează îngustarea canalului spinal și determină apariția stenozei spinale.

Spondiloza cervicală este foarte frecventă și se agravează odată cu înaintarea în vârstă. Boala afectează, în prezent, mai mult de 85 la sută din persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, însă unii oameni care suferă de ea nu prezintă simptomele acesteia.

Pentru alții însă, aceasta poate provoca durere cronică severă în zona gâtului și rigiditate. Cu toate acestea, mulți oameni cu spondiloză cervicală sunt capabili să desfășoare activitățile zilnice normale.

Partea din spate a gâtului include coloana cervicală, precum și mușchii și ligamentele care o înconjoară și o susțin. Coloana cervicală este formată din șapte oase numite vertebre.

Spondiloza cervicală. Simptome


Pentru majoritatea oamenilor spondiloză cervicală nu cauzează nici un simptom. Dacă apar simptome, acestea pot varia de la ușoare până la severe și se poate dezvolta treptat sau apar brusc. Atunci când apar simptomele, acestea includ de obicei durere și rigiditate la nivelul gâtului, care se agravează în urma statului în picioare, a strănutului sau a tușitului sau a înclinării gâtului.

Însă, uneori în cauza spondilozelor cervicale se îngustează spațiul necesar măduvei spinării și a rădăcinilor nervilor care provin din măduva spinarii care trec prin coloana vertebrală spre restul corpului. În cazul în care măduva spinării sau rădăcinile nervoase devin presatre este posibil să apară apară și alte simpotome mai puțin frecevente cum ar fi lipsa de coordonare, dificultate la mers și pierderea echilibrului, pierderea controlului vezicii urinare sau intestinului. În acest caz trebuie să solicitați imediat îngrijire medicală.

Uneori, această afecțiune are ca rezultat apariția unor pinteni osoși sau creșteri anormale pe oasele din zona gâtului numite osteofite care îngustează spațiul necesar măduvei spinării și rădăcinilor nervoase care trec prin coloana vertebrală spre restul corpului. În cazul acesta există posibilitatea apariției unor simptome precum:

  • Durerile și înțepenirea gâtului
  • Durerile de cap care se nasc la baza gâtului
  • Durerile de umeri și brațe, care se prelungensc spre degete
  • Mobilitate limitată a gâtului, însoțite de sunete și pocnituri

Diagnosticarea poate deveni tardivă, deoarece simptomele sunt adesea mascate, iar prin odihnă se atenuează, accentuându-se doar dimineața și spre finalul zilei, când poți da ușor vina pe oboseală sau pe o poziție greșită în timpul somnului.

Dacă simptomele devin mai agresive, coloana devine foarte solicitată, se află sub presiune mare, dând naștere unei noi afecțiuni: mielopatia. Aceasta se caracterizează prin:

  • Furnicături, amorțirea, slăbirea membrelor superioare și inferioare
  • Lipsa coordonării mișcărilor și dificultate în timpul mersului
  • Spasme musculare
  • Pierderea reflexelor și lipsa de coordonare
  • Pierderea controlului vezicii urinare sau intestinului
  • Dificultate la mers și pierderea echilibrului
  • Incontinență

Radiculopatia cervicală este o altă complicație a spondilozei cervicale. În cazul acesta, osteofitele pun presiune pe nervii coloanei vertebrale, iar durerea se extinde la nivelul brațelor.

Pozitivitatea semnului Hoffman este un indice important pentru diagnosticarea spondilozei cervicale. Schimbările senzoriale pot varia, însă tind să afecteze sensibilitatea mâinilor mai mult decât pe cea a picioarelor. Radiculopatia (compresia nervilor) întâlnită în spondiloza cervicală apare, de obicei, la nivelul vertebrelor C5-C7, deși pot fi afectate și celelalte vertebre.

Observațiile neurologice urmăresc o distribuție segmentală la nivelul membrelor superioare, cu simptome senzoriale (durerea acută, parestezii, hiperestezie), fiind mai frecvente în comparație cu slăbiciunea. De cele mai multe ori, reflexele sunt diminuate la nivelul respectiv (biceps – C5/6, supinator – C5/6 sau triceps – C7).

 

Spondiloza cervicală. Cauze


Pe măsura înaintării în vârstă, oasele și cartilajele care formează coloana vertebrală în zona cervicală se uzează și îmbătrânesc, acestea reprezentând două dintre cauzele principale ale apariției spondilozei cervicale.

Totodată, înaintarea în vârstă poate duce și la:

  • deshidratarea discurilor intervertebrale care acționează ca o pernă între vertebrele coloanei. Discurile acționeaza la fel ca pernele între vertebrele coloanei cervicale. Până la vârsta de 40 de ani, dicurile spinale ale celor mai mulți oameni încep să se deshidrateze și să se micșoreze, ceea ce permite mai mult contact direct de os pe os între vertebre, ceea ce duce la uzarea acestora
  • hernia de disc – vârsta afectează, de asemenea, și exteriorul discurilor. Apar de multe ori fisuri, ceea ce duce la bombarea acestora(hernie) – care, uneori, poate apăsa asupra măduvei spinării și a rădăcinilor nervoase.
  • osteofite- degenerarea discurilor duce de multe ori la producerea de cantități suplimentare de os într-un efort de a consolida greșit coloana vertebrală. Aceste osteofitele pot presa și ciupi, uneori, măduva spinării și rădăcinile nervoase
  • creșterea rigidității ligamentelor – igamentele sunt cordoane de țesut care conectează oasele. Ligamentele coloanei vertebrale pot deveni însă mai rigide cu vârsta, ceea ce face ca gâtul să-și piardă flexibilitatea
  • statul prelungit pe scaun la birou într-o poziție incorectă
  • artrita severă

Printre cauzele apariției acestei afecțiuni se mai regăsesc:

  • traumele suferite în timpul muncii fizice, practicării unui sport cu impact ridicat, accidentelor rutiere sau chiar în urma unei căzături grave;
  • predispoziția genetică;
  • obezitatea;
  • suprasolicitarea;
  • lipsa exercițiilor fizice;
  • fumatul;
  • consumul excesiv de alcool.

 

Spondiloza cervicală. Factori de risc


  • vârstă -spondiloza cervicală este o parte normală a procesului de îmbătrânire
    • Din cauza îngroșării ligamentelor și îngustării canalului spinal, mișcările devin mai dificile, iar discurile care amortizează șocurile nu mai protejează vertebrele în aceeși măsură.
    • Cu toate că aceste simptome apar după vârsta de 50 de ani, sedentarismul poate determina instalarea acestei afecțiuni mult mai devreme, în jurul vârstei de 30 de ani.
  • ocupaţie -locuri de muncă care implica mișcări repetitive, poziția incomodă a gâtului sau o mulțime de lucruri ce presupune un efort suplimentar pe gât
  • leziuni la gât- leziunile anterioare la gât cresc riscul de spondiloză cervicală  (la acest tip de leziuni sunt predispuși sportivii care pun presiune mai mare pe zona gâtului)
  • modificările coloanei – poziții incorecte la care suntem supuși, din păcate, majoritatea dintre noi
  • factorii genetici -unele persoane din anumite familii vor experimenta mai multe dintre aceste schimbări în timp, în timp ce altele nu
  • fumatul- este asociată de creșterea durerilor de gât

 

Tratament pentru spondiloza cervicală


Primul gest

  • repaus

Primul pas în a atenua simptomele spondilozei cervicale este adoptarea unei poziții corecte, de care trebuie să îți aduci aminte și să ții cont de fiecare dată când petreci timp la birou.

Nu în ultimul rând, poziția din timpul somnului trebuie să fie corectă – capul trebuie ținut la nivelul întregului corp, nu ridicat prea mult.

Ai grijă să iei deciziile corecte și să adopți posturile corecte, atât acasă, în activitatea de zi cu zi, cât și la birou sau în timpul somnului.

  • mergi la medic

Nu ignora simptomele care par nesemnificative, ci prezintă-te la medic când acestea persistă. Astfel, vei împiedica instalarea acestei afecțiuni și te vei putea bucura de un stil de viață sănătos, lipsit de probleme ale sănătății oaselor.

 

Cum te pregătești pentru vizita la medic?


Dacă tprezint simptomele spodilozei  cervicale, mergi urgent la medicul de familie. Acesta te poate trimite la un specialist pentru a te diagnostica și pentru a-ți da tratamentul necesar pentru bolile coloanei vertebrale.

Ce poți face?

Înainte de consulatație notează-ți răspunsurile la următoarele întrebări:

  • Când au apărut prima dată simptomele?
  • Vreo rudă apropiată a avut simptome asemănătoare sau a fost diagnosticată cu vreo boală a coloanei vertebrale?
  • Ce medicamente și suplimente luați în mod regulat?
  • Ai avut recent o perioadă de stres major sau ai făcut niște schimbări în viața ta?
  • Mai suferi și de alte boli?

 

La ce să te aștepți de la medic?


Medicul îți va pune câteva din următoarele întrebări:

  • Unde exact te doare ceafa?
  • Ai mai avut în trecut episoade de dureri similare care au dispărut ulterior?
  • Simptomele pe care le aveți includ slăbiciune, amorțeală, dificultăți de mers sau modificări ale vezicii urinare?
  • Ai dificultăți de deplasare?
  • Ce măsuri de ameliorare a durerii ai luat?
  • Ce ocupație sau hobby-uri ai?

 

Spondiloza cervicală. Diagnostic


Dacă te confrunți cu vreunul dintre următoarele simptome, chiar dacă par nesemnificative la prima vedere, trebuie să consulți medicul.

Simptomatologia începe cu furnicături și amorțeală în mâini, sau poate fi descrisă prin incontinență, amețeli frecvente sau dureri la mișcarea capului.

Pentru diagnosticare sunt necesare mai multe teste, mai ales de echilibru, forță în brațe, se vor testa reflexe și poate fi nevoie și de CT, radiografie sau RMN, iar, în unele cazuri, pentru a determina cât sunt de afectați nervii, o vizită la neurolog va fi de folos.

Spondiloza cervicală este, de multe ori, diagnosticată pe baza tabloului clinic. Durerea apare predominant în regiunea cervicală și este accentuată de mișcările gâtului.

Schimbările de ordin neurologic pot apărea mai frecvent la nivelul membrelor superioare și inferioare, însă cele majore sunt complicații precum mielopatia sau radiculopatia, sau atunci când sunt asociate și alte boli (hernia de disc, leziunile plexului brahial, afecțiunile neurologice primare).

Diagnosticul diferențial al spondilozei cervicale

Există și alte sindroame caracterizate de cervicalgie, fiind greu de deosebit de spondiloza cervicală. Fibromialgia și bolile aferente pot cauza apariția mai multor simptome, precum durerea de la nivelul articulațiilor, tulburările de somn și tulburările mintale.

Schimbările inflamatorii asociate cu artrita reumatoidă afectează articulația atlanto-axială și coloana cervicală superioară, iar schimbările degenerative sunt neobișnuite.

Hernia de disc, alte leziuni mecanice și bolile neurologice primare pot cauza apariția unor anomalii ce trebuie investigate amănunțit.

Prin urmare, diagnosticul diferențial al spondilozei cervicale se poate ținând cont de:

  • alte leziuni ale coloanei cervicale;
  • fibromialgia;
  • leziunile mecanice: hernia de disc sau hiperostoza scheletală difuză idiopatică;
  • bolile inflamatorii: artrita reumatoidă, spondilita anchilopoietică sau polimialgia reumatică;
  • bolile metabolice: boala Paget, osteoporoza, guta sau pseudo-guta;
  • infecțiile: osteomielita sau tuberculoza;
  • malignitățile: tumorile primare sau secundare, mielomul.

 

Spondiloza cervicală. Investigații necesare


Cei mai mulți pacienți nu au nevoie de investigații suplimentare, iar diagnosticul este stabilit pe baza tabloului clinic.

Radiografiile coloanei cervicale pot evidenția o scădere a lordozei cervicale normale, sugerând spasme musculare, însă alte caracteristici ale bolii degenerative sunt întâlnite la pacienții asimptomatici care nu prezintă simptome clinice sugestive.

Rezonanța magnetică nucleară a coloanei cervicale este investigația de elecție atunci când se suspectează o afecțiune mai gravă și oferă informații amănunțite despre coloana cervicală și structurile învecinate.

Pacienții care prezintă simptome de afectare sistemică sau de afecțiuni mai grave necesită investigații adiționale, precum o hemoleucogramă completă, rata de sedimentare eritrocitară, proteina C reactivă, electroforeza proteinelor serice și alte teste imagistice pentru a exclude o altă patologie.

În cazul pacienților cu artrită reumatoidă, radiografiile coloanei cervicale în flexie și extensie pot evidenția subluxația severă a articulației atlanto-axială, însă rezonanța magnetică nucleară poate fi necesară pentru a defini severitatea schimbărilor inflamatorii și degenerative.

 

Tratament clasic pentru spondiloza cervicală


Cele mai multe tipuri de dureri mecanice ale coloanei cervicale pot răspunde favorabil la măsurile conservative.

Managementul stresului și corectarea posturii în timpul activităților zilnice, la locul de muncă sau în timpul desfășurării unor activități sportive pot fi de folos în cazul pacienților. Aceștia trebuie sfătuiți să folosească o singură pernă atunci când dorm.

Dacă durerea este severă, analgezicele și antiinflamatoarele sunt baza tratamentului medicamentos, dar se pot folosi cu succes în unele cazuri și antidepresivele triciclice (amitriptilina 10-30 miligrame pe noapte).

În cele mai multe cazuri, tratamentul pentru spondiloza cervicală este non-chirurgical și poate include următoarele medicamente:

  • miorelaxante – în unele cazuri, medicul vă poate recomanda să puneți gheață sau să încălziți zona afectată, dar și să efectuați un masaj pentru a ameliora simptomele
  • anticonvulsivante – unele tipuri de medicamente pentru epilepsie, cum ar fi gabapentin și pregabalin, pot ușura durerea nervilor deteriorați
  • antiinflamatoare – în timpul primei faze a tratamentului, medicul vă poate prescrie medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau relaxanți musculari pentru a reduce durerea și inflamația, dar și spasmele musculare )precum ibuprofenului sau naproxenului sodic)
  • injecții cu steroizi – este o procedură care ameliorează durerea pe termen scurt în cazul în care durerea dumneavoastră este severă
  • antidepresive și antialgice – anumite medicamente antidepresive s-au dovedit eficiente în diminuarea duredii cauzate de spondiloză
  • guler cervical moale – este un inel căptușit care se pune în jurul gâtului pentru limitarea mișcărilor și, totodată, pentru odihnirea mușchilor

Intervențiile chirurgicale nu sunt foarte recomandate de către medici pentru spondiloza cervicală, cu excepția cazului în care, în urma diagnosticării complete se stabilește că:

  • un nerv spinal este prins de un disc herniat (radiculopatie cervicală) sau os;
  • măduva spinării este compresată (mielopatie spondilotică cervicală).

Totodată, intervenția chirurgicală poate fi recomandată în cazul în care durerea severă nu a dispărut în urma tratamentului non-chirurgical.

Examen clinic

Se remarcă prin sărăcia semnelor subiective şi obiective. Manifestările se concretizează în sindroame locale şi radiculare.

Artrozele intervertebrale se traduc frecvent prin rahialgii şi un grad variat de impotenţă funcţională. Rareori ele pot determina unele complicaţii dintre care cele mai frecvente sunt sindroamele radiculare. Durerile vertebrale sunt difuze, vag localizate, cu debutul insidios şi evoluţie îndelungată de obicei moderate ca intensitate.

Durerile vertebrale sunt dureri de tip mecanic. Ele se accentuează prin oboseală, ortostatism, mers prelungit, transportul unor obiecte grele, fixarea îndelungată a capului în timpul urmăririi unui spectacol ca şi lucrul prelungit la birou. Durerile se ameliorează sau chiar dispar în repaus în special în poziţia de decubit pe un plan dur .

Examen radiologic

Acest examen constituie principalul mijloc de evidenţiere a artrozelor intervertebrale în prezenţa sau absenţa unui tablou clinic corespunzător. Discartroza se traduce radiologic printr-o pensare a spaţiului intervertebral iar platourile vertebrale sunt neregulate şi sclerozate. Se remarcă pensarea spaţiului articular, modificări de structură osoasă.

 

Tratament naturist pentru spondiloza cervicală


Yoga și pilates pot îmbunătăți postura gâtului, însă nu s-a demonstrat încă eficacitatea asupra vindecării spondilozei cervicale.

Pilates a devenit, în ultimul timp, o metodă de tonifiere demnă de luat în seamă, însa ceea ce nu știe multă lume este faptul că aceasta tehnică de antrenament este extrem de bună pentru a atenua durerile de ceafă ce apar în cazul spondilozei cervicale.

Două dintre exercițiile de Pilates cu cel mai mare succes în atenuarea contracturilor musculare paravertebrale dureroase presupun următoarele:

  • întindeți-vă cu fața în jos, pe o saltea. Îndoiți coatele pe lângă corp și sprijiniți-vă cu palmele pe saltea. Țineti umerii drepți, nu îi aduceți în față. Mentineți poziția vreme de 15 secunde, inspirând profund. Expirați, apoi, în timp ce reveniți la poziția inițială. Repetați exercițiul de 5-6 ori.
  • așezați-vă pe saltea, pe spate, cu mâinile împreunate la ceafă și genunchii îndoiți. Inspirați, contractați mușchii abdominali și ridicați ușor trunchiul în față. Încercați să nu va folosiți de brațe, ci să solicitați doar mușchii abdominali. Repetați exercițiul de 6-7 ori.

Alte metode de tratament:

1. Exercițiile de coordonare;

Lipsa de mișcare este una dintre cauzele principale ale spondilozei cervicale. Prin urmare, încearcă să faci exerciții zilnic, pentru a preveni durerile și amorțeala gâtului și a umerilor.

De exemplu, rotește-ți capul în sensul acelor de ceasornic și invers, apleacă-ți gâtul în față, pe lateral și dă-l pe spate, timp de 10 minute, de 2-3 ori pe zi. Și exercițile aerobice, precum înotul, ciclismul sau mersul în ritm alert, timp de 30 de minute, cel puțin de 5 ori pe săptămână, te pot ajuta să previi spondiloza cervicală.

Iată câteva exemple de exerciții care pot ameliora durerea cauzată e spondiloza cervicală:

Flexarea și extensia gâtului

Acest exercițiu poate fi făcut stând în picioare sau pe scaun. Având spatele drept, împingeți bărbia în piept. Mențineți poziția 5 până la 10 secunde, apoi reveniți la poziția inițială. Aplecați apoi capul pe spate până ajungeți să priviți tavanul și mențineți din nou 5 până la 10 secunde, după care reveniți. Repetați exercițiul de trei ori pe zi.

Înclinarea capului spre stânga și spre dreapta

Acest exercițiu pentru spondiloza cervicală se poate face fie stând în picioare, fie pe scaun. Păstrând umerii drepți, aplecați încet capul spre umărul drept, păstrând umărul stâng nemișcat. Țineți 5 până la 10 secunde și reveniți. Repetați mișcarea spre dreapta, păstrând umărul stâng fix. Secvența se repetă de cinci ori.

Rotirea gâtului

Rotirea gâtului este un exercițiu care ajută părțile laterale. Acesta se face prin rotirea lentă a capului spre dreapta, păstrând bărbia fixă. Mențineți poziția 5 până la 10 secunde și reveniți la centru, după care faceți aceeași rotire spre stânga. Repetați mișcările de cinci ori.

Retragerea gâtului în față și în spate

Stați pe un scaun cu umerii înapoi și cu capul drept. Împingeți bărbia în față, fără a o lăsa să cadă spre piept. Păstrați poziția 5-10 secunde și reveniți. Apoi împingeți capul în spate fără a schimba poziția bărbiei și reveniți la poziția inițială. Repetați de 5 ori.

Rotirea umerilor

Chiar dacă este important să faceți exerciții pentru gât, nu trebuie să vă neglijați umerii. Exercițiile pentru umeri vă întăresc mușchii care susțin gâtul. Așezați-vă pe un scaun sau stați în picioare, cu picioarele la același nivel cu umerii. Ridicați ambii umeri cu o mișcare lentă, apoi împingeți-i în spate și apoi în jos. Repetați de cinci ori, apoi inversați, sus, față și jos.

Extensia gâtului (spre dreapta și spre stânga)

Cu mâna dreaptă apucați urechea stângă peste cap și trageți ușor spre dreapta până când se simte o întindere pe partea stângă. Întinderea trebuie să fie ușoară, nu forțați prea tare. Țineți 10 până la 15 secunde, apoi schimbați pe partea cealaltă.

Întinderea mușchiului sternocleidomastoidian

Sternocleidomastoidianul este mușchiul lung de pe lateralele gâtului, care pornește de sub fiecare ureche până la baza gâtului. Acesta poate să rămână încordat atunci când întindem capul spre față. Întinderea lui se face întorcând capul spre spate, peste umărul drept și apoi lăsându-l pe spate. Mentineți poziția 10-15 secunde pe fiecare parte.

 

2. Terapia cu lumină;

Fototerapia poate fi folosită ca tratament adjuvant în dermatita atopică. Un tratament intensiv presupune două-trei şedinţe, săptămânal. Fototerapia poate fi folosită ca terapie de întreţinere în cazul pacienţilor cronici.

În unele cazuri, aceasta poate fi efectuată la domiciliul pacientului, sub îndrumarea medicului curant. Cel mai frecvent, se utilizează UVB cu lungime de undă îngustă (311 nm), datorită eficacităţii, disponibilităţii şi riscurilor scăzute.

Fototerapia cu doze înalte de tip UVA poate fi eficientă în stadiile severe de dermatită atopică. Studiile au demonstrat că fototerapia poate fi utilă şi la copii şi adolescenţi, atât cu UVA, cât şi cu UVB.

Efectele adverse sunt minime pe termen scurt: eritem, durere la nivelul pielii, prurit, pigmentare. Ca efecte adverse pe termen lung, cele mai importante sunt îmbătrânirea prematură şi neoplaziile.

 

3. Acupunctură

Acupunctura este o metodă terapeutică originară din China care constă în inserția, la diferite profunzimi, a unor ace lungi, foarte subtiri, in puncte specifice de pe suprafața organismului. Are la baza teoria conform careia prin corp circulă cuante de energie numită „chi’ (energia vieții).

Metoda provine din China și este tot mai răspândită în Europa. Ea se bazează pe teoria meridianelor energetice. Meridianele de curgere a energiei pot fi accesate prin mai mult de 350 de puncte aflate la suprafața organismului. Prin plasarea acelor în aceste zone, foarte atent selecționate, se restabilește circulația energetică prin organism și boala este inlaturată.

Acupunctura este o procesură dureroasă, dar în același timp vindecă și previne boli, crește imunitatea și poate fi folosită în scop terapeutic.

Acupunctura este bazată pe metode tradiționale, nicidecum pe știință, însă oamenii cu opinii marginale spun că este foarte eficace. Dar acupunctura este considerată o medicină alternativă nu medicină „de bază’, pentru că nu poate fi verificată foarte precis. Practica acupuncturii datează din secolul 2 î.e.n. în China.

Practic, acupunctura preia de la medicina tradițională chineză foarte multe date și procedee.

O şedinţă durează aproximativ 40-50 de minute. Întâi are loc o consultaţie, o anamneza holistică în care se stabileşte schema de tratament. Sunt folosite scheme antice de tratament, reguli clare de dirijare a energiei în meridiane, astfel încât nu există dubii şi nici erori. Pot fi răspunsuri diferite la tratament datorită reactivităţii individuale.

Beneficiul se simte de la primele şedinte pentru afecţiuni acute sau cele instalate recent. În aceste cazuri sunt suficiente 10 şedinţe. La afecţiunile cronice prelungirea tratamentului depinde de răspuns individual şi de gravitatea dezechilibrului.

 

4. Reflexoterapie

Reflexoterapia este o formă de masaj localizat, realizat în general la nivelul tălpilor, palmelor și lobului urechii. Este o tehnică destul de avansată, fiindcă indiferent de zona masată, trebuie urmată o hartă precisă a punctelor cheie energetice. Practic, la o diferență de nici un centimetru se pot afla punctele unor organe diferit, motiv pentru care precizia este esențială.

Reflexoterapia poate vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism. Tratează cu succes anemia, prin reglarea procesului de asimilare a nutrienților. La nivel digestiv reduce constipația sau diareea și poate trata enterocolita.

Dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a le vindeca în două săptămâni, reflexoterapia poate fi utilizată pentru răceli, gripe, bronșită, astm bronșic, sinuzite sau rinite. Calmează și durerile de cap și migrenele.

La nivelul pielii, reflexoterapia reduce celulita și favorizează eliminarea apei în exces, precum și arderea grăsimilor în caz de obezitate. Există tratamente specifice și pentru acnee, psoriazis sau dermatită, afecțiuni în care inflamația este severă și constantă.

Alte două efecte recunoscute ale reflexoterapiei sunt cele asupra hemoroizilor, atunci când gravitatea bolii nu este severă, dar și asupra reumatismului, a căui evoluție poate fi ținută sub control prin reducere inflamației și blocajelor de la nivelul articulațiilor.

 

5. Fizioterapia ca remediu pentru spondiloza cervicală;

Tratamentul spondilozei cervicale este de lungă durată şi înseamnă în primul rând efectuarea constantă a gimnasticii medicale. Medicamentele şi fizioterapia ajuta doar atunci când se acutizează simptomele.

De exemplu, când apar dureri se pot administra pentru o perioadă antiinflamatoare, antalgice, decontracturante. Ameţeala, vâjâielile în urechi, pot fi şi ele reduse prin administrarea unor medicamente pentru o perioadă limitată de timp.

De asemenea, procedeele fizioterapeutice remit simptomele zgomotoase, ameţelile şi durerile în interval de câteva săptămâni.

Procedeele de fizioterapie vor urmări decontractarea musculaturii cervicale prin ionizări, curenţi dinamici, împachetări cu parafina, masaj. Şi laseroterapia este indicată, durerea, inflamaţia având un foarte bun răspuns la terapia laser. De altfel, întreg aparatul locomotor răspunde foarte bine la tot ce înseamnă fizioterapie.

Dar, atenţie, fizioterapia nu are valoare profilactică. Ajută în etapele acute, când simptomele sunt zgomotoase şi aduc pacientul la medic. Însă, pentru ca aceste crize să fie cât mai rare este obligatorie practicarea constantă a gimnasticii medicale.

Bineînţeles, kinetoterapia se recomandă şi în fazele acute. Dar, dacă după fizioterapie şi gimnastică s-au estompat simptomele – ameţeli, dureri, vertij etc. – asta nu înseamnă „să ne culcăm pe o ureche“.

Gimnastica este obligatoriu să fie efectuată în continuare. Şi asta înseamnă că trebuie practicată constant. Sunt exerciţii uşoare care pot fi făcute zilnic, acasă.

Mişcările de zi cu zi nu trebuie confundate cu gimnastica medicală. Toţi facem mişcare – mergem la serviciu, scriem, spălăm vase, dăm cu aspiratorul. Însă, de cele mai multe ori, acestea sunt mişcări de uzură, efectuate adesea vicios.

Mişcări care se fac repetat în mod prelungit reprezintă tot o uzură pentru coloană, articulaţii, cartilagii. Niciodată nu o să spălăm o farfurie ducând mâna de la nivel vertical până la nivel inferior; de obicei, în mişcările zilnice folosim un unghi foarte mic pentru articulaţie. Pentru ca acel cartilaj al articulaţiei să-şi menţină fiabilitatea trebuie făcută mişcarea amplă. De aceea este importantă gimnastica medicală zilnică.

Este necesar a executa această gimnastică zilnic, cel puţin 10-15 minute, seara, la sfârşitul activităţii. Programul trebuie alcătuit de un specialist în kinetoterapie. Şi vreau să mai subliniez ceva: a merge la o sală de gimnastică, de fitness fără un consult medical, fără o indicaţie medicală este de multe ori un abuz şi poate face mai mult rău unei persoane cu afecţiuni ale coloanei.

 

6. Kinetoterapia;

Principii de tratament Kinetoterapeutic :

  • Nu se vor executa exercitii in poziţie declivă.
  • Contracţiile izometrice se folosesc cu precauţie şi doar sub supraveghere.
  • Se va ţine cont in programul de exerciţii şi de afecţiunile asociate.
  • Pe parcursul şedinţei se măsoara T.A.

Obiective de tratament Kinetoterapeutic :

  • Diminuarea durerii;
  • Diminuarea contracturilor de la nivelul musculaturii paravertebrale;
  • Combaterea redorilor şi retracţiilor;
  • Stabilizarea procesului de artroză;
  • Recâştigarea mobilităţii coloanei vertebrale;
  • Promovarea exerciţiilor de asuplizare a coloanei;
  • Armonizare a curburilor fiziologice ;
  • Tonifierea musculaturii paravertebrale si a musculaturii centurii scapulare;
  • Crearea unui comportament igienic şi ergonomic care va proteja coloana;

Program de recuperare kinetoterapeutic :

  • Masaj cervical ,executat din decubit dorsal;
  • Electroterapie;
  • Ultrasunet;
  • Tractiuni cervicale;
  • Gimnastica medicala;
  • Kinetoterapie
  • Kinesio Taping

 

7. Compresele cu apă caldă și rece

O modalitate simplă de ameliorare a durerilor cauzate de spondiloza cervicală constă în aplicarea de comprese calde, apoi de comprese reci (cu gheață), timp de 2-3 minute pe zona afectată.

Compresele calde îmbunătățesc circulația sângelui și relaxează musculatura, iar cele cu apă rece reduc inflamația.

Dacă ai probleme circulatorii, evită compresele reci, iar dacă zona respectivă este roșie sau iritată, nu folosi comprese calde.

 

8. Băile cu sare Epsom

Cristalele de magneziu din compoziția sării Epsom ajută la echilibrarea pH-ului din organism, ameliorând astfel inflamațiile, durerea și senzația de amorțeală.

Amestecă 1-2 linguri de sare Epsom cu puțină apă, astfel încât să se formeze o pastă. Aplică zilnic această pastă pe zona dureroasă, las-o să acționeze 15-20 de minute, apoi clătește cu apă caldă.

O altă variantă este să adaugi 2 cești de sare Epsom într-o cadă plină cu apă caldă și să te relaxezi timp de 15-20 de minute, de 2-3 ori pe săptămână.

Persoanele care suferă de afecțiuni renale, cadiace sau diabet trebuie să evite remediile cu sare Epsom.

 

9. Tratamente naturiste pentru spondiloza cervicală pe bază de plante și uleiuri:

Brusture

Creşte din primavară şi până toamna pe toate şanturile, pe maluri de râuri sau prin păduri, considerat unul dintre cele mai eficiente leacuri în detoxifierea organismului.

Pe lângă proprietăţile sale curative de necontestat, rădăcina de brusture este considerată una dintre cele mai sigure plante pentru sănătate, întrucât până în prezent nu s-au descoperit efecte secundare ale acesteia în organism.

Una dintre cele mai apreciate beneficii ale acestei plante pentru sănătate este puterea sa de vindecare totală a spondilozei cervicale.

Busuioc

  • infuzie din 1 linguriţă de plantă la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 7-8 minute, se beau 3 căni pe zi

Liliac indian

Această plantă are efecte analgezice și antiinflamatorii, ideale în tratamentul spondilozei cervicale. Amestecă o lingură de neem cu puțină apă, cât să se formeze o pastă.

Apoi încălzește această pastă la bain marie pentru câteva minute și aplic-o pe zona dureroasă (nu trebuie să fie foarte fierbinte), las-o să acționeze 30 de minute, apoi clătește cu apă călduță.

Pentru ameliorarea durerilor, poți consuma ceai de neem, două cești zilnic, sau poți masa zona afectată cu ulei de neem, de două ori pe zi.

Amestec din plante

  • unguraş – 20 g, măcriş – 15 g, roiniţă – 15 g, salcie – 5 g, valeriană – 5 g

Se prepară o infuzie din 1 linguriţă de amestec la 250 ml de apă clocotită și se bea 3 căni pe zi.

Turmericul

Datorită efectelor sale antiinflamatorii, turmericul este un remediu eficient pentru spondiloza cervicală.

De asemenea, îmbunătățește circulația sangvină și reduce durerea și senzație de înțepenire.

Amestecă o linguriță de pudră de turmeric într-un pahar cu lapte cald, apoi adaugă o linguriță cu miere și bea lichidul de două ori pe zi.

O altă variantă este să iei suplimente alimentare cu turmeric, dar îți recomandăm să ceri mai întâi opinia medicului.

Semințele de susan

Bogate în calciu, mangan, cupru, zinc, fosfor și vitaminele K și D, semințele de susan sunt alimente excelente pentru sănătatea sistemului osos și a întregului organism.

Uleiul de susan încălzit poate fi folosit pentru a masa zona gâtului, ameliorând durerea și amorțeala din această zonă.

Ghimbirul

Ghimbirul este un alt tratament naturist pentru spondiloza cervicală, care și-a dovedit eficiența de-a lungul timpului. Ghimbirul îmbunătățește circulația sângelui, reduce inflamația și durerea.

Consumă ceai de ghimbir, de 3 ori pe zi. De asemenea, poți masa gâtul cu ulei de ghimbir, de câteva ori pe zi.

Iederă

  • cataplasme: frunzele proaspete, uşor zdrobite, se aplică direct pe zona dureroasă a cefei, unde se menţin 10 minute; aceste cataplasme dau rezultate în special în crizele dureroase

Usturoiul

Acest condiment are proprietăți antiinflamatorii și analgezice, fiind ideal pentru ameliorarea durerilor, inflamațiilor și umflăturilor localizate la nivelul gâtului sau în zonele învecinate.

Poți mânca 2-3 căței de usturoi crud, pe stomacul gol, sau poți lua suplimente cu usturoi, dacă te deranjează mirosul, dar numai la recomandarea medicului.

O altă variantă este să încălzești 3-4 linguri de ulei de floarea-soarelui într-o tigaie, în care să adaugi 2-3 căței de usturoi zdrobiți și să îi lași un minut pe foc. Folosește apoi uleiul respectiv pentru a masa zona dureroasă, timp de 5-10 minute, după care fă o baie caldă.

Oțetul din cidru de mere

Datorită efectelor alcalinizante și antiinflamatorii, oțetul din cidru de mere este un excelent remediu pentru durerile cauzate de spondiloza cervicală.

Îmbibă o compresă în oțet și ține-o pe zona afectată până se usucă.

O altă variantă este să adaugi în apa de baie 2 cești de oțet din cidru de mere și să stai în cadă 10-15 minute zilnic.

Ardei cayenne

Acest tip de ardei conține o cantitate mare de capsaicină, substanța care îi dă iuțeală, dar care are în același timp efecte de reducere a durerii și inflamației gâtului.

Amestecă o linguriță de pudră de ardei cayenne cu 2 linguri de ulei de măsline și aplică pasta rezultată pe zona care te doare.

Acoperă cu un bandaj și lasă să acționeze câteva ore sau peste noapte.

Poți, de asemenea, să consumi un pahar cu apă caldă în care ai dizolvat o linguriță de pudră de ardei cayenne, de 2-3 ori pe zi.

 

Aceste tratamente naturiste pentru spondiloza cervicală pot ameliora durerile, dar este important, în același timp, să previi această afecțiune, respectând un program de odihnă și regulile alimentației echilibrate și ale stilului de viață sănătos.

Prin urmare, dormi suficient, adoptă o poziție corectă când stai în fața calculatorului, fă mișcare zilnic, renunță la fumat și consumă alimente bogate în proteine, vitamine și minerale.

 

Spondiloza cervicală. Complicații


Complicațiile spondilozei cervicale sunt mielopatia sau radiculopatia, deși hernia de disc, plexopatia, boala de neuroni motori și alte afecțiuni pot cauza simptome asemănătoare.

Rezonanța magnetică nucleară și alte investigații sunt necesare pentru a le exclude. Complicațiile neurologice pot apărea în spondiloza cervicală.

Mielopatia cauzează apariția ataxiei sau paraparezei spastice a membrelor inferioare și, ulterior, pot apărea disfuncțiile vezicii urinare. Examinarea membrelor inferioare poate evidenția hipertonie.

Intervenția chirurgicală poate fi luată în considerare, însă rezultatele nu trebuie sa fie neapărat favorabile în cazul mielopatiei din spondiloza cervicală.

Radiculopatia are un prognostic favorabil, deci tratamentele conservatoare sunt mai folositoare, în special în cazul pacienților cu comorbidități sau al celor care au contraindicație pentru anestezie, dar sunt stabili din punct de vedere neurologic.

Îmbunătățirea calității vieții, exercițiile fizice, fizioterapia și kinetoterapia au rezultate bune.

Cele mai frecvente tratamente medicamentoase includ analgezicele, antiinflamatoarele și antidepresivele triciclice. Poate fi luată în considerare și acupunctura, ca tratament alternativ.

 

Lifestyle și prevenție


Prevenirea sau evitarea pe termen lung a oricăror simptome de spondiloză cervicală sunt cea mai bună opțiune. Acest lucru înseamnă un stil de viață sănătos, exercițiu fizic și de rezistență corporală, exercițiu aerobic, muncă de flexibilitate și o dieta strategică, pentru că toate contribuie la prevenirea unor astfel de sițuatii.

  • antialgice- ia antialgice precum ibuprofen sau Advil, care te pot ajuta prin reducerea durerii asociată herniei de disc
  • compresii cu gheață sau calde- pachetele cu gheață te pot ajuta la început prin reducerea inflamației și ameliorarea durerii. După câteva zile puteți să le înlocuiți cu compresii calde
  • evită să stai prea mult în pat – prea multă odihnă în pat poate duce la articulații rigide și mușchi slăbiți, care pot complica recuperarea. Încearcă să stai într-o poziție confortabilă, timp de 30 de minute, iar apoi fă o scurtă plimbare sau orice altă activitate ușoară. Încercați să evitați să cărați greutate și activități solicitante care pot agrava durerea în timpul procesului de vindecare
  • exerciții –faceți exerciții ușoare și regulate pentru întărirea mușchilor trunchiului
  • menține o poziție corectă a corpului-aceasta poate reduce reduce presiunea asupra coloanei vertebrale și a discurilor. Păstrați-vă spatele drept și umerii aliniați, în special, atunci când stați jos perioade lungi de timp
  • mentine o greutate sănătoasă- greutatea în exces pune mai multa presiune asupra coloanei vertebrale și a discurilor

Nu există nici o modalitate sigură de a spune că veți evita complet dezvoltarea spondilozei, dar abordarea unui stil de viață sănătos este una dintre cele mai bune metode de a preveni spondiloza.

 

Spondiloza cervicală. Concluzii


Spondiloza cervicală este degenerarea cronică legată de vârstă a discurilor intervertebrale și, de cele mai multe ori, nu ridică semne de întrebare din punctul de vedere al complicațiilor, tratamentului sau al prognosticului.

Însă, în unele cazuri, aceasta se poate complica din punct de vedere neurologic (mielopatia sau radiculopatia), fiind prezente simptomele specifice ale acestora.

Diagnosticul spondilozei cervicale se pune, de cele mai multe ori, pe baza tabloului clinic și al radiografiilor simple, însă, dacă este suspectată o afecțiune mai severă, sunt necesare investigații suplimentare.

Tratamentul spondilozei cervicale poate include analgezice, antiinflamatoare, antidepresive triciclice, însă pot fi aplicate cu mai mult succes fizioterapia, kinetoterapia, yoga, pilates, terapia cu lumină, stimularea electrică transcutanată nervoasă, dar și acupunctura ca și metodă alternativă.

 

Foto: Shutterstock