Septicemia meningococică

Septicemia meningococică este un tip de infecție meningococică produsă de bacteria numită Neisseria meningitidis sau meningococ la nivelul sângelui. Când o persoană suferă de septicemie meningococică, bacteria Neisseria meningitidis pătrunde în fluxul sangvin și se înmulțește, afectând pereții vaselor de sânge. Imagine cu tratament medical pentru septicemie

Septicemia meningococică este un tip de infecție meningococică produsă de bacteria numită Neisseria meningitidis sau meningococ la nivelul sângelui. Când o persoană suferă de septicemie meningococică, bacteria Neisseria meningitidis pătrunde în fluxul sangvin și se înmulțește, afectând pereții vaselor de sânge și conducând la hemoragii la nivelul organelor și al pielii. 

Infecțiile meningococice sunt adesea grave și pot fi potențial letale. Includ infecții ale meningelui (stratul care protejează creierul și măduva spinării) și infecții ale sângelui (bacteremie sau septicemie).

Aceste bacterii se răspândesc prin contactul cu picături microscopice de salivă (de exemplu, prin tuse, sărut etc.). Tratamentul este medicamentos, dar este foarte important să se intervină medical de urgență. Vaccinul constituie cea mai bună modalitate de prevenție.

Septicemia meningococică. Simptome

În cazul septicemiei meningococice, simptomele cele mai uzuale pot fi:

  • febră ridicată
  • oboseală
  • vomismente
  • frisoane
  • dureri musculare, articulare, abdominale, dureri în piept
  • picioare și mâini reci
  • respirație accelerată
  • diaree
  • eritem de culoare purpurie

 

Septicemia meningococică. Cauze

  • Bacteria numită Neisseria meningitidis conduce la meningita meningococică. 1 din 10 persoane este purtător al acestei bacterii, fără a manifesta boala. Uneori, această bacterie invadează corpul și produce o afecțiune meningococică. Transmiterea se face pe cale aeriană prin picături de salivă (ca urmare a tusei sau strănutului), în urma contactului apropiat.

Septicemia meningococică. Factori de risc

  • contactul cu o persoană infectată

La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?

Prezintă-te de urgență la medic dacă tu sau copilul tău manifestați vreunul dintre simptomele enumerate mai sus.

Pregătirea pentru consultație

Ce ai de făcut în vederea consultației inițiale:

  • întreabă atunci când faci programarea dacă există unele restricții, de exemplu alimentare
  • notează pe o foaie de hârtie toate simptomele pe care le-ai observat
  • nu uita să menționezi vreo schimbare majoră apărută recent în viața ta sau un factor de stres
  • întocmește o listă cu medicamentele pe care le iei, inclusiv vitamine sau suplimente alimentare

Fiind o urgență medicală, nu va fi timp de pus prea multe întrebări. Pentru această afecțiune sunt câteva întrebări  de bază pe care ai putea să i le pui medicului tău după stabilizare:

  • De ce analize e nevoie?
  • Ce variante de tratament am?
  • Este o afecțiune contagioasă?
  • Această afecțiune se poate vindeca?
  • Ce efecte secundare poate avea tratamentul?

La ce să te aștepți de la medic?

Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:

  • Ce simptome aveți și când s-au declanșat?
  • Ce pare să calmeze simptomele?
  • Ce pare să agraveze simptomele?
  • Aveți contact cu o persoană care suferă de această infecție?

Stabilirea diagnosticului

  • analize de sânge și de fluid cerebrospinal

Tratament pentru meningita meningococică

Primul gest

  • prezintă-te de urgență la medic pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea tratamentului optim

Tratament clasic pentru meningita meningococică

  • tratament cu antibiotice. Este extrem de important să se intervină medical de urgență pentru a reduce riscul de deces.
  • medicație pentru a crește tensiunea care este scăzută
  • tratarea rănilor
  • suport respirator

Chiar și în cazul tratamentului cu antibiotice, 10-15 din persoanele care suferă de această infecție vor deceda. 11-19 din 100 de persoane vor suferi de dizabilități pe termen lung, cum ar fi surzenie, leziuni cerebrale, pierderea unui membru, probleme ale sistemului nervos.

Tratament naturist pentru septicemia meningococică

Fiind o urgență medicală, nu poate fi tratată naturist.

Lifestyle și modalități de prevenție:

  • vaccinarea împotriva meningococului (vaccinul protejează împotriva principalelor 3 tipuri de meningococ – serogrupurile B, C și Y)
  • tratament profilactic cu antibiotice în cazul contactului cu o persoană bolnavă

Foto: 123rf.com

Loading...
Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Atunci când ai o problemă de sănătate trebuie să te prezinți la medic pentru consultație și eventual trimiteri la specialist și analize.
De altfel, indiferent dacă prezinți sau nu simptome ale unor boli, este important să faci anual un control medical general, care să includă analize și investigații