Otită

otită

Otită – reprezintă o inflamație a urechii, însoțită de dureri puternice la nivelul urechii și, uneori, la nivelul capului sau frunții. Un sindrom al otitei este inflamația urechii medii, care are loc în urma infectării cu microorganisme patogene. Poate fi externă, dacă afectează conductul auditiv, sau medie, dacă infecția se localizează în zona timpanului. Otita apare cel mai frecvent la copii.

Cele mai multe infecții ale urechii medii apar în timpul iernii și la începutul primăverii. De multe ori, infecțiile urechii medii dispar fără nici un  tratament. Cu toate acestea, dacă durerea persistă sau dacă apare și febră trebuie să mergeți la medic pentru un tratament adecvat.

Otita poate afecta componentele interioare sau exterioare ale urechii. Afecțiunea este clasificată în funcție dacă aceasta se produce brusc și pentru o perioadă scurtă de timp (acută), sau în mod repetat, pe o perioadă lungă de timp (cronică).

 

Tipuri de otită


  • Otita externă (urechea înotatorului) – sau otita externă difuză, care reprezintă inflamația conductului auditiv extern. se manifestă prin mâncărime în conductul auditiv extern, o senzație de tensiune și căldură la nivelul con­ductului. O formă mai severă se poate răspândi în oase și cartilajul din jurul urechii.
  • Otita medie (infecție a urechii)- afectează urechea medie, care este situată chiar în spatele timpanului. Apare frecvent la copii mici din cauza particuaritățior anatomice (trompa lui Eustachio este largă, orizontală și scurtă), poziției orizontale a copilului și imunodificiența fiziologică.
    • Otită medie acută- de regulă de origine virală sau bacteriană, care este însoțită de durere și febră, este o infecția acută a urechii începe brusc și durează o perioadă scurtă de timp. Este, adesea, dureroasă.
    • Otită medie cronică – se produce atunci când infecția urechii nu dispare sau continuă să se întoarcă. Aceasta poate provoca daune pe termen lung la ureche.
    • Otita medie supurată cronică. Apare atunci când există lichid gros sau lipicios în spatele timpanului în urechea medie, dar nu există nici o infecție a urechii.
      • forma benigna sau mezotimpanită asociată cu perforația timpanului (mezoepitimpanală), otoree cronică, hipoacuzie de transmisie, distrucții osiculare fără osteoliză;
      • forma malignă: epitimpanita sau epimezotimpanita – prezintă perforația timpanului (epitimpanita), otoree purulentă, polip, colesteatom, distrucții osiculare cu osteoliză;
  • Otită internă labirintită – prezintă inflamația labirintului. Infecția ajunge în labirint prin intermediul ferestrelor ovală sau rotundă.

 

Otita externă


Otita externă este o infecție bacteriană localizată la nivelul conductului auditiv extern și a pavilionului auricular.

Pacvilionul auricular este localizat posterior de articulația temporo-mandibulară, are aspect asemănător pâlniei. Suprafața sa este prevăzută cu numeroase proeminențe și depresiuni care intervin în transmiterea vibrațiilor sonore spre conductul auditiv extern.

Conductul auditiv extern este o porțiune a urechii externe asemănătoare unui cilindru neregulat, care pe secțiunea orizontală are forma literei S italice, cu lungimea de aproximativ 3 cm, prevăzut cu peri și glande ceruminoase și acoperite cu tegument.

Otita externă reprezintă de fapt o infecție a tegumenului care învelește conductul auditiv extern și pavilionul auricular și se poate prezenta sub aspectul unui furuncul bine delimitat sau sub aspectul unui proces infecțios difuz care se întinde pe toată suprafața conductului auditiv extern.

Afecțiunea este cunoscută sub denumirea de ureche de înotător deoarece este frecvent întâlnită în rândul sportivilor care înoată în apele murdare.

Există și o formă deosebită de otită externă denumită otită externă malignă sau osteomielita osului temporal, care este o infecție gravă a osului temporal, apărută în urma infectării cu Pseudomonas aeruginosa.

Clasificarea otitei externe:

În funcție de modul de debut al procesului infecțios, manifestările clinice ale bolii, evoluția bolii și factorii declanșatori, otita externă este de 5 feluri:

1. otită externă acută difuză – afecțiune cunoscută și sub denumirea de urechea înotătorului, este cauzată de scăderea acidității la nivelul conductului auditiv extern și multiplicării excesive a bacteriilor. În general otita externă acută apare în urma infecției cu Stafilococul auriu, streptococi sau Pseudomonas aeruginosa și se manifeestă prin durere și prurit auricular. Otita externă acută apărută în urma infecției cu virusul Herpex simplex este caracterizată prin durere auriculară severă și paralizie facială unilaterală, secundară afectării nervului facial.

2. otită externă acută localizată – este cunoscută și sub denumirea de furunculoză, este localizată în treimea externă a conductului auditiv și este însoțită de apariția unei infecții la nivelul foliculilor piloși. Boala este determinată de Stafilococul auriu.

3. otită externă invazivă – numită și otită externă malignă sau otită necrozantă, este o infecție severă a urechii externe cu potențial letal, apărută în urma infecției cu Pseudomonas aeruginosa. Boala se caracterizează prin extinderea procesului infecțios la nivelul țesuturilor moi învecinate conductului auditiv extern, la nivelul mastoidei, a osului temporal, a bazei craniului, a meningelui, a creierului și a nervilor cranieni și care determină în final necrozarea acestor țesuturi. Este ă afecțiune gravă a aparatului auditiv, amenințătoare de viață.

4. otită externă cronică – se caracterizează prin pruruit auricular și este rezultatul traumatismelor mici și repetate ale conductului auditiv extern și prezintă o evoluție îndelungată cu numeroase remisiuni și recidive ale procesului infecțios.

5. otită acută eczematoasă – este o formă particulară de infecție auriculară externă care apare pe parcursul evoluției diferitelor afecțiuni dermatologice, fiind secundară infecției localizate la nivel cutanat.

Cauze și factori de risc:

Factorii declanșatori, care stau la baza apariției infecției auriculare, sunt factori de natură infecțioasă:

  • bacterii: stafilococul auriu, pseudomonas aeruginosa, escherichia coli, proteus vulgaris, streptococi;
  • fungi: candida albicans, aspergillus niger

Exită și anumiți factori favorizanți care sunt implicați în dezvoltarea procesului infecțios la nivelul urechii externe, și anume:

  • fragilitatea tegumenului care învelește conductul auditiv extern și pavilionul auricular; leziunile apărute la nivelul pielii pot reprezenta locul de pătrundere a bacteriilor cu declanșarea procesului infecțios
  • pătrunderea murdăriilor din apă în interiorul conductului auditiv extern
  • rinita alergică poate favoriza apariția ototei medii prin scurgerea secrețiilor nazale posterior, spre ureche și prin extinderea procesului inflamator apărut în cadrul reacțiilor alergice
  • reacțiile de hipersensibilitate apărute în urma administrării locale a unor tratamente cu aplicare topică, pot determina apariția infecțiilor la nivelul urechii externe
  • anumite afecțiuni dermatologice precum dermatita soboreică, eczemele, neurodermatita
  • pătrunderea unor substanțe iritante la nivel auricular
  • leziunile produse în urma curățării spațiului auricular cu tampoanele de vată sau apărute în urma purtării căștilor de urechi
  • scăderea acidității la nivelul conductului auditiv extern poate favoriza apariția infecțiilor locale, cerumenul secretat de către glandele ceruminoase aflate pe suprafața conductului auditiv extern are rol de acidifierea conductului, înpiedicând astfel multiplicarea agenților infecțioși pe suprafața tegumentului conductului auditiv
  • introducerea unor obiecte străine în interiorul conductului auditiv extern
  • persoanele care au mai fost diagnostigate cu otită externă riscă de a mai dezvolta și alte episoade infecțioase în urma expunerii la anumiți factori favorizanți
  • anumite afecțiuni cronice precum diabetul zaharat sau sindromul imunodeficienței umane, care sun cracterizate prin scăderea sistemului imunitar, pot favoriza apariția infecțiilor auriculare externe
  • umiditatea și temperaturile ridicate pot favoriza apariția infecției la nivelul urechii interne
  • malnutriția – o frecvență crescută a otitei externe este întâlnită în rândul persoanelor malnutrite, posibil din cauza scăderii sistemului imunitar prin lipsa aportului de vitamine, aminoacizi, zaharide etc

Semne și simptome:

Bolnavii cu otită externă pot acuza:

  • durere locală moderată intensă
  • prurit auricular
  • apariția secrețiilor sero-purulente, urât mirositoare
  • hipoacuzie, determinată de tumefierea și obstrucția conductului auditiv cu secreții
  • pierderea auzului
  • tinitus
  • febră (mai rar)
  • senzația de presiune în urechi
  • senzația de urechi înfundate
  • eritem și edem localizat la nivelul urechii externe

Examinarea aparatului auditiv este foarte greu de realizat. La inspecție poate fi observată prezența unui conduct auditiv extern congestionat, tumefiat, umed, acoperit de secreții purulente abundente. La palpare, tracțiunea pavilionului auricular și exercitarea unei presiuni determină apariția unei dureri intense.

Diagnostic:

Diagnosticul de otită externă se pune în urma efectuării anamnezei complete și a examenului obiectiv – otoscopia (cu prezența semnelor clinice de infecție a tegumentului auricular). Diagnosticul diferențial al otitei externe trebuie făcut cu:

  • otita medie perforată
  • traumatismul canalului auricular
  • furunculul auricular
  • sindromul Ramsay Hunt
  • fistula și chistul preauricular
  • carcinomul canalului auricular
  • condrita
  • abcesul intracranian
  • paralizia nervilor cranieni
  • corpii străini auriculari
  • pierderea auzului
  • erupția molarului de minte
  • dermatită atopică
  • osteomielita bazei craniului
  • inflamația acută sau cronică a membranei timpanice
  • formarea dopuluid e cerumen

Investigații paraclinice:

  • analizele de laborator – la examinarea biochimică a sângelui se poate observa creșterea valorilor VSH-ului
  • tomografia computerizată (CT) și rezonanța magnetică nucleară (RMN) oferă informații cu privire la gradul de extindere a procesului infecțios la nivelul structurii osoase și a țesuturilor moi, cu identificarea precoce a eroziunilor osoase și este utilă pentru alegerea locului potrivit de efectuare a biopsiei auriculare
  • otoscopia – este o investigație prin intermediul căreia are loc examinarea conductului auditiv extern și a membranei timpanice. Tehnica se realizează:
    • are loc proiectarea sursei de lumină la nivelul conductului auditiv extern
    • are loc tracționarea pavilionului auricular
    • introducerea speculului auricular în interiorul conductului și examinarea propriu-zisă a regiunii

Tratament pentru otita externă:

Dacă suferi de otită externă poți opta pentru patru tipuri de tratament.

  • Tratament profilactic – Prevenirea otitei externe se poate realiza prin irigarea conductului auditiv după fiecare înot, cu o soluție de alcool denaturat și oțet. Alcoolul determină eliminarea apei de la nivel auricular, oțetul asigură menținerea unui PH acid la nivelul conductului auditiv extern
  • Tratamentul local vizează efectuarea unei toalete riguroase a urechii afectate prin aspirația secrețiilor purulente și aplicarea locală a unor dezinfectante (precum Rivanol sau alcool boricat)
  • Tratamentul simptomatic vizează administrarea de antialgice pentru diminuarea durerilor locale și antiinflamatoare pentru reducerea inflamației locale
  • Tratamentul etiologic vizează administrarea antibioticelor conform antibiogramei pentru eradicarea agentului infecțios implicat în apariția și dezvoltarea infecției auriculare. În cazul infecțiilor incipiente, durata tratamentului cu antibiotice este de 2 săptămâni, iar în cazul celor mai avansate, tratamentul se administrează timp de 6 sau 8 săptămâni, în funcție de severitatea manifestărilor clinice.

Netratată, otita externă se poate extinde nu doar la nivelul structurilor învecinate, ci și la nivelul structurilor subiacente, determinând apariția necrozei tisulare care în timp se poate maligniza sau poate evolua spre deces.

Otitele externe severe pot determina apariția unor complicații, precum:

  • otalgie severă cu necesitatea administrării de opiacee
  • limfadenita feței sau a gâtului
  • celulita la nivelul feței sau a gâtului
  • condrita pavilionului auricular
  • extinderea în regiunea intracraniană
  • infecții ale sistemului nervos central
  • septicemie
  • eroziuni osoase la nivelul bazei craniului

 

Otita medie


Otita medie este o infecție a urechii, chiar în spatele timpanului. Se poate ajunge la otita medie când trompa lui Eustachio, cea care face legătura între urechea medie și nas, se înfundă cu fluide. Mai pot cauza presiune și durere și acumularea de mucus, puroi sau bacterii în spatele timpanului.

Otita medie acută (OMA) este cea mai frecventă afecțiune a copilăriei, 90% dintre copiii cu vârsta sub 6 ani având cel puțin un episod de otită medie acută în prima copilărie, iar 46% dintre copiii cu vârsta sub 3 ani având cel puțin trei episoade de OMA până la această vârstă.

Etiologia otitei medii acute este bacteriană (85%) sau virală, agenții bacterieni cel mai des incriminați fiind Streptococcus pneumoniae, Haemophilus influenzae și Moraxella catarrhalis. Tratamentul inițial al otitei medii acute este simptomatic, adresându-se otalgiei și febrei.

Dacă evoluția în primele 48-72 de ore nu este spre rezoluție, se recomandă administrarea de antibiotic și consult de specialitate ORL. Paracetamolul este analgezicul de primă intenție în otita medie acută, efectul antialgic și antitermic foarte bun și rapid fiind documentat prin studii clinice.

Evaluarea audiologică la o lună de la debutul otitei medii acute este obligatorie, pentru a documenta revenirea auzului la normal, condiție sine qua non în considerarea otitei vindecate. Vaccinarea copiilor împotriva infecției cu Streptococcus pneumoniae și Haemophilus influenzae este o metodă de prevenție foarte eficientă.

Semne și simptome:

De obicei, otita medie începe cu o răceală. Este mai frecventă la copii, datorită faptului că trompa lui Eustachio este mai scurtă, dar poate aparea și la adulți. Deși istoria otitei medii variază cu vârsta, o serie de simptome se pot manifesta în anii predispuși la infecție, incluzând următoarele:

  • în perioada neonatală: iritabilitatea, plânsetele sau dificutățile de hrănire pot fi singurele simptome ale unei infecții septice
  • copii mai mari: această categorie începe să manifeste o prezență constantă a otalgiei și febrei
  • adolescenți și adulți: pierderea auzului devine un simptom constant a otitei medii acute sau otitei medii cu efuziune; înfundarea urechii este detectată înainte de a se detecta fluidul din urechea medie

Alte simptome asociate cu otita medie ar putea fi: dureri în gât(faringită), congestie nazală și scurgeri nazale(rinită), dureri de cap, tinitus, scurgeri nazale, zgomote în ureche.

Cauze:

Infecțiile urechii se întamplă atunci cand trompa lui Eustachio se înfundă. Acest blocaj poate fi cauzat de:

  • infecție respiratorie, precum o răceală
  • alergii
  • expunerea la fumul de țigară
  • amigdale infectate sau crescute mai mult decat normal
  • la bebeluși, se poate datora hrănirii când aceasta stă culcat pe spate

Factori de risc:

Factorii de risc pentru otita medie includ:

  • Vârsta. Copiii între 6 și 36 de luni, sunt mai predispuși la a face o infecție a urechii
  • Mersul la grădiniță
  • O boală recentă, precum infecția sinusurilor sau răceală
  • Istoric de alergii, precum febra fânului,numită și altfel rinită alergică
  • Membri ai familiei predispuși la infecțiile urechii; studiile arată o componentă genetică atât pentru cea acută, cât și cea recurentă
  • Utilizarea unui umidificator
  • Istoric de reflux gastro-esofagian

Diagnostic:

Otoscopia pneumatică este standardul în diagnosticul otitei medii acute și cronice.Următoarele pot aparea la examinarea cu otoscopul:

  • semne de inflamație în membrana timpanică
  • membrana timpanică perforată( cel mai comun în cadranul inferior sau posterior)
  • prezența unui exudat opac, la nivelul timpanului
  • durere cu sau fară otoree
  • febră

Prevenirea otitei medii:

Poți preveni infecția copilului prin următoarele metode:

  • nu-ți expune copilul la fumul de țigară
  • ține-ți copilul departe de copiii bolnavi
  • ține copilul într-o poziție ridicată, în șezut când e alăptat
  • alăptează cel puțin 6 luni ca să ii conferi copilului imunitate
  • nu folosi un pacifier

Vaccinul anti-pneumococic previne infecții precum pneumonia și meningita , studiile arătând că reduce riscul de infecție al urechii.

Tratament:

Țintele în tratamentul infecțiilor urechii includ tratarea infecției, ameliorarea durerii și altor simptome, și prevenirea viitoarelor infecții ale urechii. Dacă o infecție bacterială e prezentă, doctorul poate prescrie antibiotice.

Totuși, majoritatea infecțiilor urechii se vindecă de la sine. Deoarece antibioticele ajung să fie suprautilizate în tratarea otitiei medii, ghidurile Academiei Americane a Medicilor de Familie, sugerează așteptarea și abordarea pentru 72 de ore, dacă:

  • copilul e mai mare de 6 luni
  • copilul e sănatos în rest
  • copilul are simptome minore, sau un diagnostic neclar

Aplicarea unui prosop umed și călduț pe urechea afectată, poate ajuta la reducerea durerii.

Dintre medicamente, doctorul poate prescrie:

  • Antibiotice, iar în acez caz, fiți siguri că ii dați copilului toate dozele. Cel mai frecvent antibiotic e amoxicilina, cu excepția alergiilor la penicilina. Copiii tratați cu antibiotic sunt mai predispuși la vărsături, diaree sau roșeață.
  • Picături de ureche, în cazul unei infecții recurente, unui timpan perforat, pentru folosirea pe parcursul mai multor luni.
  • Ibuprofen, acetaminofen, ca analgetice sau antipiretice. Copiii sub 19 ani nu ar trebui să ia aspirină, datorită riscului de a dezvolta o boală rară dar severă, numită simdromul Reye.

Dacă copilul are infecții recurente care nu răspund la antibiotice, sau dacă fluidul din ureche îi afectează auzul, doctorul poate sugera instalarea unor tuburi de drenaj. În timpul operației, numită miringotomie, care necesită anestezia generală, chirurgul introduce un tub prin timpan. Fluidul din spatele timpanului se poate drena, echilibrând presiunea dintre urechea medie și externă, care ar trebui să îmbunătățească auzul copilului. Tuburile de obicei ies singure, în timp ce copilul crește și găurile drenajului se vindecă.

Dacă infecția persistă după 4 ani, doctorul poate sugera îndepărtarea amigdalelor.

Prognostic și complicații:

De obicei, infecția urechii e o simplă afecțiune fără complicații. Majoritatea copiilor pot avea pierderea auzului temporară și minoră, în timpul și după o infecție a urechii. Pierderea auzului permanentă este foarte rară, dar riscul crește dacă are mai multe infecții ale urechii. Alte potențiale complicații, pot include:

  • Rupturi sau perforații ale timpanului, care de obicei se vindecă de la sine
  • Infecții ale urechii recurente sau cronice
  • Amigdale mărite

 

Otoscleroza


Otoscleroza este o afecțiune specifică omului, mai frecventă la femei și la rasa albă.

Otoscleroza este o boală cu transmitere genetică ce constă în apariția unor modificări osoase la nivelul capsulei otice. Aceste modificări osoase determină blocarea articulației dintre scăriță și urechea internă cu anchiloza lanțului osicular din urechea medie. Acest lucru duce la hipoacuzie și în timp chiar la pierderea completa a auzului.

Pentru un auz normal, cele trei oase (ciocanul, nicovala şi scăriţa) trebuie să se mişte libere şi să transmită vibraţia aerului produsă de un anumit sunet. În otoscleroză apare o creştere osoasă în jurul scăriţei, iniţial la nivelul porţiunii ataşate cohleei, progresând ulterior pe toată lungimea acesteia.

Creşterea osoasă anormală împiedică mişcarea normală a scăriţei şi reduce transmiterea sunetului către urechea internă. Afecţiunea evoluează gradual, pe măsura ce tot mai mult os se dezvoltă în jurul scăriţei. În cele din urmă scăriţa devine fixă iar pierderea auzului este severă.

În cele mai multe cazuri, doar scăriţa este afectată. Uneori otoscleroza poate cuprinde şi cohleea şi celulele nervoase din interior. În această situaţie, afectarea nervoasă conduce la un alt tip de pierdere a auzului, de origine neurosenzorială.
De obicei afectarea este bilaterală, dar boala poate aparea uneori doar la o ureche.

Ce provoacă otoscleroza?

În ceea ce priveşte cauzele otosclerozei, ereditatea e considerată principalul factor de risc. Mai mult de jumătate din cazurile de otoscleroză diagnosticate până acum au la origine moștenirea genetică. Dar dacă ai gena de otoscleroză, asta ce nu înseamnă că o vei dezvolta cu siguranţă pe parcursul vieţii; aceasta poate rămâne latentă.

Iată care sunt şi ceilalţi factori de risc ai otosclerozei!

  • Sexul. Se pare că femeile sunt mai predispuse decât bărbaţii să dezvolte otoscleroza, deşi oamenii de ştiinţă nu îşi pot explica încă motivul.
  • Anumite afecțiuni. Dacă ai avut pojar în copilărie, rişti să suferi de otoscleroză mai târziu, cu toate că, din nou, medicii nu au un argument definitoriu în acest caz. De asemenea, sarcina poate creşte pericolul de a face otoscleroză. Nu în ultimul rând, bolile autoimune sau slăbiciunea sistemului imunitar pot favoriza dezvoltarea bolii.
  • Rasa. Cei mai afectaţi de otoscleroză sunt caucazieni. Circa 10% dintre aceștia pot dezvolta otoscleroză, conform WebMd. Afecţiunea e mai puţin frecventă pentru alte grupe şi rară în rândul populaţiei afro-americane.

Cine este afectat?

Otoscleroza apare pentru prima dată între 15 şi 35 de ani, dar au fost semnalate cazuri şi la persoane mai tinere. Femeile sunt de două ori mai afectate decât barbaţii. Sarcina nu este o cauză a bolii, însă poate înrăutăţi afecţiunea, motiv pentru care simptomele sunt descoperite de multe ori în timpul sarcinii.

Care sunt simptomele otosclerozei?

Ai fi tentată să spui că pierderea sau înrăutăţirea auzului reprezintă principalul semn de instalare a otosclerozei, dar nu e tocmai așa. Chiar dacă boala afectează funcţionarea urechilor tale, nu este neapărat necesar să nu mai auzi bine pentru a suferi de otoscleroză şi invers. Ceea ce s-a putut observa în cazul multor pacienți este imposibilitatea de a auzi bine în medii liniştite. Şoptitul celor din jur e dificil de detectat, deşi auzul funcţionează la fel de bine în mediile zgomotoase.

Iată care sunt şi alte semne ale instalării acestei boli:

  • ameţeală sau probleme cu echilibrul;
  • zgomote ciudate în ureche sau tinnitus.

Otoscleroza afectează populaţia tânără, cu vârste cuprinse între 10 şi 45 de ani. Însă cele mai multe semne vor fi evidente la 20 de ani, iar boala se agravează în general în a patra decadă a vieţii.

Tratament

La primele semne de otoscleroză, specialiştii recomandă neapărat să consulţi un medic ORL. Acesta va analiza simptomele şi istoricul familial şi poate recomanda şi o serie de investigaţii (de exemplu, tomografia computerizată) pentru a stabili cu exactitate diagnosticul.

În cazul în care otoscleroza e în primele stadii de evoluţie sau nu te afectează decât la nivel superficial, doctorul poate decide că nu este cazul să intervină, deoarece boala poate regresa de la sine. În unele situaţii, medicul îţi poate recomanda şi un aparat auditiv.

Unii specialişti mizează şi pe abordări naturiste, prescriind bicarbonat de sodiu pentru îmbunătăţirea auzului. Deşi practica e destul de răspândită, trebuie să ştii că nu există dovezi ştiinţifice care să îi certifice efectele.

Tratamentul se adresează doar scăderii de auz. Cauzele fiind necunoscute, ele nu pot fi tratate, deci boala continuă să evolueze. Scăderea de auz poate fi abordata prin doua modalitati: o proteză auditivă sau o intervenție chirurgicală. Amândouă metodele au avantaje și dezavantaje. Proteza auditivă are avantajul evitării unei intervenții chirurgicale, recuperând în același timp auzul. Dezavantajul unei proteze auditive clasice este pe lângă cel estetic și faptul că astupă conductul auditiv extern, senzație considerată neplăcută de unii pacienți. De asemenea, purtătorii de proteze auditive sunt mai predispuși la formarea de dopuri de ceară și la dezvoltarea de otite externe.

În cazul în care boala de care suferi e gravă, specialistul poate recomanda operaţia. Aceasta este de două feluri, în funcţie de specificul afecţiunii tale: stapedectomie (operaţie de corecţie, care presupune inserarea unui device în urechea mijlocie pentru a permite propagarea sunetului) şi stapedotomia (o parte a osului e înlăturată şi înlocuită cu un implant). Deşi ambele operaţii pot restaura auzul, eliminând celelalte simptome ale otosclerozei, trebuie să fii conştientă că ele sunt însoţite de riscuri şi pot agrava uneori situația.

Avantajul este recuperarea auzului imediat după încheierea intervenției chirurgicale, fără semne externe (cicatricea de la operație se află în conductul auditiv extern). Dezavantajele sunt reprezentate de riscurile pe care le comportă orice intervenție chirurgicală: o sângerare, o infecție postoperatorie, prezența de amețeli după operație (care însă se remit) și în extrem de rare cazuri pierderea totală a auzului pe urechea operată.

De asemenea, niciuna din metode nu se adresează cauzei, boala continuă să evolueze iar în timp proteza auditivă poate să nu mai facă față scăderii de auz și să necesite a fi schimbată cu una mai performantă, iar după intervenția chirurgicală, scăderea de auz poate reapărea, datorita formării din nou de os la nivelul platinei scăriței.

Unii specialişti mizează şi pe abordări naturiste, prescriind bicarbonat de sodiu pentru îmbunătăţirea auzului. Deşi practica e destul de răspândită, trebuie să ştii că nu există dovezi ştiinţifice care să îi certifice efectele.

Prevenirea dezvoltării otosclerozei

Din păcate, specialiştii nu au reuşit încă să identifice o metodă de prevenire eficientă a otosclerozei. Unii doctori recomandă, aşa cum am mai spus, utilizarea bicarbonatului de sodiu pentru a stopa evoluţia bolii.

De asemenea, apa fluorurată reprezintă una dintre puţinele mijloace de prevenţie, dar îţi recomandăm să discuţi neapărat cu un specialist înainte de a apela la ea.

Otoscleroza este, aşa cum am văzut, o afecţiune care îşi pune amprenta în special asupra populaţiei tinere. În cazul în care observi că suferi de simptomele descrise mai sus, consultă cât mai repede un doctor!

 

Cum te pregătești pentru vizita la medic?


Dacă prezinți vreunul dintre simptomele enumerate mai sus, mergi urgent la medic.

Ce poți face?

  • notează-ți simptomele pe care le ai, chiar și cele care ți se pare că nu au legătură cu problema pentru care mergi. Este important să îi spui medicului cum te simți
  • notează-ți informațiile legate de eventualele afecțiuni de care suferă membrii familiei, care pot conta în evaluarea unor potențiale riscuri
  • fă o listă cu medicamentele pe care le iei, chiar dacă sunt vitaminte, suplimente eliberate fără rețetă
  • fii pregătit să povestești care sunt obiceiurile tale alimentare și regimul de viață
  • întreabă în momentul în care îți faci programarea dacă trebuie să urmezi anumite restricții înainte de consultație
  • notează-ți întrebări pe care să i le adresezi medicului

Ce întrebări poți să pui medicului?

  • Ce îmi provoacă aceste simptome?
  • Ce analize și teste trebuie să fac?
  • Ce tratamente există și pe care mi-l recomandați?
  • Există vreun tratament alternativ pe care mi-l puteți recomanda?

La ce să te aștepți de la medic?

  • Ce simptome ai și când au început?
  • Simți vreo durere în ureche? Cum descrii durerea, ușoară, moderată sau severă?
  • Ai observat posibile simptome de durere la copilul tău, cum ar fi să-i curgă urechea, dificultăți cu somnul sau o nervozitatea neobișnută?
  • Copilul a avut cumva febră?
  • Simptomele sunt continue sau ocazionale?
  • Ți se pare că ceva anume îți ameliorează sau îți înrăutățește simptomele?
  • Tu sau copilul tău   ați fost răciți recent, ați avut gripă sau alte simptome respiratorii?
  • Aveți alergii sezoniere?
  • Tu sau copilul tău ați mai suferit întrecut infecții ale urechii? Când?
  • Sunteți alergici la vreun medicament, precum penicilina?

 

Tratament clasic pentru otită


  • analgezice
  • antibiotice
  • corticoterapie
  • soluţii otice calmante
  • decongestionante şi dezinfectante

 

Tratament naturist pentru otită


  • acupunctură

Acupunctura este o metodă terapeutică originară din China care constă în inserția, la diferite profunzimi, a unor ace lungi, foarte subtiri, in puncte specifice de pe suprafața organismului. Are la baza teoria conform careia prin corp circulă cuante de energie numită „chi' (energia vieții).

Metoda provine din China și este tot mai răspândită în Europa. Ea se bazează pe teoria meridianelor energetice. Meridianele de curgere a energiei pot fi accesate prin mai mult de 350 de puncte aflate la suprafața organismului. Prin plasarea acelor în aceste zone, foarte atent selecționate, se restabilește circulația energetică prin organism și boala este inlaturată.

Acupunctura este o procesură dureroasă, dar în același timp vindecă și previne boli, crește imunitatea și poate fi folosită în scop terapeutic.

Acupunctura este bazată pe metode tradiționale, nicidecum pe știință, însă oamenii cu opinii marginale spun că este foarte eficace. Dar acupunctura este considerată o medicină alternativă nu medicină „de bază', pentru că nu poate fi verificată foarte precis. Practica acupuncturii datează din secolul 2 î.e.n. în China.

Practic, acupunctura preia de la medicina tradițională chineză foarte multe date și procedee.

O şedinţă durează aproximativ 40-50 de minute. Întâi are loc o consultaţie, o anamneza holistică în care se stabileşte schema de tratament. Sunt folosite scheme antice de tratament, reguli clare de dirijare a energiei în meridiane, astfel încât nu există dubii şi nici erori. Pot fi răspunsuri diferite la tratament datorită reactivităţii individuale.

Beneficiul se simte de la primele şedinte pentru afecţiuni acute sau cele instalate recent. În aceste cazuri sunt suficiente 10 şedinţe. La afecţiunile cronice prelungirea tratamentului depinde de răspuns individual şi de gravitatea dezechilibrului.

  • reflexoterapie

Reflexoterapia este o formă de masaj localizat, realizat în general la nivelul tălpilor, palmelor și lobului urechii. Este o tehnică destul de avansată, fiindcă indiferent de zona masată, trebuie urmată o hartă precisă a punctelor cheie energetice. Practic, la o diferență de nici un centimetru se pot afla punctele unor organe diferit, motiv pentru care precizia este esențială.

Reflexoterapia poate vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism. Tratează cu succes anemia, prin reglarea procesului de asimilare a nutrienților. La nivel digestiv reduce constipația sau diareea și poate trata enterocolita.

Dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a le vindeca în două săptămâni, reflexoterapia poate fi utilizată pentru răceli, gripe, bronșită, astm bronșic, sinuzite sau rinite. Calmează și durerile de cap și migrenele.

La nivelul pielii, reflexoterapia reduce celulita și favorizează eliminarea apei în exces, precum și arderea grăsimilor în caz de obezitate. Există tratamente specifice și pentru acnee, psoriazis sau dermatită, afecțiuni în care inflamația este severă și constantă.

Alte două efecte recunoscute ale reflexoterapiei sunt cele asupra hemoroizilor, atunci când gravitatea bolii nu este severă, dar și asupra reumatismului, a căui evoluție poate fi ținută sub control prin reducere inflamației și blocajelor de la nivelul articulațiilor.

Tratament homeopat

  • Aconit
  • Ferrum phosphoricum
  • Mercurius dulcis
  • Pulsatilla

Muşeţel

  • infuzie din 1 lingură de flori la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 5 minute, se strecoară, se beau 4 căni pe zi, iar cu infuzia se pot face spălături auriculare (în urechi)

Urzică

  • infuzie din 1 lingură de flori la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 5 minute, se strecoară, se beau 4 căni pe zi, iar cu infuzia se pot face spălături auriculare (în urechi)

Propolis

  • tinctură: câte 1 picătură în fiecare ureche, de 2 ori pe zi; timp de 7-10 zile

Amestec de plante

  • gălbenele, tătăneasă, salvie, trifoi-roşu în părţi egale; 1 lingură din amestecul de plante se infuzează 5 minute în 250 ml de apă clocotită; se strecoară, se răceşte şi se beau 3-4 căni pe zi; cu infuzia se pot face spălături auriculare (în urechi)

Uleiuri esențiale

  • uleiurile esențiale sunt tratamente extrem de eficiente. Cel de cimbrișor și de lumânărică, puse sub formă de compresă în ureche, diminuează durerea și ajută la retragerea infecției, cel de cimbru și cuișoare se administrează 1-2 picături, de două ori pe zi, în miere, sau ca soluție otică, iar cu ulei de mușețel sau de eucalipt se pot face inhalații. Excelente sunt uleiurile de busuioc și de mușețel, care se picură în ureche simple (1-3 picături), sau diluate în ulei călduț de măsline. În prealabil, unge urechea cu o cremă de gălbenele.

Tinctura de propolis

  • tinctura de propolis, care se administrează atât intern, cât și extern. În primul caz se iau 10 picături de trei ori pe zi, în miere, iar extern, se umezește cu tinctură un tampon de vată și se pune seara în ureche.

 

Foto: Shutterstock

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Atunci când ai o problemă de sănătate trebuie să te prezinți la medic pentru consultație și eventual trimiteri la specialist și analize.
De altfel, indiferent dacă prezinți sau nu simptome ale unor boli, este important să faci anual un control medical general, care să includă analize și investigații