Negii genitali reprezintă o boală infecțioasă cu transmitere sexuală (BTS), respectiv una dintre cele mai frecvente produsă de virusul HPV. Aproape toate persoanele active sexual contractează o formă sau alta a virusului HPV, iar acesta poate conduce la negi genitali.
Femeile prezintă un risc ușor mai ridicat decât bărbații de a suferi de negi genitali. Aceștia afectează mucoasa zonei genitale. Unele tulpini ale virusului HPV pot conduce la negi genitale, iar altele la cancer.
Cuprins
Negii genitali. Simptome
- la femei, negii genitali pot apărea pe vulvă, pe pereții vaginali, în zona dintre vagin și anus, în canalul anal, în zona cervicală
- la bărbați, negii genitali apar pe penis, scrot sau anus
- negii genitali pot apărea și în cavitatea bucală sau în gât (ca urmare a sexului oral cu o persoană contaminată cu HPV)
- negii genitali arată ca niște bubițe de culoarea pielii în zona genitală
- se pot forma și aglomerări de negi ca niște ciorchini
- senzație de disconfort în zona genitală
- mâncărimi genitale
- sângerări în timpul actului sexual