Infecția cu Chlamydia pneumoniae

Infecția cu Chlamydia pneumoniae este o infecție a tractului respirator superior cu bacteria Chlamydia pneumoniae care conduce în general la dureri în gât sau infecții otice sau ale sinusurilor. Imagine cu medicamente și termometru pentru luarea temperaturii

Infecția cu Chlamydia pneumoniae este o infecție a tractului respirator superior cu bacteria Chlamydia pneumoniae care conduce în general la dureri în gât sau infecții otice sau ale sinusurilor. Această bacterie poate conduce și la infecții ale tractului respirator inferior precum bronșita sau infecțiile pulmonare precum pneumonia.

Deși nu toate persoanele care au pneumonie cauzată de această bacterie suferă de laringită, în majoritatea cazurilor, laringita este prezentă ceea ce o diferențiază de alte tipuri de pneumonii bacteriene. Poate fi nevoie de cel puțin 21 de zile după ce cineva este expus la această bacterie pentru ca simptomele să se declanșeze. De asemenea, simptomele pot continua timp de mai multe săptămâni după aceea.

 

Infecția cu Chlamydia pneumoniae. Simptome

Perioada de incubație (momentul de la contractarea bolii până la apariția simptomelor) este lungă, simptomele apărând la 3-4 săptămâni de la expunere. Simptomele uzuale pot fi:

  • secreții nazale
  • oboseală
  • febră scăzută
  • laringită (răgușeală sau chiar pierderea temporară a vocii)
  • dureri în gât
  • tuse care se agravează treptat și care poate dura timp de mai multe săptămâni sau luni
  • dureri de cap

Infecția cu Chlamydia pneumoniae. Cauze

  • această bacterie se transmite de la o persoană la alta pe cale aeriană, când persoana bolnavă tușește sau strănută. Dacă persoana contaminată tușește sau strănută punând mâna la gură și apoi dă mâna cu cineva, poate transmite în acest mod bacteria celeilalte persoane
  • majoritatea persoanelor care sunt expuse pentru o perioadă scurtă de timp la această bacterie nu se îmbolnăvesc. Însă ea se transmite adesea între membrii aceleiași familii.

 Diagnosticare

Medicul dumneavoastră va începe consultația prin a cere informații despre istoricul medical, iar apoi va efectua un examen fizic, inclusiv ascultarea plămânilor cu un stetoscop pentru a verifica sunetele anormale care sugerează  pneumonie.

Diagnosticarea se face prin:

  • analiză de salivă sau de secreții nazale
  • analize de sânge

Tratament pentru infecția cu Chlamydia pneumoniae

Primul gest

  • odihnă
  • mergi la medic

Cum te pregătești pentru vizita la medic?

Dacă prezinți vreunul dintre simptomele enumerate mai sus, mergi urgent la medic.

Ce poți face?

  • notează-ți simptomele pe care le ai, chiar și pe cele care ți se pare că nu au nici o legătură cu consultația la care mergi și notează-ți și temperatură
  • fă o listă cu medicamentele pe care le iei, chiar dacă sunt vitaminte, suplimente eliberate fără rețetă sau dacă ai folosit recent antibiotice pentru o infecție anterioară
  • notează informații personale despre tine, dacă ai fost expus recent la chimicale sau toxine sau dacă ai călătorit recent în altă țară
  • notează-ți întrebări pe care să i le adresezi medicului

Ce întrebări poți să pui medicului?

  • Care este cauza simptomelor mele?
  • Ce analize trebuie să fac?
  • Ce tratamente există și pe care mi-l recomandați?
  • Mai sufăr și de alte afecțiuni medicale. E posibil ca această infecție să aibă vreun efect asupra lor?
  • Există anumite restricții ce ar trebui să le urmez?

La ce să te aștepți de la medic?

Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:

  • Când au început simptomele?
  • Simptomele sunt continue sau ocazionale? Cât de severe sunt?
  • Vi se pare că ceva anume vă ameliorează sau vă înrăutățește simptomele?
  • Ați intrat în contact cu oameni bolnavi acasă sau la locul de muncă?
  • Ați făcut vreun vaccin pentru gripă sau pneumonie?

Tratament clasic pentru infecția cu Chlamydia pneumoniae

  • antibiotice

Tratament naturist pentru infecția cu Chlamydia pneumoniae

  • acupunctură
  • reflexoterapie

Amestec de plante

  • infuzie din fenicul şi chimen – în părţi egale; 1 linguriţă de amestec la 250 ml de lapte clocotit; se infuzează 2-3 minute; se beau 2-3 căni pe zi, dimineaţa, cu înghiţituri mici, timp de 20 de zile, cu pauză 10 zile şi se poate repeta la nevoie
  • infuzie din iarbă-mare, tei, pătlagină, chimen – în părţi egale; se pune 1 linguriţă de amestec la 250 mlde apă clocotită; se infuzează 5 minute; se beau 3 căni pe zi dimineaţa, timp de 20 de zile, cu pauză 10 zile şi se poate repeta la nevoie

Hrean

  • sirop: 200 g hrean ras se amestecă cu 250 g de miere polifloră, se lasă 3 zile la macerat, după care începe să se consume câte 1 linguriţă de 2-3 ori pe zi, timp de 20 de zile, cu pauză 10 zile şi se poate relua la nevoie

Eucalipt

  • tinctură: câte 25 de picături de 3 ori pe zi, timp de 20 zile; se poate repeta cu pauză de 10 zile, dar nu mai mult de 2 luni în total

Pătlagină

  • sirop: câte 1 linguriţă de 3 ori pe zi, după mesele principale, timp de 20 de zile; se poate repeta cu pauză de 10 zile, dar nu mai mult de 2 luni în total
    infuzie: 1 lingură de frunze uscate şi mărunţite la 200 ml de apă clocotită, se infuzează 15 minute, se bea treptat, pe parcursul unei zile; cura durează de 20 zile şi se poate repeta, cu pauză de 10 zile, dar să nu ţină mai mult de 2 luni în total

Cimbru

  • infuzie: 1 linguriţă de pulbere la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 15 minute, se beau 2 căni pe zi; cura ţine 20 de zile şi se poate repeta, cu pauze de câte 10 zile, dar să nu acopere mai mult de 2 luni în total

Lifestyle și prevenție

  • nu fuma sau nu sta în prejma cuiva care fumează
  • stai hidratat, încearcă să consumi cât mai multe lichide
  • odihnește-te cât mai mult. Stai acasă până temperatura îți revine la normal și până scapi de tusea productivă
  • ia medicamentele așa cum ți-au fost prescrise
Loading...
Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Atunci când ai o problemă de sănătate trebuie să te prezinți la medic pentru consultație și eventual trimiteri la specialist și analize.
De altfel, indiferent dacă prezinți sau nu simptome ale unor boli, este important să faci anual un control medical general, care să includă analize și investigații