HomepageSeparatorSfaturi Practice

Durerea de urechi din avion (barotita medie)

de Libertatea pentru femei,

Durerea de urechi din avion (barotita medie) reprezintă o afecțiune care constă într-o diferență între presiunea din urechea medie și presiunea din mediu care se manifestă prin stres exercitat asupra timpanului și a altor țesuturi din urechea medie și la durere. Această durere se poate manifesta la decolare sau la aterizare.

Schimbările bruște ale altitudinii au ca rezultat modificări ale presiunii care conduc la durerile de urechi.

Durerea de urechi din avion se mai numește și barotită medie, aerotită medie sau barotraumă.

Cuprins

Durerea de urechi din avion. Simptome

Se poate produce la o ureche sau la ambele. Simptomele pot fi moderate sau severe. Simptomele moderate pot fi:

  • senzație de disconfort mediu la nivelul urechii
  • ușoară durere de ureche
  • auz îngreuiat ca și cum sunetele ar fi înăbușite
  • pierdere de auz ușoară

Simptomele severe pot fi:

  • durere acută
  • senzație de presiune în ureche
  • țiuit în ureche (tinitus)
  • senzație de amețeală
  • vomismente
  • pierdere moderată sau gravă a auzului
  • sângerări din ureche

Durerea de urechi din avion. Cauze

  • dezechilibru între presiunea din urechea medie și cea a aerului din mediul înconjurător care nu poate fi reglat suficient de rapid și împiedică timpanul (membrana acestuia) să vibreze așa cum ar trebui la decolarea sau aterizarea unui avion în care ești pasager
  • scufundări subacvatice
  • camere de oxigen hiperbarice
  • explozii
  • deplasarea cu liftul într-o clădire înaltă
  • deplasare cu mașina pe munte

Durerea de urechi din avion. Factori de risc

  • trompa lui Eustache mică, așa cum este la copiii mici (la nivelul acesteia se reglează diferențele de presiune)
  • o răceală
  • o infecție la sinusuri
  • rinită alergică
  • otită medie
  • dormitul în avion la decolare și aterizare

La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?

Prezintă-te la medic dacă manifești vreunul dintre simptomele enumerate mai sus.

Pregătirea pentru consultație

Ce ai de făcut în vederea consultației inițiale:

  • întreabă atunci când faci programarea dacă există unele restricții, de exemplu alimentare
  • notează pe o foaie de hârtie toate simptomele pe care le-ai observat
  • întocmește o listă cu medicamentele pe care le iei, inclusiv vitamine sau suplimente alimentare
  • nu uita să menționezi orice modificare a stilului de viață

Pentru durerea de urechi din avion sunt câteva întrebări  de bază pe care trebuie să i le pui medicului tău:

  • Care sunt cauzele acestei afecțiuni?
  • Ce variante de tratament am?
  • O să-mi fie afectat permanent auzul?
  • Ce pot să fac pentru a reduce simptomele?
  • Ce pot să fac să nu se mai întâmple asta când călătoresc cu avionul?

La ce să te aștepți de la medic?

Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:

  • Ce simptome aveți și când s-au declanșat?
  • Cât de grave sunt simptomele?
  • Suferiți de vreo alergie?
  • Ați răcit de curând?
  • Ați mai suferit de dureri de urechi când ați zburat cu avionul?

Stabilirea diagnosticului pentru durerea de urechi din avion

  • examinare fizică
  • audiometrie (test auditiv)

Tratament pentru durerea de urechi din avion

Primul gest

  • prezintă-te la medic pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea tratamentului optim

Tratament clasic pentru durerea de urechi din avion

  • simptomele pot dispărea și fără tratament
  • în cazuri mai grave:
    • spray-uri nazale decongestionante
    • decongestionante orale
    • antihistaminice orale
    • antiinflamatoare nesteroidiene
    • analgezice
    • tehnica Valsalva: te ții de nas cu degetele, închizi gura și împingi ușor aerul în nări ca și cum ți-ai sufla nasul
    • intervenție chirurgicală: miringotomie (incizie la nivelul timpanului pentru a egaliza presiunea aerului și a drena fluidele) sau operație chirurgicală pentru a repara timpanul sau alte membrane ale urechii interne

Tratament naturist pentru durerea de urechi din avion

Cel mai simplu este de prevenit această afecțiune. Iată ce poți face pentru a preveni durerea de urechi din avion:

Cască în timpul decolării și aterizării

Înghite în sec în timpul decolării și aterizării

Aplică manevra Valsalva în timpul decolării și aterizării

Nu dormi în timpul decolării și aterizării

Folosește dopuri de urechi cu filtru

Nu călători cu avionul când suferi de o răceală, o infecție a sinusurilor sau otică sau o congestie nazală 

Foto: pixabay.com

 

 

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii Libertatea pentru femei

Aboneaza-te
sdk