Dermatită

dermatită

Dermatită – este o afectiune frecventă a pielii care nu este contagioasă şi nici nu constituie o ameninţare pentru viată, însă te face să te simți inconfortabil. Dermatita poate avea mai multe cauze și apare în multe forme.

Aceasta implică, de obicei, o erupție însoțită de mâncărime pe pielea umflată, înroșită.

Epidermul reprezintă prima linie de apărare între corpul uman şi mediul înconjurător, fiind alcătuit din patru straturi (sau cinci, în zone cu pielea groasă, precum palmele şi plantele). Cel mai superficial strat – stratul cornos – este principala barieră împotriva iritanţilor şi a alergenilor, fiind implicat în reglarea transepidermală a pierderii de apă.

Exemple de dermatită  includ dermatita de contact, dermatita atopică(eczema), dermatită seboreică, dermatita cercarială (pruritul înotatorului) sau neurodermatită.

Cuprins

Dermatită de contact


Dermatita de contact este o erupție roșie însoțită de mâncărime cauzată de o substanță care intră în contact cu pielea. Erupția nu este contagioasă sau nu pune viața în pericol, dar poate fi foarte inconfortabilă.

Săpunul, cosmeticele, parfumurile, bijuteriile sau plantele, cum ar fi iedera otrăvitoare, pot fi posibile cauze ale dermatitei de contact. Unii oameni sunt expuși la diverse subtanțe la locul de muncă, ce pot cauza dermatita de contact.

Pentru a trata cu success dermatita de contact trebuie să identifici și să eviți cauza reacției. Dacă poți evita substanța dăunătoare, erupția trece de la sine în două până la patru săptămâni. Puteți încerca să vă liniștiți pielea cu comprese reci și umede, creme anti-mâncărime, cât și cu ajutorul altor măsuri de auto-îngrijire.

Dermatita de contact apare de obicei pe zonele corpului ce au fost expuse la substanța iritantă, de exemplu pe locurile cu care ai atins o iederă otrăvitoare sau sub cureaua unui ceas care provoacă alergie. Reacția are loc, de obicei, în doar câteva minute până la câteva ore de la expunerea la substanța iritantă sau la alergen, iar erupția cutanată poate dura între două și patru săptămâni.

Mergi de urgență la medic dacă erupția nu trece nici după câteva săptămâni, dacă erupția este atât de inconfortabil încât nu poți dormi sau te distrage de la activitățile zilnice, dacă erupția devine dureroasă și afectează și fața și organele genitale sau dacă te simți jenat de felul în care arată pielea ta. De asemenea, anunță imediat medicul dacă începi să faci și febră, iar din bubițele de pe piele începe să curgă puroi sau dacă simți că plămânii, ochii și nările sunt inflamate și te dor după inhalarea unui alergen.

Dermatita de contact poate afecta ambele sexe, toate vârstele, dar este mai frecventă la femei decât la bărbați.

 

Dermatită de contact. Simptome

Dermatologia clinică distinge formele acute și cronice ale dermatitei de contact. În funcție de natura substanței care afectează pielea și de caracteristicile individuale ale permeabilității epidermei, se poate dezvolta una din cele trei variante de dermatită de contact: eritematoasă, buloasă sau necrotică.

  1. Dermatita eritematoasă se manifestă prin înroșirea și umflarea zonei pielii care a contactat stimulul. Durerea și mâncărimile sunt slabe. Poate sa apara o posibilă uscăciune a pielii și apariția fisurilor în ea.
  2. Dermatita buloasă este reprezentată de bule de diferite mărimi, umplute cu un lichid limpede. Bulele apar pe fundalul hiperemic și izbucnesc cu formarea eroziunii. Aceasta este caracterizata de durere, senzație de căldură sau arsură.
  3. Dermatita necrotică apare atunci când este expusă la substanțe corozive și se caracterizează prin formarea de ulcere, a căror suprafață este acoperită cu o crusta. Durerea este exprimată. După vindecarea ulcerului, cicatricile rămân pe piele.

Dermatita de contact nu este contagioasa şi nici nu are potenţial malign. Pielea este afectată în special la nivelul mâinilor, tălpilor şi al regiunii inghinale.

Printre semnele şi simptomele dermatitei de contact se numără:

  • erupție roșie sau umflături
  • prurit -mâncărime, care uneori poate fi severă
  • piele uscată și crăpată, în cazul în care starea dumneavoastră este cronică
  • bășici, drenarea fluidului și cruste, în cazul în care reacția este severă
  • tumefiere, senzație de arsură sau sensibilitate
  • dureri la nivelul pielii

Gravitatea erupției cutanate depinde de:

  • cât timp ești expus la substanț iritantă
  • concentrația substanței care a cauzat erupții cutanate
  • factorii de mediu, cum ar fi temperatura, fluxul de aer și de transpirație de la mănuși de uzură
  • construcția  genetică, care pot afecta modul în care răspundeți la anumite substanțe

Simptomele sunt și mai puternice atunci când pielea vine în contact direct cu substanța iritantă. Pot fi afectate porțiuni mici ale pielii, sau porțiuni foarte mari. Este indicat ca la apariția acestor simptome să mergi la medic.

 

Dermatită de contact. Cauze

Dermatita de contact este de trei feluri: iritană, alergică și ocupațională. Aceasta este cauzată de o substanță la care ești expus și care vă irită pielea sau declanșează o reacție alergică. Substanța ar putea fi unul dintre mii de alergeni și iritanți cunoscuți. Unele dintre aceste substanțe pot provoca atât dermatita de contact iritantă, cât si dermatită de contact alergică.

Dermatita de contact iritantă este cel mai frecvent tip. Dermatita prin iritaţie este caracterizată printr-o inflamaţie a pielii cauzată de acţiunea iritantă cutanată directă a agentului exogen. De obicei dermatita prin iritaţie este întâlnită la nivelul mâinilor. Expunerea cronică la apă şi detergent poate reprezenta atât un factor iniţiator cât si unul agravant al afecţiunii. Dermatita ortoergică poate determina dermatită alergică, un număr mare de pacienți prezintă o formă mixtă a afecţiunii.

Aceasta reacție inflamatorie non-alergică apare atunci când o substanță este dăunătoare stratului protector exterior al pielii. Unii oameni reacționează la iritanți puternici după o singură expunere. Altele pot dezvolta semne și simptome după expuneri repetate chiar și la substanțe iritante ușoare. Printre substanțele iritante se numără:

  • solvenţi
  • spirt
  • înălbitor
  • produse de îngrijire personală, cum ar fi săpunuri, deodorante și produse cosmetice
  • substanțe din aer, cum ar fi rumeguș sau praf de lână
  • brusture, o plantă utilizată în terapii de medicină alternativă

Semnele dermatitei de contact iritantă:
Dermatita de iritaţie are un aspect polimorf. Dermatita de iritaţie în forma sa acută prezintă manifestări cutanate imediat după contactul cu agentul iritant, acestea dispărând după întreruperea raportului. Clinic, forma acută se manifestă prin eritem, edem, vezicule, uneori bule. Este o formă cu un caracter inflamator. Forma cronică este descrisă prin prezenţa la nivelul mâinilor a tegumentelor îngroşate, hiperkeratozice, fisurate, uneori pigmentate. Nu prezintă prurit sau dureri locale.

Tratamentul dermatitei de contact iritantă:
În ceea ce priveşte dermatita de iritaţie este important să vorbim despre modalităţi de profilaxie a acesteia, prin evitarea contactului cu agentul iritant şi/sau purtarea mănuşilor protective. Tratamentul constă în glucocorticoizi topici şi tratamentul infecţiei bacteriene secundare sau a infecţiei dermatofitice.

Dermatita de contact alergică apare atunci când o substanță la care ești sensibil (alergen) declanșează o reacție imună la nivelul pielii. Ea afectează, de obicei, numai zona  care a intrat în contact cu alergenul. Dar poate fi declanșata de ceva ce intră în organism și prin alimente,  medicamente sau proceduri medicale sau dentare (dermatită de contact sistemică).

Puteți deveni sensibili la  un alergen puternic, cum ar fi iedera otravitoare după o singură expunere. Alergeni mai slabi pot necesita expuneri multiple pe mai mulți ani pentru a declanșa o alergie. Odată ce ați dezvoltat însă o alergie la o substanță, chiar și o cantitate mică din ea poate provoca o reacție. Printre alergenii comuni se pot enumera:

  • nichelul, care este utilizat în bijuterii, catarame și multe alte elemente
  • medicamente, cum ar fi creme cu antibiotice  orale
  • balsamul de Peru, care este utilizat în multe produse, cum ar fi parfumuri, cosmetice, apă de gură
  • formaldehida, care este în adezivi, solvenți și alte lucruri
  • produse de îngrijire personală, cum ar fi deodorante, produse pentru spălarea corpului, vopsele de păr, produse cosmetice, lac de unghii și preparate pe bază de plante pentru piele care conțin eucalipt, camfor sau rozmarin
  • substanța folosită la tatuaje  și henna neagră
  • plante, cum ar fi iedera otravitoare  și mango, care conțin o substanță numită urushiol extrem de alergenă
  • substanțele din aer, cum ar fi de aromoterapia și spray de insecticide
  • produsele care cauzează o reacție atunci când sunteți în soare (dermatita de contact) fotoalergenică, cum ar fi unele produsele de protecție solara și medicamente pe cale orală

Semne ale dermatitei de contact alergică:

Dermatita alergică de contact se manifestă prin apariţia unor leziuni veziculare (leziuni tegumentare cu un conţinut lichid) sau scuamoase.

Tratamentul dermatitei de contact alergică:

Cel mai adesea în cazul dermatitelor alergice de contact se recomandă evitarea agentului alergen. În cazul în care apare reacţia cutanată sunt indicați glucocorticoizi topici. Dacă dermatita alergică de contact produce o reacţie extinsă la nivel cutanat glucocorticoizii sistemici sunt administraţi pe o perioadă de 2-3 săptămâni.

Dermatită de contact ocupațională se referă la erupții rezultate în urma expunerii la alergeni sau substanțe iritante la locul de muncă. Diverse ocupații și hobby-uri pot să vă supună unui risc extrem de crescut de a dezvolta acest tip de dermatită. Este vorba de oamenii care lucrează în domenii precum:

  • angajați din spitale și din industria farmaceutică
  • din domeniul metalurgiei
  • muncitori în construcții
  • coafeze și cosmeticiene
  • chelneri
  • scufundători sau înotători, din cauza măștii de cauciuc de pe față sau din cauza ochelarilor de protecție
  • din domeniul curățeniei (menajere)
  • grădinari și lucrători agricoli
  • bucătari și alte persoane care lucrează cu alimente

Tratamentul dermatită de contact ocupațională:
Primul pas al tratamentului dermatită de contact ocupaționale este întreruperea contactului cu substanţa respectivă. De asemenea, sunt recomandate pansamentele umede cu infuzie de muşeţel şi aplicaţii locale de topice cortizonice, la care se asociază antihistaminice pe cale generală –Fenystil, Hidroxizin, corticoizi.

Dermatita de contact prezintă numeroși factori predispozanți individuali:

  1. Factori genetici – există o predispoziţie genetică pentru dezvoltarea sensibilizării de contact la anumiţi indivizi, dar numărul total de persoane sensibilizate din populaţia generală depinde de expunerea cutanată.
  2. Sexul – în general femeile au un sistem imun mai bine dezvoltat decât bărbaţii, având nivele mai mari pentru IgM şi IgG şi un răspuns imun mediat celular mai puternic decât al bărbaţilor.
  3. Vârsta – un număr de studii efectuate pe termen lung au încercat să determine modificarea sensibilităţii la anumite substanţe odată cu înaintarea în vârstă, dar rezultatele au fost neconcludente.
    • Mai important decât reactivitatea sistemului imun dependentă de vârstă este faptul că fiecare grup de vârstă are o expunere diferită la substanţele chimice din mediu.
    • Tinerii sunt mai expuşi la cosmetice şi chimice industriale, vârstnicii la medicamente topice (cum ar fi, de exemplu, cele utilizate în ulcerele de gambă, IVC, afecţiunile reumatismale).
    • În concluzie, studiile epidemiologice legate de dermatita de contact, fie populaţionale, fie bazate pe studiul clinic al testelor cutanate trebuie să ia în considerație vârsta pacienţilor, ca fiind un co-factor extrem de important.
  4. Factorii locali – sensibilizarea se obţine mai uşor dacă alergenul este aplicat pe un tegument modificat.
    • În studiile efectuate atât pe animale cât şi pe oameni, frecvenţa sensibilizării de contact este crescută de traumatizarea prealabilă a tegumentului prin sodium lauryl sulfat, răcirea repetată sau înţeparea/ zgârierea tegumentului.
    • Creşterea riscului sensibilizării poate fi explicată prin creşterea absorbţiei sau prin modificarea imunităţii locale.
    • Factorii ocluzivi facilitează absorbţia la nivel cutanat şi contribuie cu siguranţă la incidenţa crescută a dermatitei de contact la medicamente în eczema de stază, eczema ce urmează injuriilor traumatice, otitei externe sau eczema perianală.

 

Dermatita de contact. Riscuri si complicațiile

Dermatita de contact poate duce la o infecție dacă pacientul își scarpină în mod repetat zona afectată, făcând-o să devină purulentă (din pielea afectată iese lichid) sau să se mențină umedă. Acest lucru creează un mediu propice pentru ca bacteriile sau fungii (ciupercile microscopice) să se dezvolte și poate cauza o infecție.

În cazuri rare, este bine sa știi că dermatita de contact poate duce și la alte complicații:

  • Infecții – Pielea care este „deschisă” din cauza iritației sau din cauză că pacientul s-a scărpinat este predispusă la infecții bacteriene sau fungice. Cele mai frecvente tipuri de infecție sunt cele cu stafilococi și streptococi. Acestea pot duce la o afecțiune numită impetigo, o boală de piele extrem de contagioasă.
  • Neurodermatita – Scărpinatul face ca pielea să aibă un prurit și mai pronunțat, iar acesta poate duce la scărpinat cronic și la descuamare. Drept rezultat, pielea devine mai îngroșată, decolorată, nu mai este netedă.
  • Celulita (o infecție bacteriană a pielii) – Ea este cel mai adesea cauzată de streptococi sau de stafilococi. Simptomele celulitei bacteriene includ febra, roșeața și durerea în zona afectată.
  • Calitatea vieții este diminuată – Dacă simptomele dermatitei de contact sunt severe, persistente sau provoacă cicatrici, ele pot afecta calitatea vieții pacientului. De pildă, îți va fi mai greu sa îți îndeplinești sarcinile la locul de muncă, este posibil să te simți jenat în legătură cu aspectul pielii tale, etc. Discută cu medicul tău despre modalități mai eficiente care te pot ajuta să ții simptomele sub control.

 

Dermatita de contact. Factori de risc

Unele meserii/profesii și pasiuni înseamnă că unele persoane au un risc mai mare de a face dermatită de contact. Iată câteva exemple:

  • angajații din sistemul de sănătate și cei din cabinetele medicilor dentiști
  • cei care lucrează cu metale
  • muncitorii din domeniul construcțiilor
  • cosmeticienele și hairstyliștii
  • mecanicii auto
  • cei din domeniul curățeniei
  • grădinarii și muncitorii din agricultură
  • bucătarii și alte persoane care lucrează cu alimentele

Cel mai frecvent au fost identificați următorii factori de risc care contribuie la dezvoltarea dermatitei de contact:

  • un istoric medical de eczemă
  • faptul că persoana locuiește într-o zonă cu climă uscată
  • spălatul frecvent pe mâini, expunerea repetată la apă
  • expunerea la substanțe chimice și solvenți (acizi, alcani, etc.)
  • persoanele care au pielea deschisă la culoare
  • persoanele care poartă scutece
  • persoanele care au anumite meserii (grădinar, asistentă medicală, cosmeticiană, haistylistă, mecanic, mașinist, bucătar, muzician, persoanele care lucrează cu metale, etc.)

 

Dermatită de contact. Diagnostic

Diagnosticul dermatitei simple de contact este stabilit de un dermatolog, pentru manifestările clinice caracteristice și o legătură este clar identificată a debutului simptomelor cu expunerea la piele a unui iritant.

Dacă dermatologul tău suspectează că problemele cutanate pe care le ai sunt rezultatul unor reacţii alergice, te poate testa prin aplicarea unor cantităţi mici din diferite subtanţe şi examinarea acestor zone la 48, 72 şi 96 de ore pentru a vedea dacă a apărut alergia.

Această abordare, denumită testare cutanată, determină dacă ai dermatită de contact alergică, care este produsă de o reacţie imună sistemică.

În dermatita de contact alergică, substanţa alergenă poate fi ceva cu care ai intrat în contact ani de zile fără să fi avut probleme. Substanţe ca acizi, solvenţi, săpunuri puternice şi detegenţi sunt mai degrabă iritante decât alergene.

Atunci când o substanţă iritantă produce o reacţie cutanată, afecţiunea se numeşte dermatită de contact iritantă.

Cauzele dermatitei de contact dificil de identificat includ componente din:

  • Loţiuni medicinale, cum ar fi antihistaminicele, antibioticele sau antisepticele
  • Plante diverse, de la volvură la mango
  • Cauciucul
  • Metale, cum ar fi nichelul. Nichelul este folosit la fabricarea anumitor bijuterii, catarame de curele, brățări de ceas, fermoare, capse sau alt tip de încheietori pentru haine. Chiar și obiectele placate cu crom conțin nichel. Mercurul se găsește în soluțiile pentru lentilele de contact și poate cauza probleme pentru anumiți copii.
  • Produse cosmetice
  • Substanţe chimice utilizate în fabrici, cum ar fi cele utilizate în producţia de pantofi sau haine

 

Tratament pentru dermatită de contact

Principiul tratamentului este definirea și eliminarea cauzei apariției unei dermatite simple de contact.

Primul gest

  • identificați și înlăturați și evitați substanța iritantă sau alergenul. Medicul dumneavoastră vă poate da o listă de produse care conțin în mod obișnuit substanța pe care le afectează
  • te adresezi medicului, pentru a stabili diagnosticul şi a tratamentul adecvat
  • compresii cu apă rece
  • reduceți pe cȃt posibil bǎile lungi
  • purtați haine largi

 

Tratament la domiciliu pentru dermatită de contact

Soluțiile la îndemană pentru îndepărtarea simptomelor dermatitei de contact sunt:

  • Evitarea zgârierii pielii iritate; oricât ar fi de tentant, nu îți scărpina și nu îți zgâria pielea dacă ai dermatită de contact;
  • Limitarea scărpinatului în zona afectată, deoarece poate înrăutăți iritația sau poate duce chiar la o infecție a pielii;
  • Curățarea pielii cu apă călduță și săpun fără parfum;
  • Pentru calmarea erupțiilor: amestecă 2 lingurițe de bicarbonat de sodiu cu puțină apă rece și aplică pe piele;
  • Pentru calmarea mâncărimilor: aplicarea de loțiuni sau unguente cu hidrocortizon ori administrarea unor antihistaminice, care pot reduce răspunsul alergic.

 

Tratament clasic pentru dermatita de contact

Dacă măsurile pe care le-ai încercat la domiciliu nu au reușit să îți calmeze semnele și simptomele, nu amâna să mergi la medicul dermatolog sau alergolog, pentru că acesta îți poate prescrie medicamentele necesare.

Tratamentul medicamentos/medical pentru dermatita de contact:

  • cremele și loțiunile sau unguentele pe bază de steroizi sunt o opțiune în ceea ce privește tratamentul medical al dermatitei de contact. Aceste creme sau unguente, aplicate local, pot ajuta în calmarea iritației pielii cauzate de dermatita de contact. Un produs farmaceutic cu steroizi, cu aplicare topică, poate fi aplicat 1-2 ori pe zi, pe o perioadă de două până la patru săptămâni, în funcție de ceea ce îți recomandă medicul.
  • aplicarea de creme cu corticosteroizi pe bază de prescripție sau medicamente cu corticosteroizii, sub forma de pastile sau injecții – În cazuri severe, medicul îți poate prescrie corticosteroizi orali, pentru a reduce inflamația, antihistaminice pentru a calma mâncărimile pielii (pruritul) sau antibiotice, pentru ca organismul să lupte contra infecției bacteriene.
  • antihistaminice
  • produse emoliente – creme hidratante, care se aplică pe piele pentru a împiedica uscarea acesteia. Este bine să aplici produsele emoliente frecvent și în cantități mari, pentru că acestea îți mențin pielea hidratată și o protejează de alergeni și de agenții iritanți

Dermatita eritematoasă nu necesită tratament și trece atunci când se elimină factorul cauzal. Pentru a reduce simptomele inflamației, este posibilă utilizarea de pulbere sau creme antiinflamatorii. Pentru prevenirea infecțiilor secundare, lubrifiați zona blisterelor cu o soluție de permanganat de potasiu sau coloranți de anilină. În tratamentul dermatitei necrotice se aplică unguente de vindecare.

În cazurile severe de dermatită de contact simplă, este posibilă administrarea topică a unguentelor glucocorticoide și administrarea sistemică a unor doze mici de corticosteroizi. Aderarea la infecția secundară este o indicație pentru tratamentul cu antibiotice. Cu o variantă cronică de dermatită, se recomandă utilizarea regulată a unguentelor și cremelor de înmuiere, utilizarea mănușilor de protecție.

 

Tratament naturist pentru dermatita de contact

Există unele plante medicinale și remedii naturiste care pot fi de ajutor în situațiile în care ai dermatită de contact. Medicii fitoterapeuți recomandă o gamă largă de plante și terapii, pentru a trata reacțiile alergice de la nivelul pielii, iar unele dintre cele mai recomandate sunt:

Acupunctură

Acupunctura este o metodă terapeutică originară din China care constă în inserția, la diferite profunzimi, a unor ace lungi, foarte subtiri, in puncte specifice de pe suprafața organismului. Are la baza teoria conform careia prin corp circulă cuante de energie numită „chi’ (energia vieții).

Ea se bazează pe teoria meridianelor energetice. Meridianele de curgere a energiei pot fi accesate prin mai mult de 350 de puncte aflate la suprafața organismului. Prin plasarea acelor în aceste zone, foarte atent selecționate, se restabilește circulația energetică prin organism și boala este inlaturată.

Acupunctura este o procesură dureroasă, dar în același timp vindecă și previne boli și poate fi folosită în scop terapeutic.

Acupunctura este bazată pe metode tradiționale, nicidecum pe știință, însă oamenii cu opinii marginale spun că este foarte eficace. Dar acupunctura este considerată o medicină alternativă nu medicină „de bază’, pentru că nu poate fi verificată foarte precis.

Practic, acupunctura preia de la medicina tradițională chineză foarte multe date și procedee.

O şedinţă durează aproximativ 40-50 de minute. Întâi are loc o consultaţie, o anamneza holistică în care se stabileşte schema de tratament. Sunt folosite scheme antice de tratament, reguli clare de dirijare a energiei în meridiane, astfel încât nu există dubii şi nici erori. Pot fi răspunsuri diferite la tratament datorită reactivităţii individuale.

Beneficiul se simte de la primele şedinte pentru afecţiuni acute sau cele instalate recent. În aceste cazuri sunt suficiente 10 şedinţe. La afecţiunile cronice prelungirea tratamentului depinde de răspuns individual şi de gravitatea dezechilibrului.

Reflexoterapie

Reflexoterapia este o formă de masaj localizat, realizat în general la nivelul tălpilor, palmelor și lobului urechii. Este o tehnică destul de avansată, fiindcă indiferent de zona masată, trebuie urmată o hartă precisă a punctelor cheie energetice.

Practic, la o diferență de nici un centimetru se pot afla punctele unor organe diferit, motiv pentru care precizia este esențială.

Reflexoterapia poate vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism.

Dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a le vindeca în două săptămâni, reflexoterapia poate fi utilizată cu succes.

La nivelul pielii, dxistă tratamente specifice și pentru acnee, psoriazis sau dermatită, afecțiuni în care inflamația este severă și constantă.

Masaj terapeutic

Masajul terapeutic este un tip de masaj ce are ca ţintă atenuarea unei afecţiuni şi înlăturarea durerii pe care aceasta o produce. De masaj terapeutic au parte sportivii de performanţă, femeile gravide, supraponderalii, suferinzii de boli reumatice sau ale coloanei vertebrale.

Atingerile sunt binefăcătoare, spun şi psihologii, şi fizioterapeuţii, important e să te lași pe mâini bune şi să alegi stilul de masaj potrivit nevoilor tale.

Prin tehnicile de masaj au de câştigat muşchii, ţesuturile, dar şi sufletul şi mintea. În funcţie de tipul ales, puteți acţiona asupra locurilor dureroase, chiar dacă durerile' sunt de natură mentală sau emoţională. În spatele tehnicilor stufoase de masaj inventate până în ziua de azi stă un principiu pe cât de simplu, pe atât de miraculos: puterea vindecătoare a atingerilor.

Mișcările de masaj se pot realiza cu degetele, cu palmele, dar uneori şi cu ajutorul coatelor sau chiar al picioarelor.

Migdal dulce

  • ulei: se aplică pe pielea iritată, de 2 ori pe zi, în cure de câte 7 zile pe lună

Baie cu fulgi de ovăz

Un studiu publicat in „Journal of Drugs in Dermatology” a arătat că fulgii de ovăz coloidal, un ingredient ce se găsește în cremele hidratante, în săpunurile pentru baie, în șampoane și în spumantele de baie, este eficient în tratarea unei palete largi de afecțiuni inflamatorii ale pielii, printre care și dermatita. Cercetătorii spun că efectele vindecatoare ale fulgilor de ovăz se datorează nivelurilor ridicate de compuși fenolici.

Pentru a profita de o baie relaxantă cu fulgi de ovăz:

  • macină 3 linguri de fulgi de ovăz fără gluten, până obții o pudră fină
  • amestecă bine pudra cu o cană de apă caldă
  • toarnă conținutul din cană în cada plină cu apă caldă, împreună cu 5-7 picaturi de ulei esențial de lavanta
  • intră în cadă și stai întins, relaxează-te în apă 20-30 de minute.

Amestec de plante

  • infuzie din gălbenele, muşeţel, flori de tei – în părţi egale; 2 linguri din amestecul de plantă la 1 l de apă; se infuzează 7-8 minute, se fac spălături ale zonelor sensibile

Mănâncă afine și mure

Aceste fructe conțin flavonoizi puternici care au proprietăți antiinflamatoare, despre care se știe că întăresc țesuturile conjunctive, în vreme ce reduc reacțiile alergice, două aspecte esențiale în tratarea dermatitei de contact.

Trei-fraţi-pătaţi

  • infuzie: 1 linguriţă de plantă la 250 ml apă clocotită, se infuzează 7-8 minute, se beau 3 căni pe zi; timp de 3 luni

Acest amestec se face în părţi egale, se râşneşte prin maşina de cafea până se face o pulbere fină, se ia câte o linguriţă de patru ori pe zi, cu 30 de minute înainte de mese. Se ţine plantele sub limbă 10 minute, apoi se înghit cu puţină apă de izvor (plată). Toate plantele recomandate ajuţi organismul să se dezintoxice şi întăresc funcţia hepatică.

Cură cu tinctură de aloe

  • câte 10 picături de 4 ori pe zi; timp de 3 luni

Folosirea tipica a gelului transparent din frunzele de aloe vera poate calma mâncărimile în cazul multor afecțiuni ale pielii.

Uleiul de primulă sau luminița nopții

Aplicat local, uleiul acesta reduce mâncărimile. În plus, oamenii de știință subliniază că concentrațiile mari de acid gras gama linoleic (GLA) din uleiul de primulă susțin sănătatea pielii, prin faptul că îmbunătățesc hidratarea, fermitatea și elasticitatea.

Întreabă-ți medicul dacă ai voie să iei suplimente cu ulei de primulă, în funcție de istoricul tău medical.

Alte recomandari:

  • Propolisul este cel mai puternic antibiotic natural, cu spectru larg. El conţine flavonone cu efect antibiotic şi antifungic. Puteţi folosi tinctură de propolis în diferite tipuri de eczeme sau micoze. Intern, pentru stimularea sistemului imunitar, se recomandă 40 de picături, de 3 ori pe zi, luate pe o bucată de pâine uscată. Extern, se aplică tinctură pe regiunile afectate. Se poate folosi şi sprayul de Propolis (îl puteţi procura din farmacii sau magazinele cu profil apicol), care se pulverizează pe regiunea interesată.
  • Morcovii sunt antiseptici şi accelerează vindecarea rănilor. Aplicaţi fiertură de morcovi pe piele (sau suc proaspăt) pentru a alina crăpăturile, asprimea şi mâncărimile pielii.
  • Castraveţii calmează erupţiile inflamate, cu mâncărimi, de exemplu eczemele, iar apa de castraveţi curăţă şi tonifică ideal pielea grasă; tăiaţi un castravete în cubuleţe şi fierbeţi-1 într-un litru de apă timp de 15 minute. Turnaţi într-o bucată de pânză şi presaţi sau strecuraţi.
  • Sucul de cartofi cruzi este un remediu care alină inflamaţia şi ajută la vindecarea dermatitelor, a rănilor şi a ulceraţiilor. Pentru a trata pielea crăpată, folosiţi cartof ras amestecat cu ulei de măsline.
  • Seminţele de in sunt bogate în acizi graşi esenţiali Omega-3, sunt emoliente şi calmante şi ajută la vindecarea pielii. Folosiţi un decoct ce va fi aplicat pe pielea uscată.
  • Coaja nucilor verzi poate fi răzuită şi aplicată drept cataplasmă pe regiunile afectate de eczeme aflate în sta sau cronică. Cataplasma se păstrează vreme de 2 ore. Tratamentul se repetă zilnic, până la completa vindecare.
  • O combinaţie din tinctură de Rostopască, tinctură de Echinaceea şi tinctură de Propolis se aplică pe micoze rebele. Este eficientă şi tinctură de răşină de Brad, cât şi tinctură de Tuia.
  • Cleiul de Ricin grăbeşte vindecarea micozelor. Uleiul de ricin stimulează imunitatea şi ajută la detoxifierea organismului. Aplicaţi o compresă cu ulei de Ricin asupra zonelor afectate, vreme de o oră.
  • Uleiul esenţial de arbore de Ceai ajută la vindecarea majorităţii tipurilor de infecţii cutanate. Acest ulei esenţial are proprietăţi antivirale şi antifungice puternice, cât şi un efect calmant. Puneţi 6-8 picături de ulei de arbore de ceai într-o lingură de ulei de măsline şi aplicaţi pe locul infecţiei.

 

Suplimente nutritive care ar putea ajuta în caz de dermatită de contact

Întreabă-ți medicul înainte de a lua aceste suplimente dacă ai voie și dacă te ajută să calmezi simptomele dermatitei de contact:

  1. Acizii grași Omega 3 – Încearcă să mănânci mai multe alimente bogate în acizi grași esențiali Omega 3, cum ar fi macroul, somonul, uleiul de pește (capsule), nucile, semințele de chia și seminșele de in. Omega 3 susțin sănătatea pielii, accelerează răspunsul imun și reduc inflamația.
  2. Vitamina C – Având puternice proprietăți benefice, vitamina C poate reduce simptomele dermatitei de contact în cazul anumitor pacienți. Pentru că fructele citrice sunt un alergen destul de frecvent, caută un supliment nutritiv de calitate, făcut din alte ingrediente și consumă mai multe alimente bogate în vitamina C (ardeiul gras roșu, ardeiul gras verde, căpșunile, broccoli, ananasul).
  3. Colagenul – Este un element esențial pentru sănătatea pielii, așa că nu uita de colagen când ai un episod de dermatită de contact, pentru că acesta grăbește vindecarea. Potrivit unui studiu publicat în „Journal of Cosmetic Dermatology”, colagenul administrat oral crește semnificativ hidratarea pielii și reduce fragmentarea ei. Învestește într-un supliment de bună calitate pentru a calma simptomele.
  4. Vitamina D – Cercetatorii de la CHA University School of Medicine din Coreea de Sud au identificat faptul că persoanele care au deficit de vitamina D au un risc mai mare de a dezvolta dermatită de contact. Pentru a-ți „reumple” rezervele de vitamina D, petrece mai mult timp la soare, consumă alimente bogate în acest nutrient (halibut, macrou, somon, sardine și ton, anumite ciuperci, ouă etc.) sau ia suplimente nutritive cu vitamina D.

 

Dermatită seboreică


Dermatită seboreică – este o afectiune frecventă a pielii care afectează în principal scalpul și afectează preponderent persoanele de sex masculin. Aspectul estetic reprezintă, probabil, cea mai importantă preocupare a pacientului, leziunile cele mai frecvente în dermatita seboreică aflându-se la nivelul feţei și scalpului. 

Acesta provoaca pete scumoase, înroșirea pielii și mătreață. Dermatita seboreica poate afecta, de asemenea, zone uleioase ale corpului, cum ar fi fața, partea superioara a pieptului și a spatelui.

Dermatita seboreică nu afectează starea generală de sănătate, dar poate fi inconfortabilă și poate provoca jenă. Nu este contagioasă și nu este un semn de igienă personală precară.

Dermatita seboreică se prezintă sub forma unor leziuni eritematoase, bine delimitate, acoperite cu scuame grase de culoare alb-gălbui. Zonele bogate în glande sebacee reprezintă localizarea obișnuită a bolii: scalp, faţă, conduct auditiv și torace.

Dermatita seboreică este, de obicei , o boală care persistă pe termen lung, ce afectează cu precădere adulţii, dar este întâlnită şi la nou-născuţi. Forma generalizată a bolii apare la aproximativ 3-5% din populație.

Este posibil să aveți nevoie de multe tratamente repetate înainte ca simptomele să dispară și totodată, poate să reapară. Ați putea fi capabil de a gestiona izbucnirea dermatitei prin recunoașterea simptomelor dermatitei seboreică și folosind o combinație de măsuri de auto-îngrijire și medicamente. Dermatita seboreică este, de asemenea, numită și mătreața, eczema seboreică și psoriazisul seboreic.

 

Dermatită seboreică. Simptome

Dermatita seboreică a sugarului apare în mod caracteristic la nivelul scalpului. Este reprezentată de cruste difuze, groase; acestea pot să apără și la nivelul plicii cotului sau în plicile inghinale. În pielea capului apar depozite scuamoase cu caracter grăsos, aşa numitele „cruste de lapte'. Dermatita seboreică a sugarului apare în primele 3 luni de viață şi are o evoluție favorabilă. În general, este urmată de vindecarea spontană a leziunilor.

Dermatita seboreică a scalpului poate îmbrăca o formă minoră și o formă tipică. Forma minoră se manifestă prin simpla descuamare a epiteliului de suprafaţă sau prin apariţia de depozite grăsoase situate la nivelul rădăcinii firelor de păr. Poate fi însoțită de o mâncărime intensă a pielii. Este cea mai frecventă formă de prezentare, fiind cunoscută popular sub denumirea de mătreață'. Mătreaţa se întâlnește la 15-20% din populație. Forma tipică apare difuz la nivelul scalpului. Se formează plăcile caracteristice dermatitei seboreice, care aderă la firele de păr. Uneori, la nivelul zonei de inserţie a părului, se formează o coroană seboreică'. Extinderea leziunilor în pliul retroauricular este frecventă și poate fi însoțită de o fisură la baza pliului.

Dermatita seboreică a feţei apare pe un teren seboreic, ocupă zona medială a sprâncenelor și aria intersprancenoasă, obrajii, șanțurile nazogeniene și bărbia, precum și marginea liberă a pleoapelor.Uneori interesează întreagă regiune periorală sau zona din jurul urechilor.

Dermatita seboreică a toracelui: locul de electie este reprezentat de regiunea interscapularą și zona presternală. Se prezintă clinic sub formă de plăci eritemato-scuamoase grase.

Simptome generale:

  • mătreață pe scalp, păr, sprâncene, barbă sau mustață
  • petice de piele grasă acoperite cu cruste de culoare albă sau galbenă pe scalp, urechi, față, piept, axile, scrot sau alte părți ale corpului
  • piele roșie
  • înroșirea sau apariția unor cruste pe pleoape(blefarita)
  • mâncărime sau usturime

 

Dermatită seboreică. Cauze

Medicii nu știu încă ce determină cu exactitate dermatita seboreică, dar poate fi legată de:

  • o infecție cu o ciupercă,  numită Malassezia,  care se află pe suprafața pielii și se înmulțește în exces în zonele bogate în sebum
  • un răspuns inflamator legat de psoriazis
  • schimbarea anotimpurile , cu episoade care tind să fie mai severe primăvara devreme și iarna

Toate simptomele dermatitei seboreice sunt legate de prezența unui microb care se dezvoltă în mod natural pe scalpul tău, denumit malassezia globosa.

Malassezia descompune uleiurile de la nivelul scalpului tău, formând o substanță iritantă: acidul oleic. Jumătate din populația globului este sensibilă la acest compus și, pentru majoritatea, acest lucru duce la apariția mătreții; în cazul altora, rezultatul este o afecțiune mai gravă, dermatita seboreică.

Dermatită seboreică. Factori de risc

Cauza exactă a scuamelor seboreice nu este clar identificată. Se pare, totuși, că următoarele condiții reprezintă factori de risc în apariția dermatitei seboreice:

  • Prezenţa unei cantități mari de sebum în anumite regiune – cunoscută ca piele grasă'. Astfel, seboreea devine un factor predispozant, aflat sub permanenta influenţă hormonală.
  • Transmiterea dermatitei seboreice este ereditară. Transmiterea de la o generaţie la următoarea nu este, însă, şi obligatorie.
  • În general, dermatita seboreică apare în copilărie și la adolescenți și se ameliorează la vârsta adultă, acest fapt fiind pus tot pe seama influenţelor hormonale.
  • Terenul seboreic este sensibil la agenți externi precum Malassezia furfur/Pityrosporum ovale. Aceasta este o ciupercă prezentă în mod natural pe piele și este implicată în întreținerea dermatitei seboreice prin mecanism imunologic și proinflamator. Totuşi, se pare că
  • dermatita seboreică se asociază cu un nivel obişnuit al ciupercii la nivelul tegumentului, dar cu un răspunsul imun anormal.
  • Dermatita seboreică este asociată cu prezenţa unor afecțiuni neurologice. Ca de exemplu: boala Parkinson, epilepsia, sindromul Down, sindroame extrapiramidale.
  • Simptomele dermatitei seboreice se amplifică după stresul psihic sau emoțional, la modificări de temperatură și în situații de umiditate crescută.
  • O serie de medicamente pot induce sau agrava această afecțiune, printr-un mecanism încă necunoscut. Exemple: clorpromazina, cimetidina, etionamida, preparate pe bază de aur, haloperidol, metildopa, fenotiazine, psoralen.
  • Factori alimentari precum deficitul de zinc, regimul hipercaloric şi alcoolismul cronic reprezintă factori de risc pentru dezvoltarea dermatitei seboreice.
  • Scăderea funcției sistemului imunitar influențează apariția acestei boli. Astfel, dermatita seboreică și efectele ei pot fi observate la pacienții cu transplant de organe și persoanele cu HIV / SIDA, pancreatită alcoolică și unele tipuri de cancer
  • Totodată, obezitatea, insuficiența cardiacă congestivă și pancreatita pot favoriza apariția dermatitei seboreice.

Alți factori ce cresc riscul de a dezvolta dermatita seboreică, inclusiv:

  • un sistem imunitar slăbit, cum ar fi cele observate la pacienții cu transplant de organe și persoanele cu HIV / SIDA, pancreatită alcoolică și unele tipuri de cancer
  • insuficiență cardiacă congestivă
  • zgârierea sau altfel deteriorarea pielii de pe față

 

Evoluția dermatitei seboreice

Dermatita seboreică este o afecțiune recidivantă cronică – perioadele în care leziunile dispar se alternează cu intensificări ale simptomatologiei.

Dermatita seboreicã se agravează în timpul sezonului rece și este ameliorată vara, prin expunerea regulată la soare.

Se poate complica cu blefarita (pleoape roșii cu scuame fine) și cu infecții secundare la nivelul zonelor afectate.

Severitatea simptomelor poate varia, tabloul clinic prezentând fluctuaţii de la un pacient la altul. Pruritul însoțește dermatita seboreică, dar este de intensitate scăzută.

 

Diagnosticul dermatitei seboreice

Diagnosticul de dermatită seboreică se stabilește cel mai frecvent pe baza anamnezei și examenului fizic. Nu există teste reprezentative care să stabilească diagnosticul.

Deoarece Malassezia furfur este o ciupercă comensală (se găsește în mod obișnuit pe piele), identificarea sa la examenul microscopic al raclajului de pe tegument nu are valoare diagnostică.

În cazuri rare este necesară biopsia cutanată, care confirmă diagnosticul și exclude alte afecțiuni care se manifestă clinic asemănător.

În cazul copiilor, responsabilitatea observării semnelor este a părinților, urmând a se prezenta cu cei mici la medic.

Diagnosticul diferențial

Afecțiunile care se prezintă clinic într-un mod asemănător cu dermatita seboreică sunt următoarele:

  • psoriazis
  • dermatită alergică
  • dermatită iritativă
  • otomicoză – când leziunile sunt localizate la nivelul urechilor
  • dermatită atopică – mai ales în cazul dermatitei seboreice a nou-născutului
  • pitiriazis rozat
  • pediculoza capului
  • erupție postmedicamentoasă
  • infecţii la nivelul tegumentului

Alte afecțiuni cutanate care au asemănări cu dermatita seboreică:

Candidiasis – o infecție fungică care se dezvoltă în cea mai mare parte pe membranele mucoase, cum ar fi gură. Este însoțită de o erupție cutanat care se găsește cel mai frecvent in pliurile pielii

Impetigo – o infecție cutanată comună care se caracterizeză prin pete roșii, apoi se dezvoltă ulterior într-un blister care are o scurgere galbenă care provoacă mâncărimi și este dureroasă

Lupus eritematos sistemic – o boală autoimună care dezvoltă erupții care sunt sensubile la soare numit Malar, cunoscută și sub numele de „erupție cutanată fluture”

Dermatită de contact – provocată de o alergie, care este un lanț de reacție chimică care eliberează histamina care provoacă inflamații și roșeată la nivelul pielii. De asemenea, poate fi cauzată de o deteriorare a pielii care poate duce la o erupție cutanată.

 

Tratament pentru dermatită seboreică

Primul gest

  • ai grijă la igiena pielii. spală frecvent cu săpun zonele afectate pentru a îndepărta excesul de sebum
  • fă băi de soare, însă evită arsurile solare
  • mergi la medic

 

Tratament clasic pentru dermatita seboreică

Dermatita seboreică este o afecțiune cu evoluție cronică, ce necesită tratament prelungit, uneori chiar de ani de zile. Tratamentul dermatitei presupune înlăturarea factorilor predispozanţi amintiţi anterior.

Tratamentul igieno-dietetic însumează condiţii pe care ar trebui să le respecte orice persoană şi constă în:

  • respectarea unui program regulat de somn
  • respectarea unei alimentații echilibrate, cu un conținut corespunzător de zinc si vitamine B
  • reducerea/ evitarea consumului de alcool
  • evitarea umidității excesive
  • expunerea rezonabilă la soare în timpul verii
  • evitarea folosirii cremelor de faţă cu o textură grasă

Tratamentul dermatitei seboreice a nou-născutului are la bază menținerea uscată a pielii și reducerea inflamației. Se vor evita cremele grase. Se poate folosi un săpun alcalin special creat pentru bebeluși. Crustele scuamoase de la nivelul scalpului se îndepărtează delicat cu ulei de mãsline.

Tratamentul recomandat pentru forma minoră a dermatitei seboreice este reprezentat de șampon și/sau cremă cu zinc pirition.

La pacienții cu formă moderată, în care componenta inflamatorie este mai pronunțată, sunt folosiți dermatocorticoizi – hidrocortizon acetat 1% sau triamcinolon acetonid – în combinație cu tratament antifungic topic. Ketoconazolul are o mare afinitate pentru keratină, fiind principalul antifungic cu acţiune asupra ciupercii Malassezia furfur.

În cazurile de dermatită seboreică neresponsivă la tratament, abordarea terapeutică include, pe lângă tratamentul topic menționat, şi tratament antifungic oral cu fluconazol . Sistemic, în aceste situaţii se poate administra şi itraconazol oral, corticoizi, eventual antibiotice. La pacienții cu prurit sever se poate administra desloratadină, complementar tratamentului.

Agenţii keratolitici cu un conţinut ridicat în acid salicilic sunt folosiţi pentru îndepărtarea crustelor grase. Se poate folosi şi ulei de măsline.

Tratamentul complicaţiilor se referă în special la combaterea infecțiilor secundare microbiene și constă în administrarea de topice antibacteriene.

Tratamentul complet pentru dermatita seboreice:

  •  antifungice – utilizate pentru îndepărtarea agentului etiologic al dermatitei seboreice.  Ketoconazolul, care se găsește atât sub formă de șampon, cât și sub formă de cremă sau spumă, poate fi foarte efficient în tratarea dermatitei seboreice
  • antihistaminice
  • corticosteroizi -au proprietati antiinflamatoare fiind recomandați  mai ales atunci când dematita seboreică  este mai severă și asociată cu inflamația. Fluocinolon acetonid, betametazona, desonide sunt câteva exemple de corticosteroizi topici care pot fi folosiți în tratamentul dermatitei seboreice
  • keratolitici –precum  acidul salicilic sau gudronul, ajută la eliminarea scuamelor specifice dermatitei seboreice și se pot găsi sub diverse forme .
  • antimicotic administrată sub formă de pastille. Această variant de tratament  nu este adesea folosită, deoarece poate avea efecte secundare grave, cum ar fi reacții alergice și probleme hepatice
  • cremă sau gel care luptă împotriva bacteriilor. Aplicați metronidazol (Metrolotion, Metrogel) ca o cremă sau un gel sau o dată pe zi, de două ori până când vedeți o îmbunătățire.
  • terapia cu lumină și medicamente. Acest tratament combină administrarea de  psoralen cu terapia cu lumina (fotochimioterapie). După ce utilizați psoralen pe cale orală sau aplicat pe zona  afectatăa, ești expus paoi la razele ultraviolete. Acest tratament nu are rezultate  pentru persoanele cu fir de păr gros

 

Tratament naturist pentru dermatita seboreică

Pe piață există numeroase produse cu substanțe chimice care pot fi folosite pentru a trata dermatita seboreică.

Remediu cu oțet de mere

Oțetul de mere este inclus în remedii naturiste datorită acidului malic din componența sa, care este foarte eficient pentru a combate ciupercile și bacteriile.

Instrucțiuni:

  • Într-un castron, amestecă cantități egale de apă caldă și oțet de mere.
  • Aplică remediul pe regiunea vizată prin mișcări blânde de masaj.
  • Lasă-l să acționeze 15 minute, apoi clătește-te cu apă rece.

Aplică acest tratament cu oțet de mere până când simți că simptomele seboreei sunt ameliorate.

Remediu cu lămâie

Lămâia conține acizi și are proprietăți antiinflamatoare utile pentru a combate ciupercile. Totodată, acest fruct fortifică sistemul imunitar.

Instrucțiuni:

  • Taie o lămâie în jumătate și stoarce-i zeama.
  • Cu ajutorul unei sticle cu pulverizator, aplică zeama de lămâie pe scalp (sau doar pe regiunea vizată).
  • Oferă-i scalpului tău un masaj ușor și lasă zeama să acționeze 10 minute.
  • Clătește-te bine.

Lămâia poate provoca înțepături în contact cu pielea, dar acest lucru înseamnă că luptă împotriva ciupercii.

 Ulei de arbore de ceai
  • îl poți folosi simplu, masându-ți scalpul cu el  sau să-l adaugi în șampon, uleiul de arbore de ceai având proprietăți antiseptice

Remediu cu miere

Mierea are proprietăți care acționează împotriva ciupercilor, putând revitaliza pH-ul pielii. O poți combina cu albuș de ou sau pur și simplu cu apă.

Ingrediente:

  • 1 cană (250 ml) de apă caldă
  • 2 linguri (50 g) de miere

Instrucțiuni:

  • Într-un castron, toarnă apa caldă, adaugă mierea și amestecă bine.
  • Aplică remediul pe regiunea vizată prin mișcări de masaj și lasă-l să acționeze timp de două ore.
  • Clătește-te cu apă caldă.

Acesta este unul dintre cele mai populare remedii naturiste pentru acneea seboreică. Îl poți folosi o dată la două zile.

Ulei de pește

Acest remediu este bogat în acizi grași Omega – 3, care sunt cunoscuți ca având calități antiinflamatorii.

Există cîteva studii în care se arată că atunci când luîm suplimente de ulei de pește, atunci aceasta determină o reducere a simptomelor cutanate ale multor condiții inflamatorii ale pielii.

Mamele care alăptează ar trebui să știe că atunci când iau ulei de pește, atunci crește nivelul de acizi grași Omega – 3 în laptele matern.

Aloe vera

Aloe vera este inclus în tratamente multiple pentru păr și piele. Următorul remediu presupune să profiți de proprietățile antifungice ale acestei plante pentru a trata seboreea în mod natural.

Instrucțiuni:

  • Extrage gelul unei frunze de aloe vera și procesează-l într-un robot de bucătărie pentru a-i facilita aplicarea.
  • Aplică gelul cu mișcări de masaj și lasă-l să acționeze 20 de minute.
  • După ce s-a scurs intervalul de timp indicat, clătește-te cu apă caldă.

Pentru a obține rezultatele dorite, folosește gel de aloe vera cel puțin o dată pe săptămână.

Săpun „soil'

Săpunul „soil' (pământ) se găsește în plafar. Datorită proprietăților sale, acest produs luptă împotriva ciupercilor aflate la baza dermatitei seboreice.

Instrucțiuni:

  • Folosește săpunul pentru a te spăla pe față și scalp.
  • Lasă-l să acționeze pentru 10 minute, apoi clătește-te cu apă caldă.

Spre deosebire de remediul anterior, acesta nu produce înțepături. Folosește săpunul până când deramatita dispare.

Remediu cu zeamă de lămâie și ulei de cocos

Uleiul de cocos are proprietăți minerale utile pentru a curăța tenul. Combinându-l cu lămâie, vei obține un remediu foarte eficient.

Ingrediente:

  • 1 lingură (15 ml) de zeamă de lămâie
  • 5 linguri (75 g) de ulei de cocos

Instrucțiuni:

  • Amestecă bine ambele ingrediente menționate și aplică remediul obținut pe scalp.
  • Masează-ți scalpul și lasă remediul să acționeze 10 minute înainte de a te clăti cu apă caldă.

Pentru a obține rezultatele dorite, aplică acest tratament o dată pe zi, timp de o săptămână.

Uleiuri esențiale

Uleiurile esențiale se obțin dintr- o paletă diversificată de plante și flori ce au efecte benefice asupra scalpului. Astfel, poți adăuga diferite tipuri de uleiuri esențiale în șampon sau în mască.

Așadar, adaugă câte 10-15 picături de ulei esențial de rozmarin, tămâie, patchouli, busuioc, cimbru, lavandă, eucalipt , mentă, portocală, lemongrass și mentă. Amesteci foarte bine toate ingredientele până ce devin  o pastă mai cremoasă.

A doua variantă, adaugi aceleași uleiuri esențiale peste gelul de aloe vera, ulei de măsline sau ulei de cocos, jojoba, avocado, argan sau migdale.

La o linguriță de ulei vegetal se adaugă 2 picături de ulei esențial. Tot amestecul se păstrează într-o sticluța de culoare închisă și la loc răcoros și întunecat. Masezi scalpul cu aceste uleiuri după care acoperi părul cu un prosop fierbinte și îl lași câteva ore, și mai apoi speli și cureți părul. Pentru clătirea părului poți folosi un amestec din apă și oțet de mere sau suc de lămâie, proporție 1:1.

 

Dermatita cercarială (pruritul înotatorului)


Dermatita cercarială (pruritul înotătorului) – este o afecțiune ce se manifestă prin apariția unei erupții însoțite de mâncărime, care poate apărea după ce înoți într-o piscină sau într-o apă infectată cu paraziți. Cel mai frecvent apare după baia în lacuri cu apă dulce și iazuri, dar izbucnește,  ocazional, și după băi  în apă sărată.

Dermatita cercarială este de fapt  o reactie alergică la paraziți microscopici ce trăiesc în apă și care ajung în piele. Acești paraziți trăiesc, în mod normal, pe păsările de apă, dar și pe animale care trăiesc în apropierea apei. Oamenii nu sunt gazde proprice pentru acești paraziți, fapt pentru care aceștia mor foarte repede după ce își intră în piele.

Cu toate că este extrem de inconfortabilă, pruritul înotătorului afectează, de obicei, persoana infectată pe scurtă durată. Erupția cutanată dispare singură, de obicei,în termen de câteva zile. Între timp, puteți controla mâncărime cu măsuri de auto-îngrijire  sau medicamente eliberate de dermatolog pe bază de rețetă.

 

Dermatita cercarială (pruritul înotatorului). Simptome

Simptome pot include:

  • Furnicături
  • Senzație de arsură
  • Mâncărime a pielii
  • Coșuri roșii mici

Bubițe roșii sau erupții însoțite de mâncărime ce apar în decurs de câteva minute sau ore  după înot. Pruritul inotatorului afectează, de obicei,  doar pielea expusă, pielea care nu e acoperită de costumul de baie sau de un echipamen corespunzător.  Simptomele se agravează, de obicei, cu fiecare expunere la acești paraziți.

Cu cât numărul de expuneri în apa contaminată este mai mare, cu atât simptomele sunt mai intense.  Mergeți urgent la un dermatolog  dacă aveți o erupție după înot, care durează mai mult de o săptămână, mai ales dacă observați puroi pe locul erupției.

 

Dermatita cercarială (pruritul înotatorului). Cauze

Paraziții care pot provoca dermatita cercarială trăiesc în sângele păsărilor de apă și ale animalelor care trăiesc lângă lacuri și iazuri. Printre acestea se află gâștele, rațele, pescăruși, castori sau bizami (șobolani de apă). Ouăle paraziților pătrund în apă prin fecalele gazdelor lor.

În cazul în care ouăle aterizează sau sunt spălate în apă, acestea crapă, eliberând mici larve microscopice.  Aceștia se găsesc și în  melcii care trăiesc în apropierea țărmului, ceea ce explică de ce astfel de infecții apar cel mai des în apă  mai puțin adâncă.

Melcii infectați eliberează un alt tip de larve microscopice în apă. Această formă de larvă înoată pentru căutarea unei gazde adecvate (pasăre, bizamul) pentru a continua ciclul de viață.

Deși oamenii nu sunt gazde adecvate, larvele microscopice își fac vizuină în pielea înotătorilor și pot provoca o reacție alergică și o erupție cutanată.

Însă cu cât petreci mai mult timp într-o apă infestată, cu atât prezinți mai mult risc să dezvolți această afecțiune.

 

Diagnostic dermatită cercarială

Dermatita dermatologică poate fi dificil de deosebit față de alte reacții cutanate, cum ar fi mușcături de insecte, iedera otrăvitoare, intepaturi de meduze sau infecții bacteriene.

Nu există nici un test specific pentru aceasta. Medicul dumneavoastră vă poate pune întrebări pentru a vă ajuta să faceți un diagnostic.

Întrebările lor pot include:

  • Când a început erupția cutanată?
  • Ați înotat sau ați bătut recent în apă dulce?
  • Alte persoane care au fost în apă împreună cu dvs. au o erupție cutanată?

Medicul se poate întreba, de asemenea, despre antecedentele medicale, orice alergie pe care o aveți și medicamentele și suplimentele pe care le luați.

În cazul în care mâncărimea este severă, medicul poate prescrie ceva mai puternic decât remedii de tip over-the-counter.

 

Tratament pentru dermatita cercarială

Primul gest

  • evită să te scarpini
  • mergi la medic
  • aplică prosoape umede pe zona afectată

 

Tratament clasic pentru dermatita cercarială

Mâncărimea înotătorului dispare, de obicei, singur în câteva zile. Însă, în unele cazuri, erupțiile pot dura până la o săptămână. În cazul mâncărimilor severe, medicul specialist poate recomanda diferite tratamente.

Dacă aveți o erupție pe piele, puteți încerca următoarele lucruri pentru ameliorarea ei:

  • antihistaminice
  • creme anti-mâncărime, cum ar fi cele care conțin loțiune calamină
  • folosiți cremă cu corticosteroizi
  • aplicați comprese reci pe zonele afectate
  • faceți baie în sare amară sau bicarbonat de sodiu
  • faceți baie de fulgi de ovăz coloidal
  • aplicați pasta de bicarbonat de sodiu pe erupțiile cutanate (realizată prin amestecarea în apă a bicarbonatului de sodiu până când se face o pastă consistentă)
  • deși este dificil, încercați să nu vă scărpinați. Scărpinatul poate provoca erupții cutanate ce se pot infecta. Dacă mâncărime este severă, medicul poate sugera loțiuni pe bază de prescripție medicală sau creme pentru a reduce simptomele.

 

Tratament naturist  pentru dermatita cercarială

Medicii fitoterapeuți recomandă o gamă largă de plante și terapii, pentru a trata reacțiile alergice de la nivelul pielii, iar unele dintre cele mai recomandate sunt:

Acupunctură

Acupunctura este o metodă terapeutică originară din China care constă în inserția, la diferite profunzimi, a unor ace lungi, foarte subtiri, in puncte specifice de pe suprafața organismului. Are la baza teoria conform careia prin corp circulă cuante de energie numită „chi’ (energia vieții).

Ea se bazează pe teoria meridianelor energetice. Meridianele de curgere a energiei pot fi accesate prin mai mult de 350 de puncte aflate la suprafața organismului. Prin plasarea acelor în aceste zone, foarte atent selecționate, se restabilește circulația energetică prin organism și boala este inlaturată.

Acupunctura este o procesură dureroasă, dar în același timp vindecă și previne boli și poate fi folosită în scop terapeutic.

Acupunctura este bazată pe metode tradiționale, nicidecum pe știință, însă oamenii cu opinii marginale spun că este foarte eficace. Dar acupunctura este considerată o medicină alternativă nu medicină „de bază’, pentru că nu poate fi verificată foarte precis.

Practic, acupunctura preia de la medicina tradițională chineză foarte multe date și procedee.

O şedinţă durează aproximativ 40-50 de minute. Întâi are loc o consultaţie, o anamneza holistică în care se stabileşte schema de tratament. Sunt folosite scheme antice de tratament, reguli clare de dirijare a energiei în meridiane, astfel încât nu există dubii şi nici erori. Pot fi răspunsuri diferite la tratament datorită reactivităţii individuale.

Beneficiul se simte de la primele şedinte pentru afecţiuni acute sau cele instalate recent. În aceste cazuri sunt suficiente 10 şedinţe. La afecţiunile cronice prelungirea tratamentului depinde de răspuns individual şi de gravitatea dezechilibrului.

Reflexoterapie

Reflexoterapia este o formă de masaj localizat, realizat în general la nivelul tălpilor, palmelor și lobului urechii. Este o tehnică destul de avansată, fiindcă indiferent de zona masată, trebuie urmată o hartă precisă a punctelor cheie energetice.

Practic, la o diferență de nici un centimetru se pot afla punctele unor organe diferit, motiv pentru care precizia este esențială.

Reflexoterapia poate vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism.

Dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a le vindeca în două săptămâni, reflexoterapia poate fi utilizată cu succes.

La nivelul pielii, dxistă tratamente specifice și pentru acnee, psoriazis sau dermatită, afecțiuni în care inflamația este severă și constantă.

Aplicaţii de lumină polarizată

Fototerapia poate fi folosită ca tratament adjuvant în dermatita atopică. Un tratament intensiv presupune două-trei şedinţe, săptămânal. Fototerapia poate fi folosită ca terapie de întreţinere în cazul pacienţilor cronici.

În unele cazuri, aceasta poate fi efectuată la domiciliul pacientului, sub îndrumarea medicului curant. Cel mai frecvent, se utilizează UVB cu lungime de undă îngustă (311 nm), datorită eficacităţii, disponibilităţii şi riscurilor scăzute.

Fototerapia cu doze înalte de tip UVA poate fi eficientă în stadiile severe de dermatită atopică. Studiile au demonstrat că fototerapia poate fi utilă şi la copii şi adolescenţi, atât cu UVA, cât şi cu UVB.

Efectele adverse sunt minime pe termen scurt: eritem, durere la nivelul pielii, prurit, pigmentare. Ca efecte adverse pe termen lung, cele mai importante sunt îmbătrânirea prematură şi neoplaziile.

Aloe vera

  • aplică cremă sau gel de aloe vera de mai multe ori pe zi, timp de câteva luni. Ajută la ameliorarea senzației de mâncarime și de iritare a pielii, având, de asemenea, proprietăți de hidratare și antimicrobiene

Bicarbonat de sodiu

  • faceți băi în apă în care ați presărat sare amară, bicarbonat de sodiu sau fulgi de ovăz
  • faceți o pastă de bicarbonat de sodiu și apă, iar apoi aplicați-o  pe zonele afectate

 

Neurodermatită


Neurodermatită, cunoscută și sub denumirea de lichen simplex cronic,  este o boală de piele ce debutează cu mici porțiuni de iritații, însoțite de mâncărime. Din cauza mâncărimii și a scărpinării, pielea afectată devine mai groasă și tăbăcită. Neurodermatita poate apărea, de obicei, pe gât,  încheietura mâinii, antebraț, coapsă sau gleznă.

Aceasta nu pune viața în pericol și nu este contagioasă. Însă, mâncărimea poate deveni atât de  intensă, încât să afectează calitatea vieții, somnul sau funcția sexuală a pacientului. După ce pielea este lezată, se crează un cerc vicios mâncarime-scărpinat ce poate agrava situația.

Succesul tratamentului neurodermatitei depinde de puterea pacientului de a rezista  impulsului de a freca sau scărpina zonele afectate. Cremele recomandate de dermatolog  pot ajuta la ameliorarea mâncărimilor. Însă, trebuie neapărat identificați și eliminați factorii care agravează boala.

Scărpinarea persistentă poate provoca răni, infecții ale pielii sau cicatrici sau modificări de aspect ale acesteia.

 

Neurodermatită. Simptome

Afecţiunea debutează prin prurit intens. Scărpinatul prelungit şi violent determină eritem, scuame şi escoriaţii. Cu timpul, zona respectivă se îngroaşă şi se pigmentează, cadrilajul pielii se accentuează.

Astfel apar plăci sau placarde bine delimitate localizate mai frecvent pe picioare, glezne, părţile laterale ale gâtului, ceafă, spate, coapse, încheieturi, antebraţe, organe genitale, interfesier.

În urma scărpinatului, pe piele pot să apară crăpături mici care provoacă senzaţie de arsură. Acestea pot predispune la infecţii. De asemenea pot apărea şi cicatrici.

Pielea se îngroaşă, capătă aspect nodular, modificându-şi vizibil aspectul. Aceste îngroşări ale pielii (lichenificări) pot fi:

  1. primitive – se formează în pielea sănătoasă, fiind precedate de prurit;
  2. secundare – când apar în cadrul unor afecţiuni preexistente (eczemă, prurigo cronic, eczematide, lichen plan).

Simptome generale:

  • porțiuni de piele iritată însoțită de mâncărime
  • piele cu textură tare sau scuamoasa în zonele afectate
  • pete pe piele care sunt de culoare roșie sau chiar mai închisă decât restul pielii tale
  • uscarea și crăparea pielii

 

Neurodermatită. Cauze

Cauza exactă a dermatitei nu este cunoscută.Uneori neurodermatita se declanșează după ce pielea pielea este pur și simplu iritată de ceva, cum ar fi îmbrăcămitea strâmtă sau o mușcătură de insectă. Pe măsură ce persoana afectată începe să se scarpine cu atât senzația de mâncărime devine mai intensă.

În unele cazuri, neurodermatita este asociată cu alte afecțiuni ale pielii – cum ar fi pielea uscata, eczeme sau psoriazis. Stresul si anxietatea poate fi, de asemenea, factori declanșatori ai acestei afecțiuni.

 

Neurodermatită. Factori de risc

  • sexul și vârsta- femeile sunt mai predispuse decât bărbații să dezvolte neurodermatită. Afecțiunea este mai frecventă între 30 și 50 de ani
  • alte boli de piele –oamenii care au mai suferit sau au în familie istoric de boli ca dermatita, eczema, psoriazisul sau alte boli similare de piele pot dezvolta mai ușor neurodermatita
  • tulburări de anxietate –anxietatea și stresul pot declanșa mâncărimea asociată neurodermatitei

 

Diagnostic neurodermatită

Diagnosticul se stabileşte de regulă pe baza unui examen fizic detaliat. Neurodermatta poate fi confundată cu alte boli de piele, de aceea e necesară observarea cu atenţie a leziunilor şi o anamneză corectă a perioadelor când apare pruritul.

Pentru confirmarea diagnosticului poate fi nevoie de patch test – testarea sensibilităţii locale la alergeni pentru a se diferenţia de o dermatită alergică de contact.

Biopsia cutanată cu examenul histopatologic poate fi necesară pentru diferenţierea sa de alte afecţiuni.

Diagnosticul diferenţial se face cu:

  • eczemele cronice în plăci;
  • lichenul plan;
  • psoriazisul;
  • dermatitele alergice de contact – forma cronică;
  • micozisul fungoid.

Evoluţie, prognostic neurodermatită

Afecţiunea are o evoluţie cronică. Pruritul se intensifică când pacientul se odihneşte sau se relaxează. Acesta poate fi atât de intens încat perturbă somnul.

Mâncărimea duce la scărpinat, apare astfel un cerc vicios ce duce la lezarea pielii. Lezarea pielii poate duce la infecţii sau cicatrici. În plus, pruritul constant poate provoca anxietate la unii pacienţi.

 

Tratament pentru neurodermatită

Primul gest

  • încearcă să reziști impulsului de a te scărpina
  • evită hainele strâmte
  • mergi la medic

 

Tratament clasic pentru neurodermatită

Neurodermatita nu se ameliorează dacă pacientul nu întrerupe ciclul mâncărime- scărpinat.

Pruritul este ameliorat cu:

  • creme antiinflamatoarea
  • injecții cu corticosteroizi
  • antihistaminice
  • medicamente anti-anxietate
  • fototerapie-expunerea pielii afectate la anumite tipuri de lumină poate ajuta la ameliorarea neurodermatitei
  • psihoterapie
  • injecții cu botox – pentru reducerea mâncărimilor
  • soluție cu aspirină- aplicând pe zona afectată o soluție care combină aspirină și diclormetanul a dat rezultate eficiente  pentru unii oameni cu neurodermatita

Consilierea stresului şi terapia cognitiv comportamentală pot fi benefice pacienţilor, deoarece îi poate determina să nu se mai scarpine.

Este indicată evitarea băilor fierbinţi, a săpunurilor care usucă pielea excesiv, a parfumurilor. Este benefică folosirea hainelor din bumbac, cu textură netedă, prevenind astfel iritaţiile.

Neurodermatita este o afecţiune cronică, care poate fi ţinută sub control prin evitarea factorilor care cauzează disconfort pielii şi prin tratament adecvat.

 

Tratament naturist pentru neurodermatită

Unguent pentru neurodermatită

Într-un litru de apă se toarnă 1 lingura de sare și se amestecă bine. Paralel cu aceasta, este necesar să se ia 100 de grame de 10 % soluție apoasă de amoniac, și 10 grame de ulei de camfor și se amestecă totul bine. Se agită bine, și se amestecă cu tinctura sărată, ca rezultat trebui să apară asemănător la fulgi albi. Vasul ar trebui să închidă ermetic cun capac și se agită puternic până acei fulgi dispar complet.

Aceste mijloace trebuie să fie lubrifiate zonele cu neurodermatita. Mulți susțin că acest instrument are o expunere foarte spectaculoasă, cu adevărat unice pentru orice boli de piele.

Băi terapeutice

Remedii populare foarte vestite, cu care se efectuează tratamentul bolii neurodermatita includ folosirea băilor terapeutice. Pentru a pregăti baia, trebuie să faci preventiv mai întâi un decoct de pelin și se adaugă în apă. Nu este recomandat să folosiți pelin amar.

Doar cu apă clocotită se toarnă peste iarbă și se lasă la infuzat aproximativ 30-40 de minute. După aplicarea băii nu este recomandabil să folosiți pentru ștergerea corpului diferit șervețele sau prosoape. Lasă ceva timp pentru a absorbi în totalitate apa în pielea ta.

De asemenea, băi pot fi preparat din plante medicinale urzica, rostopască, mușețel, lavandă și bidens. Amintiți-vă că fiecare baie ar trebui să fie luate nu o singură dată, dar mai mult de-a lungul cursului. De exemplu, neurodermatite trebuie să ia o baie cu aditivi nu mai mic de zece zile.

Plante și uleiuri naturale

  • Aloe vera – aloe vera s-a dovedit extrem de  eficientă în tratamentul dermatitei. Ajută la ameliorarea senzației de mâncarime și de iritare a pielii, având, de asemenea, proprietăți de hidratare și antimicrobiene. Aplică gel de aloe vera de mai multe ori pe zi, timp de câteva luni
  • Mușețel – pune un pliculeț de ceai sau 2-3 lingurițe de ceai de mușețel într-o cană cu apă fiartă pentru 10-15 minute. Las-o să se răcească și apoi cu ajutorul unui tifon steril aplică pe zona afectată și lasă-l 20 de minute. Repetă această procedură de câteva ori pe zi
  • Tumeric – într-un litru de apă, se adaugă o jumătate de linguriță de pulbere de tumeric, se fierbe , se lasă la răcit și apoi se bea sau se poate spăla și cu zona afectată
  • Ulei de cocos – aplică ulei de cocos cald pe zona afectată. Acesta este foarte hidratant și calmează pielea iritată
  • Pătlagina – se iau câteva frunze de pătlagină, se spală, se șterg bine, apoi se aplică pe zonele afectate ale pielii

Untură de porc

Neurodermatita chiar medicii prescriu de multe ori utilizarea unturii de porc. Pentru aplicarea acesteia e necesar un pic de încălzit, apoi se amesteca cu sucul stors de aloe, adăugând ulei de brad. După ce amestecul se răcește, este necesar de a lubrifia zonele afectate ale pielii. Dacă unguentul îl plasați în frigider, acesta poate fi depozitat timp de mai multe luni.

Alimentația

Desigur, în timpul tratamentului de neurodermatita e nevoie de o alimentație corectă, fă aceasta balansat. Cel mai bine să te alimentezi astfel încât în organism să pătrundă cât mai multe substanțe nutritive și cât mai multe vitamine diferite. Dar toate acestea bine de asemenea sunt combinate cu o varietate de diete care vor cât mai curând posibil pentru a recupera de la această boală.

Foarte util este administrarea produselor din lactate, precum și primirea de mâncăruri realizate cu produse de origine vegetală. Scăparea de neurodermatita va fi mult mai rapid, în cazul în care organismul dumneavoastră nu va conține diverse substanțe dăunătoare, cum ar fi toxine. Pentru a face acest lucru, este recomandabil să se utilizeze o clismă specială, care prezintă de obicei în boli și de boli cronice în timpul tratamentului la spital.

Foarte frumos de a avea o odihnă de cel puțin opt ore pe zi, în paralel cu tratamentul de a participa activ la sport, un stil de viața activ, reduce cantitatea de orice situații de stres la locul de muncă, acasă, și peste tot.

 

Dermatită atopică


Dermatită atopică (eczemă) este o boală care provoacă înroșirea și mâncărimea pielii. Este frecventă, în mod deosebit, la copii, însă poate apărea și la persoane de orice vârstă.  Dermatita atopică este de lungă durată (cronică) și tinde să izbucnească  periodic și apoi să dispară. Aceasta poate fi însoțită de astm sau febra de fân.

Nici un tratament nu a fost găsit pentru dermatită atopică. Însă, cu ajutorul tratamentelor și a măsurilor de auto-îngrijire poți potoli mâncărimea și poți preveni apariția unor noi focare. De exemplu, ajută evitarea săpunurilor dure și a altor iritanți și aplicați pe piele crème sau unguente medicinale și hidratează-ți pielea.

Dacă simptomele dermatitei atopice vă afectează activitatea zilnică și nu puteți să dormiți, mergeți la un medic dermatolog.

În prezent, 14-24% din populaţie este afectată de dermatită atopică, fiind mai frecvent întâlnită la copii (0,3-20,5%) decât la adulţi (2-10%). În jur de 50% dintre cazuri sunt diagnosticate sub vârsta de 1 an.

Statistic, aproximativ 70% dintre copiii cu dermatită atopică se pot vindeca; restul vor dezvolta recurenţe de-a lungul vieţii. Prognosticul cel mai bun aparţine formelor clinice cu debut în primul an de viaţă. Majoritatea celor afectaţi sunt cunoscuţi cu un istoric familial de atopie.

În general, simptomele alergice se dezvoltă în timp, în raport cu vârsta, iar cel mai frecvent sunt asociate cu creşterea anticorpilor de tip IgE la alergenii din mediu şi la cei alimentari. O mare parte dintre pacienţi asociază alte manifestări de tip alergic, precum astm sau rinită alergică.

De reţinut este faptul că simptomele dermatitei atopice se pot diminua în timp, chiar dispărând, sau boala poate avea o evoluţie cronică, cu puseuri de activitate. Simptomul distinctiv al dermatitei atopice este pruritul cronic; în lipsa acestuia nu se poate pune diagnosticul de dermatită atopică.

Până în prezent, etiopatogenia dermatitei atopice nu este complet elucidată. Dermatita atopică prezintă o etiologie multifactorială, rezultată din interacţiuni nu doar între gene, dar şi dintre gene şi mediu. Modificări ale genelor ce influenţează funcţia de barieră a pielii, împreună cu expunerea la factorii de mediu declanşatori cresc riscul de dermatită atopică.

Studiile recente au demonstrat că dermatita atopică are o componentă genetică importantă: 60% dintre cei cu un părinte afectat şi 80% dintre cei cu doi părinţi afectaţi vor dezvolta dermatită atopică pe parcursul vieţii. Astfel, prezenţa terenului atopic în rândul membrilor apropiaţi ai familiei este, de asemenea, un factor de risc.

S-a constatat că există două grupe majore de gene implicate:

  1. Gene ce codează elemente principale ale sistemului imunitar, precum interleukine (gene ce codează IL-4, IL-13), citokine (mutaţii ale genei RANTES-CCL5), eotaxina-1 (gena CCL11).
  2. Gene ce codează proteine structurale epidermale/epiteliale: filagrina (gena FLG), enzima chimotroptică a stratului cornos (gena KLK7), inhibitorul limfoepitelial de tip Kazal (gena SPINK5).

 

Dermatită atopică. Simptome

Dermatita atopică apare de cele mai multe ori înainte de vârsta de cinci ani și poate persista și în adolescență și la maturitate. Pentru unii oameni, izbucnește în mod periodic și apoi dispare  pentru o perioadă, chiar și timp de câțiva ani. Simptomele dermatitei atopice diferă de la o persoană la alta, însă acestea include:

  • pruprit, care poate fi sever, mai ales pe timp de noapte
  • pete roșii, culoarea lor variind chiar și până la gri-maro, mai ales pe mâini, picioare, glezne, încheieturi, gât, pe toracele superior, pleope sau pe interiorul curburii de la coate și genunchi, în timp ce la sugari pot apărea și pe față și scalp
  • mici umflături ce pot face lichid și crustă după scărpinare
  • piele scumoasă, îngroșată, sensibilă și uscată
  • răni, piele umflată și sensibilă la scărpinat

 

Dermatită atopică. Cauze

Cauza exactă a dermatitei atopice (eczeme) este necunoscută. Însă, pielea sănătoasă ajută la reținerea umidității și hidratării acesteia și o protejează de bacterii, alergeni și iritanți.

Scăderea funcţiei de barieră a pielii este asociată cu afectarea producţiei de filagrină, cu un nivel scăzut de ceramide şi o creştere a pierderii transepidermale de apă, asociată de obicei spălării frecvente a mâinilor. Clinic, se va constata xeroză cutanată, adică uscăciunea pielii, ce poate fi asociată cu prurit, fisuri, eritem şi scuame.

Din păcate, există un cerc vicios la baza acestei patologii, deoarece gratajul accentuează pruritul, iar pruritul determină, la rândul său, grataj. Ulterior, acesta va duce la afectarea tegumentului, va amplifica inflamaţia şi va creşte riscul de infecţii (de exemplu, cu Staphylococcus aureus). De aceea, este esenţială întreruperea ciclului grataj-prurit.

Ca o consecinţă a alterării funcţiei barierei epidermale, alergenii vor penetra cu o uşurinţă mai mare pielea şi va fi facilitată interacţiunea între aceştia, celulele prezentatoare de antigen locale şi celulele sistemului imunitar. Acest lucru va conduce la o sensibilizare sistemică a imunoglobulinelor de tip IgE şi la tranziţia la statusul de atopie.

Dermatica atopică este legată de o combinație de mai mulți factori:

  • piele uscată și iritată, care reduce abilitatea pielii de a fi o barieră eficientă împotriva bacteriilor
  • o disfuncție a sistemului imunitar
  • bacterii, cum ar fi stafilococul auriu, care creează pe piele o peliculă ce blochează glandele sudoripare
  • condițiile de mediu

 

Manifestări cutanate ale dermatitei atopice:

Pruritul este cea mai intensă manifestare a dermatitei atopice, fiind asociat cu grataj şi ulterior va fi întreţinut ciclul vicios prurit-grataj.

În funcţie de stadiul de evoluţie a dermatitei, simptomele cutanate pot fi clasificate în acute sau cronice.

  1. În faza acută se remarcă papule şi plăci slab delimitate, eritematoase, ce pot prezenta scuame fine. Frecvent se poate întâlni edemul, iar pielea poate avea un aspect „pufos'. Ca urmare a leziunilor de grataj, se pot observa eroziuni liniare sau punctate, ce reprezintă o posibilă poartă de intrare pentru agenţii infecţioşi. Pielea poate fi extrem de uscată, fisurată şi scuamoasă.
  2. Odată cu cronicizarea dermatitei, apare lichenificarea (îngroşarea pielii, cu accentuarea liniarităţii pielii), ca o consecinţă a gratajului persistent. De asemenea, apar fisuri dureroase, în special la nivelul zonelor de flexie, pe palme, degete şi plante. Poate asocia inclusiv alopecia laterală a sprâncenelor şi hiperpigmentare perioculară, tot ca urmare a gratajului. Destul de specifică este apariţia pliului infraorbital, semnul Dennie-Morgan.

 

Factori de risc ce agravează dermatita atopică

Cei mai mulți oameni care suferă de dermatită atopică au, de asemenea, și stafilococul auriu, pe pielea lor, care se poate multiplica rapid pe piele și poate agrava boala. Factorii care agravează dermatita atopică:

  • pielea uscată, ce poate rezulta din cauza băilor lungi, calde sau dușuri
  • zgârierea, ceea ce provoacă daune suplimentare pielii
  • stres
  • sudoare
  • modificări de căldură și umiditate
  • lâna din îmbrăcăminte, pături și covoare
  • praf și polen
  • fum de tutun
  • ouă, lapte, arahide, soia, pește și grâu, la sugari și copii

Dermatita atopică este asociată alergiilor. Ocazional, obiectele care colectează praf,  cum ar fi pernele de puf, saltele, mochete și draperii potagrava starea.

Alţi factori de risc implicaţi în dermatita atopică

  • Statutul socioeconomic. Dermatita atopică este mai des întâlnită în rândul copiilor care provin din familii cu statut socioeconomic crescut.
  • Mărimea familiei. Copiii care provin din familii cu mai puţini membri prezintă un risc mai mare de a dezvolta dermatită atopică. Explicaţia constă în faptul că, într-o familie numeroasă, fiecare membru va intra în contact cu mai mulţi agenţi infecţioşi, prin intermediul celorlalţi.
  • Poluarea. Efectului iritant al poluanţilor sporeşte riscul de dermatită atopică, mai ales pentru copiii care trăiesc în zone urbane, industralizate.
  • Clima. S-a constatat o prevalenţă mai mare a bolii în zonele cu temperaturi scăzute, în timp ce expunerea la soare reprezintă un factor protector.
  • Săpunuri şi detergenţi. Ca urmare a creşterii pH-ului pielii, homeostazia barierei sale va fi alterată, amplificând susceptibilitatea de a dezvolta dermatită atopică.
  • Terenul atopic şi alergiile. Prezenţa alergiilor diagnosticate în primii ani de viaţă poate prezice un prognostic de dermatită atopică severă. Aproximativ 50-70% dintre copiii cu un debut timpuriu al bolii sunt sensibilizaţi la unul sau mai mulţi alergeni. Alergenii cel mai frecvent identificaţi sunt cei alimentari, precum laptele de vacă, ouăle, alunele, dar pot fi implicaţi şi alţii, cum ar fi polenul, acarienii sau animalele domestice.
  • Dieta. O alimentaţie de tip fast-food creşte semnificativ riscul de dermatită atopică. În schimb, fructele proaspete şi alimentaţia pe bază de peşte au fost propuse ca factori ce diminuează riscul. Numeroase studii au demonstrat beneficiile alimentaţiei la sân ca măsură preventivă. În plus, o diversificare tardivă a alimentaţiei copilului poate creşte riscul de a dezvolta boala.
  • Obezitatea este un factor important în apariţia dermatitei atopice.
  • Colonizarea microbiană cutanată anormală. Comparativ cu pielea persoanelor sănătoase, Staphylococcus aureus şi Malassezia spp. pot coloniza în mod anormal epiderma celor cu dermatită atopică.

Diagnosticul dermatitei atopice

Deşi de-a lungul timpului au fost propuse numeroase stratategii de diagnosticare a dermatitei atopice, cele mai utilizate la nivel internaţional rămân criteriile clasice Hanifin & Rajka. Astfel, diagnosticul este stabilit pe prezenţa a trei criterii majore şi a trei criterii minore.

Din păcate, nu există markeri de laborator pa­to­gno­monici pentru dermatita atopică. Deşi se asocia­ză frecvent cu titruri crescute ale imungolobulinelor IgE se­ri­ce, alergen-specifice, sau cu o sensibilizare cutatată cres­cută, mediată IgE, acestea nu sunt prezente în toate cazurile de dermatită atopică. Astfel, s-au introdus no­ţiu­nile de dermatită atopică intrinsecă, neasociată cu IgE, şi de dermatită atopică extrinsecă, ce prezintă ni­ve­luri ridicate ale IgE.

Pruritul cronic este cheia diagnosticului în dermatita atopică!

Ulterior stabilirii diagnosticului, trebuie evaluată severitatea bolii, luând în considerare atât semnele obiective, cât şi simptomele pacientului. Cel mai utilizat este scorul SCORAD, iar indicele obţinut orientează asupra severităţii bolii (peste 50 indică o dermatită atopică severă, în timp ce un scor mai mic de 25 reprezintă o formă uşoară).

Diagnosticul diferenţial al dermatitei atopice

Uneori, diagnosticul diferenţial al dermatitei atopice ridică foarte multe probleme în practica medicală, principalele patologii ce ar trebui luate în vedere fiind: dermatita seboreică a sugarului, dermatita seboreică a adultului, eczema numulară, psoriazisul, mycosis fungoides şi dermatita iritativă de contact.

Spre deosebire de dermatita atopică, în dermatita seboreică a sugarului leziunile sunt eritematoase, lucioase, bine delimitate şi afectează în principal zona scutecului.

Alte zone ce pot fi afectate sunt axilele şi partea inferioară a abdomenului. Aceasta apare, de obicei, la copii sub 4 luni, iar vindecarea are loc într-un interval relativ mic, de săptămâni sau luni. Este important de reţinut faptul că în unele cazuri aceste afecţiuni pot coexista.

La adulţi, dermatita seboreică prezintă leziuni eritematoase, cu margini imprecise, localizate pe zonele seboreice (scalp, faţă), fiind cauzată de dezvoltarea în exces a Malasseziei furfur.

În eczema numulară sunt întâlnite plăci rotunde, eritematoase, cu diametrul de 1-5 centimetri, care apar iniţial pe membre. Frecvent, acestea prezintă o infecţie a leziunilor.

Dermatita iritativă de contact pune, de asemenea, probleme de diagnostic, deoarece, macroscopic, leziunile sunt similare. În ambele situaţii, este prezentă afectarea barierei cutanate, în cazul acesta fiind cauzată de o substanţă iritantă care trebuie descoperită, în principal anamnestic.

Psoriazisul vulgar poate afecta pacienţii de orice vârstă şi se prezintă sub forma unor plăci eritemato-scuamoase, uşor indurate, cu scuame albicioase, aderente, localizate de obicei pe zonele de extensie (coate, genunchi). Clinic, fenomenul Koebner poate fi prezent. La sugari şi copii, acesta poate fi diagnosticat în mod eronat ca dermatită atopică, deoarece scuamele sunt mai puţin proeminente, iar zonele de distribuţie pot include şi faţa. Totuşi, spre deosebire de dermatita atopică, psoriazisul afectează mult mai frecvent zona scutecului. Un element care ar putea ajuta la diagnosticul diferenţial este pittingul unghinal, caracteristic psoriazisului. În plus, este cunoscut faptul că psoriazisului apărut la vârste mici este cauzat, de multe ori, de o colonizare faringiană sau chiar de infecţii streptococice.

 

Complicaţiile dermatitei atopice

Principala complicaţie a dermatitei atopice o reprezintă infecţia secundară a leziunilor, cel mai frecvent cu stafilococi sau streptococi. Prezenţa pustulelor şi a crustelor ar trebui să ridice suspiciunea de infecţie, mai ales dacă nu răspund la tratamentul convenţional sau dacă se asociază cu febră şi/sau alterare a stării de sănătate.

În plus, pacienţii cu dermatită atopică sunt predispuşi la infecţia cu virusul Herpes simplex, cunoscută în practica medicală sub denumirea de eczema herpeticum. Clinic, apare o erupţie papulo-veziculoasă, intens dureroasă, localizată la nivelul leziunilor eczematoase.

Pot apărea inclusiv complicaţii oculare, precum blefarită, keratoconjunctivită, keratoconus, uveită, cataractă subcapsulară, dezlipire de retină sau herpes simplex ocular.

Nu în ultimul rând, se poate remarca o calitate alterată a vieţii, de exemplu afectarea somnului şi a stărilor fizice şi mentale. Uneori, se poate observa un impact asupra comportamentului şi a creşterii copiilor.

 

Tratament pentru dermatita atopică

Primul gest

  • evită să te scarpini
  • adresează-te medicului dermatolog

 

Tratament classic pentru dermatita atopică

În funcţie de severitatea bolii, stabilită pe baza scorului SCORAD, se va alege schema de tratament optimă fiecărui stadiu.

  1. Tratamentul de bază – Acesta presupune utilizarea de emoliente, băi cu uleiuri şi aplicarea unor măsuri nespecifice precum evitarea alergenilor, dacă au fost identificaţi. Programele educaţionale pot fi utile încă din acest stadiu. Pacienţii sunt sfătuiţi să urmeze aceşti paşi în toate stadiile bolii.
  2. Dermatita atopică uşoară (SCORAD≤25) – În acest stadiu, pe lângă tratamentul de bază, se pot utiliza, la nevoie, cortiosteroizi topici de potenţă scăzută-medie sau inhibitori topici de calcineurină (dacă nu răspund sau nu tolerează corticosteroizii).
  3. Dermatita atopică moderată (SCORAD: 25-50) – Abordarea în acest stadiu presupune o terapie proactivă cu inhibitori de calcineurină topici sau corticosteroizi topici de potenţă medie-mare şi aplicarea de pansamente umede. Se poate adăuga, ca terapie adjuvantă, fototerapia cu UVB 311 nm.
  4. Dermatita atopică severă (SCORAD≥50) – Deseori, în acest stadiu este necesară spitalizarea, fiind utilă introducerea tratamentelor sistemice, de exemplu: ciclosporină A, corticosteroizi orali (cure scurte), metotrexat, azatioprină, micofenolat mofetil, dupilumab, alitretinoin sau fototerapie cu PUVA.

Urmând aceşti paşi, pot fi tratate şi prevenite cu succes episoadele de acutizare.

Dermatita atopică poate fi persistentă. Vei putea fi nevoit să încerci mai multe tratamente de-a lungul timpului pentru a o controla. Chiar dacă răspunde la tratament, simptomele pot să reapară. Este important să identifici boala din timp pentru a începe cât mai repede tratamentul. Dacă hidratarea pielii și alte metode de auto-îngrijire nu funcționează, medical dermatolog îți poate recomanda tratamente și pastille:

  • creme sau unguente cu corticosteroizi care potolesc mâncărimea și inflamația. Discutați cu medicul dumneavoastră înainte de a utiliza orice corticosteroizi topici. Folosirea în exces a acestora poate provoca iritații ale pielii sau decolorarea, subțierea pielii și infecții
    • Corticosteroizii topici sunt recomandaţi ca primă linie de tratament în cadrul acutizărilor. Aceştia şi-au dovedit eficacitatea atât în fazele acute, cât şi în cele cronice, fiind disponibili sub diverse forme: loţiuni, creme, unguente, spume etc. Utilizarea lor într-o formă diluată, sub pansamente umede, pentru perioade scurte, poate creşte eficienţa acestora în fazele acute. Utilizarea proactivă – adică două aplicaţii pe săptămână, pe termen lung – poate reduce frecvenţa acutizărilor. Potenţa corticosteroizilor variază de la slabă/moderată la înaltă/foarte înaltă, în funcţie de substanţa activă a preparatului, alegerea aparţinându-i medicului specialist, pe baza severităţii bolii şi a eficienţei răspunsului la tratamentele urmate anterior. Din păcate, lezarea barierei de către corticosteroizii topici creşte riscul de penetrare a alergenilor, sporind riscul acutizărilor. Principalele efectele adverse cutanate ale acestora sunt: purpură, telenagiectazii, vergeturi, hipertricoză locală, erupţii acneiforme sau rozacee. De importanţă majoră este atrofia pielii, ce poate fi indusă de orice corticosteroid, dar mai des de cei cu potenţă înaltă, care se aplică ocluziv, în cazul utilizării pe pielea subţire sau la pacienţii vârstnici. Aplicarea continuă trebuie evitată, fiind recomandată utilizarea proactivă (de două ori pe săptămână)
  • creme care ajută la repararea pielii cu substanțe numite inhibitori de calcineurină, precum tacrolimus (Protopic) și pimecrolimus (Elidel). Acestea ajută la menținerea pielii în condiții normale, controlează mâncărimea și reduce reizbucnirile dermatitei atopice. Din cauza posibilelor reacții adverse, cremele cu aceste substanțe  se eliberează doar pe bază de rețetă și se folosesc doar atunci când alte tratamente nu au dat rezultate. Nu se recomandă și în cazul copiilor sub vârsta de doi ani
    • Doi inhibitori de calcineurină sunt aprobaţi în tratamentul dermatitei atopice: tacrolimus şi pimecrolimus. Aceştia reprezintă o opţiune viabilă de tratament în dermatita atopică în următoarele situaţii: pacienţi care nu răspund la alte tratamente topice sau nu doresc să folosească corticosteroizi ori leziunile sunt localizate pe piele sensibilă (faţă, pliuri, zona anogenitală). Inhibitorii de calcineurină reprezintă o alternativă eficientă la corticosteroizi, neavând efectele adverse ale acestora. Tacrolimus unguent este foarte bine tolerat în tratamentul dermatitei atopice, atât pe termen scurt, cât şi pe termen lung (până la 4 ani). Principalele efecte adverse locale sunt reprezentate de prurit, eritem, senzaţie de arsură, dar având o severitate redusă şi fiind de scurtă durată, ameliorându-se cu timpul. Un avantaj este faptul că poate fi folosit atât la adulţii, cât şi copiii cu dermatită atopică severă. Ameliorarea simptomelor este rapidă, în aproximativ trei zile, iar efectele se menţin ulterior. În plus, este eficient în folosirea proactivă, intermitentă, pe termen lung, până la 4 ani. S-a constatat o îmbunătăţire semnificativă a calităţii vieţii în rândul pacienţilor care îl utilizează, iar cost-eficienţa este asemănătoare cu cea a corticosteroizilor topici
  • antibiotice ce luptă împotriva infecțiilor –acestea se recomandă dacă aveți o infecție bacteriană a pielii sau o rană deschisă din cauza pielii crăpate produsă din cauza scărpinatului
    • Emolientele au ca principal scop menţinerea hidratării pielii şi restaurează bariera funcţională a acesteia. În plus, ameliorează aspectul şi senzaţia de piele uscată, diminuând pruritul. De asemenea, se pot utiliza în mod eficient alături de corticosteroizii topici. S-a constatat că adăugarea acestora în orice stadiu permite scăderea dozei de corticosteroizi topici. Un alt beneficiu este faptul că pot preveni recurenţele, după inducerea remisiunii utilizând corticosteroizi topici sau inhibitori de calcineurină topici. Mecanismul de acţiune presupune crearea unui strat ocluziv pe suprafaţa stratului cornos, păstrând apa în straturile inferioare. Astfel, apa trece înapoi în corneocite, închizând crăpăturile dintre acestea
  • antihistaminice orale
    • Ciclosporina este un medicament imunosupresiv, sistemic, potent, ce acţionează la nivelul celulelor T, inhibând secreţia de citokine. Ciclosporina poate avea o multitudine de efecte adverse: greaţă, hipertensiune, hiperbilirubinemie, hiperlipidemie, tremor, afectare renală. De aceea, se recomandă o utilizare limitată, pe termen scurt, în dermatitele atopice severe, refractare
    • Azatioprina. În cazurile de dermatită atopică severă care nu răspund la ciclosporină sau dacă aceasta este contraindicată, se poate utiliza off-label azatioprina, după evaluarea activităţii tiopurin-metiltransferazei. Astfel, prin adaptarea dozei, se va reduce riscul de toxicitate medulară
    • Imunoglobuline. Terapia cu imunoglobuline administrate intravenos poate avea un rol imunoreglator şi antiinflamator, fiind utilă mai ales în cazurile refractare la alte tratamente şi la pacienţii cu un răspuns IgE exagerat
    • Vaccinarea cu histaminoglobină. Numeroase studii au evidenţiat remisiunea completă, în unele cazuri, a simptomatologiei după vaccinarea cu histaminoglobină, un preparat ce conţine imunoglobuline umane şi histamină, care se administrează subcutanat, la intervale regulate de timp. În plus, reacţiile adverse sunt minime
  • pastile cu corticosteroizi sau injecții cu corticosteroizi
    • Corticosteroizii sistemici sunt medicamente imunosupresive, sistemice, potente, rezervate cazurilor de dermatită atopică persistentă, refractară. Din păcate, apar frecvent recăderi severe după întreruperea lor, de aceea este foarte important ca scăderea dozelor să se facă gradual. Deoarece dermatita atopică este o boală cronică, tratamentul sistemic îndelungat cu corticosteriozi sistemici trebuie evitat, în special din cauza efectelor adverse pe care le poate induce
  • pansamente umede cu corticosteroizi -un tratament eficient, intensiv pentru dermatita atopica severă presupune aplicarea pe zona afectată cu  corticosteroizi topici și o compresă umedă. Acesta poate potoli simptomele într-o oră sau într- zi.  Uneori se face într-un spital pentru că necesită multă muncă și o expertiză  medicală
    • Pansamentele umede/cremele ocluzive pot fi folosite pentru a creşte eficienţa emolientelor şi a corticosteroizilor topici, prin îmbunătăţirea absorbţiei substanţelor, dar lipsesc dovezile care să susţină această teorie. Ca mecanism de acţiune, formează o barieră fizică şi stopează ciclul prurit-grataj

 

Tratament naturist pentru dermatită atopică

Pe lângă tratamentele recomandate de medici, există și o serie de tratamente naturiste, care pot trata dermatita atopică. Acestea pot fi aplicate în momentul în care manifestările nu sunt foarte grave și pot duce la ameliorarea simptomelor și chiar la dispariția bolii.

Acupunctură

Acupunctura este o metodă terapeutică originară din China care constă în inserția, la diferite profunzimi, a unor ace lungi, foarte subtiri, in puncte specifice de pe suprafața organismului. Are la baza teoria conform careia prin corp circulă cuante de energie numită „chi’ (energia vieții).

Metoda provine din China și este tot mai răspândită în Europa. Ea se bazează pe teoria meridianelor energetice. Meridianele de curgere a energiei pot fi accesate prin mai mult de 350 de puncte aflate la suprafața organismului. Prin plasarea acelor în aceste zone, foarte atent selecționate, se restabilește circulația energetică prin organism și boala este inlaturată.

Acupunctura este o procesură dureroasă, dar în același timp vindecă și previne boli, crește imunitatea și poate fi folosită în scop terapeutic.

Acupunctura este bazată pe metode tradiționale, nicidecum pe știință, însă oamenii cu opinii marginale spun că este foarte eficace. Dar acupunctura este considerată o medicină alternativă nu medicină „de bază’, pentru că nu poate fi verificată foarte precis. Practica acupuncturii datează din secolul 2 î.e.n. în China.

Practic, acupunctura preia de la medicina tradițională chineză foarte multe date și procedee.

O şedinţă durează aproximativ 40-50 de minute. Întâi are loc o consultaţie, o anamneza holistică în care se stabileşte schema de tratament. Sunt folosite scheme antice de tratament, reguli clare de dirijare a energiei în meridiane, astfel încât nu există dubii şi nici erori. Pot fi răspunsuri diferite la tratament datorită reactivităţii individuale.

Beneficiul se simte de la primele şedinte pentru afecţiuni acute sau cele instalate recent. În aceste cazuri sunt suficiente 10 şedinţe. La afecţiunile cronice prelungirea tratamentului depinde de răspuns individual şi de gravitatea dezechilibrului.

Reflexoterapie

Reflexoterapia este o formă de masaj localizat, realizat în general la nivelul tălpilor, palmelor și lobului urechii. Este o tehnică destul de avansată, fiindcă indiferent de zona masată, trebuie urmată o hartă precisă a punctelor cheie energetice. Practic, la o diferență de nici un centimetru se pot afla punctele unor organe diferit, motiv pentru care precizia este esențială.

Reflexoterapia poate vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism. Tratează cu succes anemia, prin reglarea procesului de asimilare a nutrienților. La nivel digestiv reduce constipația sau diareea și poate trata enterocolita.

Dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a le vindeca în două săptămâni, reflexoterapia poate fi utilizată pentru răceli, gripe, bronșită, astm bronșic, sinuzite sau rinite. Calmează și durerile de cap și migrenele.

La nivelul pielii, reflexoterapia reduce celulita și favorizează eliminarea apei în exces, precum și arderea grăsimilor în caz de obezitate. Există tratamente specifice și pentru acnee, psoriazis sau dermatită, afecțiuni în care inflamația este severă și constantă.

Alte două efecte recunoscute ale reflexoterapiei sunt cele asupra hemoroizilor, atunci când gravitatea bolii nu este severă, dar și asupra reumatismului, a căui evoluție poate fi ținută sub control prin reducere inflamației și blocajelor de la nivelul articulațiilor.

Aplicaţii de lumină polarizată

Fototerapia poate fi folosită ca tratament adjuvant în dermatita atopică. Un tratament intensiv presupune două-trei şedinţe, săptămânal. Fototerapia poate fi folosită ca terapie de întreţinere în cazul pacienţilor cronici.

În unele cazuri, aceasta poate fi efectuată la domiciliul pacientului, sub îndrumarea medicului curant. Cel mai frecvent, se utilizează UVB cu lungime de undă îngustă (311 nm), datorită eficacităţii, disponibilităţii şi riscurilor scăzute.

Fototerapia cu doze înalte de tip UVA poate fi eficientă în stadiile severe de dermatită atopică. Studiile au demonstrat că fototerapia poate fi utilă şi la copii şi adolescenţi, atât cu UVA, cât şi cu UVB.

Efectele adverse sunt minime pe termen scurt: eritem, durere la nivelul pielii, prurit, pigmentare. Ca efecte adverse pe termen lung, cele mai importante sunt îmbătrânirea prematură şi neoplaziile.

Uleiul de cocos

Uleiul de cocos poate trata cu succes problemele dermatologice, inclusiv dermatita atopică. El are proprietăți antibacteriene și ajută la hidratarea pielii, eliminând mâncărimea acută.

Jojoba

  • ulei: se aplică pe pielea uscată, 1-2 ori pe săptămână, masând uşor

Mierea și uleiul de măsline

Ambele folosite în tratamentele cosmetice, atunci când sunt combinate, mierea și uleiul de măsline pot reprezenta un tratament naturist pentru dermatita atopică. Amestecă o lingură de miere și una de ulei de măsline, până când obții un amestec omogen. Aplică soluția pe zonele afectate de dermatită de 1-2 ori pe săptămână, masând ușor, iar aspectul pielii tale se va îmbunătăți semnificativ.

Hamei

  • infuzie din 1 linguriţă de conuri la 250 ml de apă clocotită; se infuzează 5 minute, se bea o cană seara, de 2-3 ori pe săptămână
  • infuzie din 2 linguri de conuri la 1 l de apă clocotită, se folosesc minimum 4 l (deci 8 linguri de plantă); se infuzează 7-8 minute, se strecoară şi se fac băi/spălături ale zonei cu piele uscată

Coacăz-negru

  • extract de muguri: 50 de picături seara, 21 de zile pe lună, până când dispare mâncărimea

Fulgi de ovăz

Fulgii de ovăz nu numai că îți îmbunătățesc digestia, dar te ajută să scapi și de dermatita atopică. Atunci când faci baie, adaugă în apă și câteva linguri de fulgi de ovăz. Făcând acest lucru timp de o lună, iritațiile de la nivelul pielii vor dispărea, iar mâncărimile nu îți vor mai da dureri de cap.

Dietoterapie

  • cură bogată în suc de morcov, suc de afine, suc de coacăze, suc de mure

Ulei de cod

Uleiul de cod, introdus în alimentație sub diferite forme, te poate ajuta să îți păstrezi pielea hidratată și să eviți erupțiile cutanate neplăcute.

Consumă citrice

Citricele, foarte bogate în vitamina C, te pot ajuta să îți întărești sistemul imunitar și să îți ajuți organismul să lupte mai bine împotriva erupțiilor cutanate provocate de dermatita atopică.

Ulei de semințe de foalrea-soarelui

Uleiul de semințe de floarea-soarelui poate stimula producția naturală de ceramidă a organismului, ceea ce, la rândul său, poate contribui la îmbunătătirea rezistenței pielii și la evitarea erupțiilor cutanate. Uleiul natural servește și ca antiinflamator, care poate fi benefic pentru pacienții care suferă de dermatită atopică.

Rostopască

  • suc de rostopască: rupi crenguțe din planta proaspată și ea „plânge' – secretă câteva picături de suc, pe care îl lași să curgă pe pielea afectată
  • unguent din pudră de rostopască: se amestecă 30 g de plantă, 15 g de lanolină, 15 g de vaselină; se fac aplicații locale în perioadele dintre crizele cu vezicule

Varză

  • decoct din 500 g de varză, fiartă 30 de minute, în 2 l de apă; se fac băi locale cu acest decoct, timp de 10 minute

Netratate, leziunile pot persista luni sau chiar ani. În perioada copilăriei, pot apărea remisiuni spontane, mai mult sau mai puţin complete, dar care pot prezenta recurenţe în adolescenţă. O mare parte dintre pacienţi vor asocia astm sau diverse alergii pe parcursul vieţii.

Dermatita atopică a adultului are o evoluţie mult mai severă decât cea cu debut în copilărie. Nu în ultimul rând, dermatita atopică predispune la infecţii cu stafilococ auriu sau Herpes simplex, ce se pot extinde şi complica, uneori cu potenţial de a pune în pericol viaţa pacientului.

 

Foto: Shutterstock

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Atunci când ai o problemă de sănătate trebuie să te prezinți la medic pentru consultație și eventual trimiteri la specialist și analize.
De altfel, indiferent dacă prezinți sau nu simptome ale unor boli, este important să faci anual un control medical general, care să includă analize și investigații