Convulsiile tonice se referă la contracții anormale, involuntare ale mușchilor ca urmare a unor modificări în activitatea electrică a creierului. Sunt un tip de convulsii generalizate, respectiv se produc la nivelul întregului creier. Pot conduce la modificări ale comportamentului, mișcărilor corpului, stării psihice, stării de conștiență.
Apar de obicei la copii. Pot fi determinate de un infarct, un traumatism cerebral, o infecție precum meningita etc. Uneori, cauza lor este necunoscută. Dacă apar în mod recurent, poate fi vorba de epilepsie. Majoritatea convulsiilor durează între 30 de secunde și 2 minute. Dacă durează mai mult de cinci minute, este nevoie de intervenție medicală de urgență.
Medicația poate permite controlul convulsiilor, chiar dacă nu întotdeauna în totalitate.