Colică renală

Colică renală

Termenul medical de colică renală se referă la un tip de durere abdominală intensă cauzată de pietre la rinichi (calculi renali), durerea fiind de obicei intermitentă, dar poate fi și constantă. 

Nu se cunoaște exact motivul pentru care se formează pietre la rinichi. Majoritatea pietrelor sunt mici și pot fi eliminate o dată cu urina. Unele rămân blocate în rinichi sau în tubul prin care urina se scurge din rinichi (ureter). Mișcarea acestor pietre (litiază renală) poate cauza simptome persistente. Atunci când piatra blocată în ureter este împinsă spre vezica urinară se produce o durere foarte puternică, de obicei în flancurile abdomenului. Durerea poate iradia și spre parte inferioară a abdomenului și poate fi însoțită de transpirații sau de senzația de greață. Durerea implicată de o colică renală este accentuată de tuse, strănut și chiar de respirație profundă.

Majoritatea pietrelor la rinichi sunt formate din calciu. Însă, de obicei, cantitatea de calciu și alte substanțe chimice din urină sunt în cantități normale și la persoanele care suferă de litiază și colică renală. Uneori, diverse afecțiuni rar întâlnite pot crește nivelul unor substanțe chimice din urină, cum ar fi calciu, oxalați, acid uric și cistină care se pot acumula sub forma unor pietre. Deshidratarea constantă conduce la concentrarea în urină a unor substanțe chimice de acest tip și, prin urmare, la formarea de calculi renali.

În funcţie de compoziţie, există patru tipuri de calculi:

  • calculii din calciu pot fi formaţi din oxalaţi de calciu, din fosfaţi de calciu sau dintr-o combinaţie a celor două. Sunt cei mai frecvenţi, însumând între 75 şi 85 la sută din totalul cazurilor. Creşterea concentraţiei de calciu în urină poate fi consecinţa deshidratării, aportului prea mare de vitamina D, unor boli precum cele renale (acidoză tubulară renală), hiperparatiroidiei (hormonii secretaţi de paratiroide reglează metabolismul calciului) sau cancerului şi medicamentelor de tipul diureticelor, antiacidelor şi steroizilor.
  • calculii din struvit sunt următorii ca frecvenţă (cam 10-15 la sută din totalul cazurilor). Ei se formează din magneziu şi din amoniac, în urma unor infecţii bacteriene ale tractului urinar. Bacteriile produc enzime care favorizează formarea cristalelor în rinichi. Şi cum infecţiile urinare sunt mai frecvente la femei, se explică de ce acest tip de calculi afectează mai mult sexul feminin. Problema este că pot ajunge la dimensiuni mari şi pot provoca dureri puternice.
  • calculii din acid uric, un produs secundar al metabolismului proteic, sunt consecinţa pH-ului acid al urinei. Alimentaţia bogată în proteine este un factor favorizant.
  • calculii din cistină, un aminoacid care poate exista în concentraţii mari în urină, sunt o formă mai puţin întâlnită de calculi. Doar 1-2 la sută din cei afectaţi de litiază renală au astfel de pietre. Ele se formează la persoanele cu o boală genetică numită cistinurie, ce determină secreţia în exces a acestui aminoacid. Cistinuria este ereditară.

Afecțiunea numită colică renală poate apărea la orice vârstă, dar de obicei se produce la persoanele cu vârsta cuprinsă între 20 și 40 de ani. Aproximativ 50% dintre persoane pot dezvolta din nou calculi renali. E important să consumi zilnic suficiente lichide zilnic pentru a preveni dezvoltarea pietrelor la rinichi și apariția simptomelor de colică renală.

Colică renală. Simptome


Litiaza renală poate evolua fără nicio simptomatologie, aşa cum se întâmplă în cazurile calculilor ficşi care nu împiedică scurgerea urinei.

Mobilizarea acestora care poate fi provocată brutal după trepidaţii, efort fizic, sărituri sau consumul exagerat de lichide, în urma unui tratament diuretic sau în absenţa oricărei cauze aparente, duce la iritarea terminaţiilor nervoase de la nivelul uretrei şi deci, la apariţia durerii.

Durerea este localizată, de obicei, în zona lombară şi în flancuri. Este, de cele mai multe ori, violentă, sub formă de colică, deşi uneori se poate manifesta şi ca o jenă lombară care iradiază în jos, spre fosa iliacă, hipogastru, labii mari sau testicule.

Durerea uneori este însoţită de:

Semne urinare:

  • disurie
  • polakiurie (micţiuni frecvente şi puţine cantitativ)
  • hematurie
  • senzaţia de urinare incompletă.

Semne generale:

  • agitaţie psihomotorie
  • paloare
  • transpiraţie
  • greţuri sau vărsături
  • meteorism
  • sincopă (când durerea este de intensitate foarte mare)
  • tahicardie sau creşterea tensiunii arteriale
  • stare febrilă
  • agitație
  • durerea poate persista de la câteva ore, până la câteva zile, sfârşitul durerii survenind uneori cu eliminarea calculilor la urinare
  • durerea din colica renală este accentuată de tuse, de strănut sau de respiraţia profundă. La mai mult de jumătate dintre bolnavi, calculii se pot regenera, determinând crize frecvente la intervale diferite de timp.
  • durere foarte puternică, sfâşietoare, care îşi are originea la nivelul spatelui, în zona de proiecţie a rinichiului (mai jos de ultima coastă)
  • durerea începe brusc, este spontană şi intermitentă, este accentuată de tuse, de strănut şi de respiraţia profundă
  • durerea poate fi însoţită şi de tulburări urinare, greaţă, vărsături, balonare, agitaţie, frică, tensiune sau puls accelerat

 

Colică renală. Cauze


Colica renală, aceasta apare de 2-3 ori mai frecvent la bărbați decât la femei. Colica renală este o boală a adultului (30-35 ani), fiind mai rar întâlnită la vârstnici (peste 65 ani). La copil, aceasta apare rar și este de obicei asociată cu anomalii ale aparatului urinar. O altă categorie cu risc crescut de Colica renală sunt gravidele.

Principalele afecțiuni care se asociază cu Colica renală sunt diabetul zaharat tip II și obezitatea. Alte afecțiuni care predispun la formarea de calculi urinari sunt hiperparatiroidismul, boalapolichistică renală, boala Crohn, chirurgia bariatrică și chirurgia la nivelul intestinului subțire, fibroza chistică, sindromul de jocțiune pielo-ureteral, stricturile ureterale, refluxul vezico-ureteral și rinichiul în potcoavă. Un alt factor predispozant este reprezentat de meseriile care presupun expunerea cronică la plumb.

Cauzele colicii renale sunt:

  • Litiaza renală, cunoscută şi sub numele de calculi renali sau pietre la rinichi;
  • Formarea cheagurilor de sânge la nivelul rinichilor;
  • Prezența de formaţiuni tumorale la acest nivel;
  • Prezența cazeumului specific tuberculozei renale, care reprezintă o masă de substanţe necrozate, bogate în lipide şi proteine, cu aspect brânzos;
  • Necroza papilară la nivel renal;
  • Guta;
  • Cistinuria;
  • Glande paratiroide.

 

Colică renală. Factori de risc


Colica renală reprezintă una dintre cele mai importante urgenţe din medicina internă, din cauza apariţiei unui obstacol în calea evacuării secreţiei urinare.

Factorii de risc ai acestei afecțiuni sunt:

  • vârste cuprinse între 30 şi 60 de ani
  • în special persoanele de sex masculin, existând un raport de incidență pe sexe stabilit la 3:1
  • mai frecvent înregistrată în familiile în care există antecedente de boală.

În apariţia litiazei renale sunt incriminaţi o serie de factori metabolici generali, precum:

  • hipercalciuria (calciu în urină)
  • reducerea diurezei
  • infecţia urinară
  • modificările pH-ului urinar.

Ştiai că…
… aproximativ 10 la sută din oameni fac, de-a lungul vieţii, pietre la rinichi de dimensiuni mai mari sau mai mici?
… de trei ori mai mulţi bărbaţi decât femei dezvoltă pietre la rinichi?
… suplimentele de vitamina C în exces pot favoriza formarea calculilor? Acestea determină o creştere a nivelului de oxalaţi în urină.

Prezenţa calculilor la nivelul tractului urinar devine simptomatică atunci când aceştia blochează parţial sau complet calea urinară.

Migrarea unui calcul din rinichi până la vezica urinară presupune străbaterea unui conduct lung (ureterul) de aproximativ 24-28 cm şi gros de aproximativ 8-9 mm. În funcţie de dimensiunile pietrei, ea poate străbate facil sau, din contră, dificil ureterul.

În cea de-a doua situaţie, poate provoca mici sângerări în urină, durere, uneori greaţă şi vomă sau se poate bloca la nivelul acestuia, necesitând intervenţia urologului.

Blocarea completă a unui rinichi, situaţie numită „blocaj renal', poate duce, în timp, la pierderea completă a funcţiei acestuia sau, şi mai grav, la infectarea urinei care stagnează. Infecţia se poate răspândi în organism şi poate duce la septicemie. Fără o intervenţie rapidă, ea poate fi fatală.

 

Colică renală. Complicații


Crizele de colică renală nu trebuie tratate cu superficialitate. Evoluţia bolii conduce la inflamarea şi obstrucționarea căilor urinare.

În cazul în care tranzitul normal al urinei nu este restabilit în decurs de şase săptămâni, se produce accentuarea degradării morfologice şi funcţionale a rinichiului, având ca urmare micţionarea dureroasă însoţită de hematurie, instalarea infecţiilor urinare în zonele lezate de calculi, iar treptat se produc distrugerea şi atrofierea rinichiului, care devine hidronefrotic.

Ulterior se instalează blocajul renal şi starea de uremie care impun necesitatea instituirii dializei sau supunerea unei intervenţii chirurgicale de extirpare a rinichiului afectat.

Alte complicaţii ale colicii renale sunt reprezentate de infecţiile suprapuse.

În urma prezentării la o unitate medicală specializată, se recomandă internarea în următoarele condiţii:

  • episoade de vărsături care persistă
  • simptome de ocluzie intestinală, care pot apărea ca urmare a meteorismului abdominal accentuat
  • inflamarea rinichiului şi a bazinetului, cunoscută ca şi pielonefrită
  • în cazul în care senzaţia dureroasă persistă mai mult de două-trei zile şi este suspectată prezenţa unei obstrucţii urinare
  • rezultatele obţinute în urma efectuării probelor funcţionale sunt alterate
  • colica renală este asociată cu febră foarte mare.

Principalele complicaţii ale litiazei urinare sunt creşterea riscului pentru infecţiile tractului urinar, agravarea unei infecţii preexistente sau chiar leziuni renale care pot conduce la insuficienţă renală acută dacă calculul împiedică eliminarea urinei din rinichi.

Litiaza renală este o problemă mult mai gravă pentru pacienţii cu un singur rinichi, persoanele care au deficienţe ale sistemului imunitar, infecţii ale tractului urinar repetate – funcție renală scăzută sau au suferit un transplant renal.

 

Colică renală. Când trebuie să mergi la doctor


Răspunde la acest test:

  1. Ai tensiunea arterială ridicată?
  2. Suferi de diabet?
  3. Eşti supraponderal?
  4. Eşti fumător?
  5. Ai peste 50 de ani?
  6. Ai în familie cazuri de boli de rinichi?
  7. Suferi de vreo boală de rinichi?

Dacă răspundeţi cu DA la cel puţin una dintre aceste întrebări, trebuie să vă verificaţi sănătatea rinichilor!

Simptome care trebuie să vă îngrijoreze: umflarea picioarelor şi a mîinilor, scăderea poftei de mîncare, senzaţia de greaţă şi vomă, urinări repetate cu usturime, urină tulbure, prezenţa sîngelui în urină, presiune în regiunea pelviană, sete şi nevoia imperioasă de a urina.

 

Colică renală. Diagnostic


Testele care fac posibilă ajungerea la un diagnostic sunt:

Examen clinic

  • Manevra Giordano-Pasternatzki (percuţie lombară bilaterală, simetrică): percuţia regiunii lombare, cu vârful degetelor sau cu marginea cubitală a mâinii declanşează dureri în afecţiunile de tipul litiazei renale
  • Palpare bimanuală în decubit dorsal (procedeu Guyon)
  • Punctele ureterale (devin dureroase în caz de prezenţă a calculilor sau inflamaţiei la diferite niveluri ale ureterului).

Investigaţii paraclinice

  • Tomografia computerizată (CT) fără contrast, în spirală, este examinarea de elecţie pentru litiaza renală; reprezintă o scanare CT a uretrei şi rinichilor în care scannerul descrie o mişcare circulară, în timp ce pacientul trece prin dispozitivul folosit; oferă imagini clare ale rinichilor şi ale altor organe şi le poate vizualiza din diferite unghiuri de incidență;
  • Pielografia intravenoasă (IVP) este examinarea radiologică care arată mărimea, forma şi poziţia tractului urinar; în timpul IVP, substanţa de contrast este injectată intravenos, după care se fac o serie de radiografii la intervale regulate; dacă nu se poate stabili un diagnostic prin IVP, se poate face o pielogramă retrogradă, caz în care substanţa de contrast ajunge în tractul urinar superior prin uretră;
  • Urocultura şi sumarul de urină: urocultura determină existența unei infecţii a tractului urinar, iar sumarul măsoară mai mulţi parametri, precum aciditatea (pH-ul), hematuria, şi dacă urina conţine cristale;
  • Radiografia abdominală oferă o imagine a rinichilor, a ureterelor şi a vezicii urinare; se pot identifica calculii renali sau alte surse ale durerii; acest test se poate efectua şi la câteva săptămâni după eliminarea unui calcul, pentru a vedea dacă întreaga piatră a fost eliminată sau dacă s-au produs leziuni ale tractului urinar. Examenul radiologic evidenţiază calculii în 80% dintre cazuri;
  • Ecografia renală foloseşte ultrasunete care se reflectă pentru a oferi o imagine a rinichiului; la ecografie se pot, de asemenea, vedea calculii sau dilataţiile renale sau ureterale. Este de preferat la femeile însărcinate.

 

Tratament pentru colică renală


Primul gest

Una dintre măsurile care ar trebui luate în momentul debutului unei colici renale pe care pacientul o poate lua este şi sistarea aportului de lichide.

Deci, pacientul nu trebuie să mai consume lichide. Acest fapt reduce eliminarea de urină, reducând presiunea la nivelul sistemului colector.

De asemenea, aplicarea de căldură local poate ajuta la diminuarea durerilor, cu mențiunea că nu este indicat în situația în care pacientul prezintă febră.

Alături de aceste mențiuni se mai pot administra medicamente antispastice sau antialgice ușoare pe scurtă durată de timp până se ajunge la medic.

 

Tratament clasic pentru colică renală


  • consum de lichide
  • antialgice
  • antispastice
  • antiinflamatorii
  • antibiotice

Colica renală poate să dureze de la câteva minute până la câteva ore sau chiar zile. Pe perioada crizei renale, pacienţilor le este recomandat repaus la pat, limitarea consumului de lichide şi înlăturarea senzaţiei dureroase prin administrarea analgezicelor, a antiinflamatoarelor nesteroidiene, a antispasticelor şi neurotropelor anticolinergice.

Durerea poate fi combătută şi prin administrarea antispasticelor sau a analgezicelor sub formă de supozitoare, însă dacă senzaţia dureroasă nu dispare, doza medicamentoasă se va repeta după trei ore. Totuşi, de cele mai multe ori, durerea nu cedează în urma administrării orale a acestor medicamente, fiind necesară apelarea la ajutor medical specializat pentru administrarea medicaţiei pe cale intravenoasă şi/sau intramusculară, cu un efect mai rapid şi mai puternic.

Blocantul canalului de calciu precum nifedipina care este indicată în angină, migrene, boala Raynaud, hipertensiune, poate fi indicată şi în acest caz, deoarece reduce spasmele musculare și durerea. Blocanţii alfa de tipul terazosinului precum şi blocanţii alfa selectivi, de tipul tamsulosinului ajută la relaxarea musculaturii ureterale şi a tractului urinar inferior, ajutând la eliminarea calculilor.

Prevalența recidivelor este de 50-70% din cazuri, astfel că este necesar a se avea în vedere măsurile de prevenţie ale eventualelor noi episoade de colică renală. Măsurile de prevenţie sunt specifice fiecărui caz în parte, fiind dependente de compoziţia calculilor renali, însă în principiu se recomandă adoptarea unei diete bogate în lichide şi săracă în proteine, evitându-se alimentele precum carnea, peştele sau ouăle. Dacă este cazul, regimul urmat trebuie să fie sărac în purine şi oxalaţi. Determinarea tipului de calculi este de folos în deciziile terapeutice, precum şi în stabilirea măsurilor ce trebuie luate pentru a preveni recurența litiazei.

Metode chirurgicale

Până în anii 1980, ureterolitotomia chirurgicală deschisă şi extragerea calculilor cu sondă cu coșuleț sub control fluoroscopic au reprezentat singurele opţiuni de tratament.

Dezvoltarea alternativelor de tratament minim-invaziv a litiazei urinare este în strânsă legătură cu evoluţia tehnologică şi include: litotritia cu unde de şoc, litotritoarele ultrasonice, electrohidraulice sau laser, extragerea ureteroscopică, nefrolitotomia percutanată.

Principale indicaţii chirurgicale sunt infecţia, durerea şi obstrucţia. O piatră cu diametru sub 4 mm va trece prin tractul urinar fără probleme, însă o piatră cu diametrul de peste 8 mm poate avea probleme la trecere.

Se folosesc:

  1. Litotripsia extracorporeală cu unde de şoc (ESWL).
  2. O metodă prin care spargerea calculilor se face prin compresiunea pulsatilă a aerului printr-o tijă metalică. Pulsaţiile produse cu ajutorul aerului comprimat duc la mişcarea unei sfere metalice care imprimă probei impulsuri cu o frecvenţă de 12 cicli/secundă, determinând contactul repetat între capătul acesteia şi calcul.
  3. Ulterior a fost dezvoltat litotritorul electric al cărui principiu se bazează pe crearea unui câmp electromagnetic care determină vibraţii ale probei cu o frecvenţă de 15 cicli/secundă. Studiile comparative între cele două au arătat rezultate similare în fragmentarea calculilor, migrării proximale a fragmentelor şi complicaţiilor. Litotritia electrohidraulică permite fragmentarea calculilor prin unde de şoc generate de o descărcare electrică în mediul lichidian. Litotritia ultrasonică este o metodă prin care ultrasunetele sunt suficient de puternice, încât să spargă calculul renal; este metoda cea mai folosită ca tratament pentru litiază renală. Litotritia LASER cu emisie de tip pulsatil presupune emiterea energiei în pulsaţii de scurtă durată, obținându-se astfel o putere crescută, fără încălzirea zonei de aplicaţie, evitând producerea de leziuni tisulare. Eficacitatea litotritiei prin laser este cuprinsă între 91-100%, nefiind influenţată de compoziţia chimică a calculului. De asemenea, litotritia determină apariţia de fragmente de mici dimensiuni care nu necesită manevre suplimentare de extragere. Ratele medii ale perforaţiilor şi stenozelor postoperatorii sunt de 1,1%, respectiv 1,2%. Un alt avantaj este posibilitatea utilizării sale pentru incizii la nivelul căii urinare superioare.
  4. Nefrolitotripsia sau nefrolitotomia percutanată: chirurgul plasează un tub telescopic în rinichi, prin intermediul unei incizii mici la nivelul lojei renale şi prin intermediul acestuia extrage calculul sau îl sparge şi apoi extrage fragmentele; această procedură se utilizează dacă ESWL eşuează sau calculul are dimensiuni mai mari de 2 cm.
  5. Operația chirurgicală clasică în care chirurgul face o incizie pentru a ajunge la rinichi şi a extrage calculul; metoda este rar folosită în acest moment.
  6. Ureteroscopia: instrumentul utilizat, numit ureteroscop, dispune de sursă de lumină cu intensitate ce se reglează automat și cameră video de înaltă definiție, care, împreună cu coeficientul de mărire al opticului, oferă imagini foarte detaliate ale regiunii explorate și ale leziunii. Chirurgul introduce de-a lungul tractului urinar un tub telescopic foarte subţire (ureteroscop) până la nivelul calculului, pe care îl va sparge şi apoi îl va extrage cu ajutorul unor instrumente speciale; uneori este necesar un tub mic, gol pe dinăuntru (stent ureteral) care se plasează în ureter pentru a-l ţine deschis şi a facilita curgerea urinei împreună cu eventualele fragmente de calcul; după ureteroscopie poate fi necesară montarea unei sonde.

Este extrem de important ca pacientul să revină pentru extragerea acestei sonde, evitând, astfel, riscul apariției unor complicații. Această metodă se foloseşte mai ales în cazul calculilor care au alunecat din rinichi.

Ureteroscopia cu sondă rigidă este indicată în cazul calculilor ureterali distali, iar cea flexibilă este indicată în cazul calculilor iliaci şi lombari. Pentru pacienţii cu litiază renală şi anomalii scheletice, obezitate morbidă, diateze hemoragice, malformaţii renale este recomandat abordul ureteroscopic flexibil retrograd.

La pacienţii cu litiază urică, chemoliză asociată cu tratamentul medical expulsiv rămâne o opţiune viabilă. Ureteroscopia este o metodă foarte eficientă de tratament a pacienţilor cu acest tip de litiază care nu sunt candidate pentru terapia medicamentoasă.

Pentru pacienţii septici cu obstrucţie litiazică ureterală se va efectua în urgență decomprimarea căii urinare (nefrostomie percutanată sau endoprotezare cu sonda JJ), tratamentul definitiv urmând a fi efectuat după reechilibrare.

Abordul ureteroscopic semirigid sau flexibil este preferat SWL la pacienţii la care este necesară extragerea completă a calculilor (piloţi, personal de pe vase de cursă lungă, paciente care doresc să rămână însărcinate în viitorul apropiat, pacienţi care urmează să călătorească în ţări cu infrastructură medicală mai puţin dezvoltată.

 

Tratament naturist pentru colică renală


Pentru încercarea de dizolvare a calculilor odată cu apariţia crizelor dureroase produse de mişcarea nisipului sau de migrarea lor pe traiectul căilor urinare, se poate recurge la consumul ceaiurilor din plante care au un conţinut crescut în săruri de potasiu cu efect alcalinizant, benefic pentru dizolvarea cristalelor din acidul uric şi din acidul oxalic (sub forma ceaiurilor din cozi de cireşe, mătase de porumb, coada-calului, frunze de mesteacăn).

Pentru forţarea eliminării calculilor sau a nisipului şi menţinerea funcţionarii eficiente a rinichiului, pacientului i se recomandă consumarea unui volum mai mare de lichide: 2 litri pe parcursul a 24 de ore. Remediile naturiste recomandate în caz de colică renală constau în reflexoterapie sau acupunctură, tratamente homeopate sau cure de balneoterapie.

Reflexoterapie

Reflexoterapia este o formă de masaj localizat, realizat în general la nivelul tălpilor, palmelor și lobului urechii. Este o tehnică destul de avansată, fiindcă indiferent de zona masată, trebuie urmată o hartă precisă a punctelor cheie energetice. Practic, la o diferență de nici un centimetru se pot afla punctele unor organe diferit, motiv pentru care precizia este esențială.

Reflexoterapia poate vindeca afecțiuni de la nivelul întregului organism. Tratează cu succes anemia, prin reglarea procesului de asimilare a nutrienților. La nivel digestiv reduce constipația sau diareea și poate trata enterocolita.

Dacă sistemul imunitar nu este suficient de puternic pentru a le vindeca în două săptămâni, reflexoterapia poate fi utilizată pentru răceli, gripe, bronșită, astm bronșic, sinuzite sau rinite. Calmează și durerile de cap și migrenele.

La nivelul pielii, reflexoterapia reduce celulita și favorizează eliminarea apei în exces, precum și arderea grăsimilor în caz de obezitate. Există tratamente specifice și pentru acnee, psoriazis sau dermatită, afecțiuni în care inflamația este severă și constantă.

Alte două efecte recunoscute ale reflexoterapiei sunt cele asupra hemoroizilor, atunci când gravitatea bolii nu este severă, dar și asupra reumatismului, a căui evoluție poate fi ținută sub control prin reducere inflamației și blocajelor de la nivelul articulațiilor.

Acupunctură

Acupunctura este o metodă terapeutică originară din China care constă în inserția, la diferite profunzimi, a unor ace lungi, foarte subtiri, in puncte specifice de pe suprafața organismului. Are la baza teoria conform careia prin corp circulă cuante de energie numită „chi (energia vieții).

Metoda provine din China și este tot mai răspândită în Europa. Ea se bazează pe teoria meridianelor energetice. Meridianele de curgere a energiei pot fi accesate prin mai mult de 350 de puncte aflate la suprafața organismului. Prin plasarea acelor în aceste zone, foarte atent selecționate, se restabilește circulația energetică prin organism și boala este inlaturată.

Acupunctura este o procesură dureroasă, dar în același timp vindecă și previne boli, crește imunitatea și poate fi folosită în scop terapeutic.

Acupunctura este bazată pe metode tradiționale, nicidecum pe știință, însă oamenii cu opinii marginale spun că este foarte eficace. Dar acupunctura este considerată o medicină alternativă nu medicină „de bază, pentru că nu poate fi verificată foarte precis. Practica acupuncturii datează din secolul 2 î.e.n. în China.

Practic, acupunctura preia de la medicina tradițională chineză foarte multe date și procedee.

O şedinţă durează aproximativ 40-50 de minute. Întâi are loc o consultaţie, o anamneza holistică în care se stabileşte schema de tratament. Sunt folosite scheme antice de tratament, reguli clare de dirijare a energiei în meridiane, astfel încât nu există dubii şi nici erori. Pot fi răspunsuri diferite la tratament datorită reactivităţii individuale.

Beneficiul se simte de la primele şedinte pentru afecţiuni acute sau cele instalate recent. În aceste cazuri sunt suficiente 10 şedinţe. La afecţiunile cronice prelungirea tratamentului depinde de răspuns individual şi de gravitatea dezechilibrului.

Tratament homeopat

Persoanele care au o predispoziţie pentru calculi renali şi la care modificarea dietei nu este eficientă în prevenirea recidivelor trebuie să urmeze anumite tratamente. Acestea se prescriu în funcţie de tipul de pietre pe care le-au făcut anterior. Astfel, pentru cele din calciu sunt indicate tiazidele, citratul de potasiu sau de sodiu şi ortofosfatul, pentru cele din acid uric se prescriu citrat de potasiu şi bicarbonat de sodiu, pentru cele din cistină sunt indicate acelaşi citrat de potasiu, penicilamina, tiopronina şi captoprilul, iar pentru cele din struvit se recomandă inhibitori de urează.

  • Berberis
  • China
  • Lycopodium

Balneoterapie

Balneoterapia este o metodă complexă de tratament ce foloseşte băile pentru ameliorarea sau tratarea unor afecţiuni ale unui organ, sistem, parte de corp sau a întregului organism. Principalele categorii de băi cu efect terapuetic sunt:

  1. Băi cu conţinut medicamentos – în apa din cadă se introduc medicamente, alte substanţe ce pot trata afecţiuni precum hiperkeratoza (băi cu efect emolient), pruritul, dermatoze, infecţii ale pielii (apa conţine substanţe antiseptice);
  2. Băi termale – se utilizează datorită conţinutului mineral complex şi al altor substanţe (bioxid de carbon), apa fiind de origine naturală, din izvoare minerale;
  3. Băi de nămol – apa termală amestecată cu nămol (de exemplu, sapropelic, din lacurile Techirghiol, Amara, Mangalia, Borsec), folosită la tratarea unor afecţiuni de tip reumatismal, în boli ginecologice, sedare a sistemului nervos, afecţiuni musculare şi ale sistemului osos, efect de asuplizare şi reîntinerire asupra pielii.

Stațiuni în România unde poți beneficia de balneoterapie:

  • Călimăneşti
  • Govora
  • Borsec
  • Vatra Dornei
  • Căciulata

Tratament naturist pe bază de plante si alimente

Ceaiurile renale constituie un tratament de durată, extrem de eficient. Însă nici acestea nu se consumă oricum. Unele plante diuretice sînt recomandate în caz de calculi mici, în bazinet, ureter, vezică. Dacă există un calcul voluminos în bazinet, folosirea plantelor diuretice este periculoasă. Colica renală se rezolvă la urgenţă. Nu trebuie să întîrziaţi să vă prezentaţi la spital. Însă, pînă ajungeţi, puteţi prepara un amestec din:

Decoct de plante

Calculii renali se pot elimina cu următorul remediu: se prepară ceaiuri de brusture şi turiţă mare. După răcire, cele două ceaiuri se amestecă. Se bea întreaga cantitate, porţionată, în timpul unei zile. Cura se ţine timp de 4 zile la rînd, în care nu se mănîncă alimente care conţin calciu. Se amestecă 10 ml ulei de porumb cu 500 g miere, apoi se adaugă 4 albuşuri de ou bătute spumă. Se ia o linguriţă, dimineaţa, înainte de masă.

Tot în cazul pietrelor la rinichi, medicina populară recomandă fiertură din seminţe de ovăz, 6 linguri de seminţe la 1 l de apă. Se fierbe amestecul pînă se înmoaie foarte bine toate seminţele. Depunerile de uraţi, oxalaţi, fosfaţi sau săruri de calciu au ca efect inflamarea căilor urinare.

Acest neajuns poate fi înlăturat cu ajutorul tincturii de ceapă: se pune la macerat, timp de 10 zile, o ceapă decojită, bine mărunţită, în 100 ml alcool. Se filtrează şi se iau 2 linguriţe pe zi, înainte de masa de prînz şi la culcare, în tratamente de lungă durată.

Un alt remediu este decoctul din rădăcină de osul iepurelui. Se obţine dintr-o lingură de pulbere de plantă la o cană cu apă. Se fierbe la foc mic, timp de 20 de minute, apoi se strecoară. Doza zilnică este de 3 căni de ceai călduţ.

Coada racului e bună pentru cazurile de sînge în urină şi infecţii. Are rol şi de antibiotic stopînd înmulţirea microbilor.

Coada-calului

  • decoct: 4 linguriţe de plantă la 1 l de apă în clocot, se fierbe timp de 8-10 minute, se strecoară; cantitatea se bea fracţionat, în cursul unei zile

Iarbă-mare

  • decoct: 4 linguri de rădăcină mărunţită la 250 ml de apă în clocot, se fierbe 20 de minute, se strecoară, se iau 4 linguri pe zi, la interval de 2ore sau 2 ore şi jumătate; în acest decoct se adaugă, la fiecare lingură, câte 10 picături de tinctură de merişor

Lemn-dulce

  • tinctură: câte 30 de picături de 3 ori pe zi, înainte de mese

Mugur de plop

  • extract: 50 de picături de 2 ori pe zi, dimineaţa şi seara

Urzică

  • infuzie: 1 lingură de frunze la 250 ml de apă clocotită, se infuzează 10 minute, se beau 3-4 căni pe zi

Ridiche neagră

Ridichea neagră se rade şi se mănîncă de 3 ori pe zi.

În altă variantă, se rade şi se amestecă cu miere în părţi egale. Se ia cîte o linguriţă de 3 ori pe zi.

Se mai poate folosi decoctul din seminţe de ridiche 1 lingură la 250 ml apă clocotită. Se acoperă pentru 15 minute apoi se strecoară. Se vor bea 3 căni pe zi. La fel se poate face din frunze cu acelaşi efect.

Lămâie

  • câte 1 lingură de suc de lămâie, de 4 ori pe zi

În toate ceaiurile este bine să se pună de asemenea suc de lămîie care poate fi pus şi de către diabetici. Acest suc ajută foarte mult la diminuarea calculilor.

Alimente și lichide:

Ca să nu ajungem la operaţie, trebuie să nu lăsăm calculii să se formeze. Acest lucru e posibil prin consumul de lichide, dar şi printr-o alimentaţie adecvată.

Fructele şi legumele proaspete determină alcalinizarea urinei şi creşterea cantităţii de citrat eliminată de rinichi. Cele bogate în oxalaţi (spanac, ştevie, măcriş, roşii, smochine, coacăze, afine, nuci şi arahide) trebuie evitate sau consumate împreună cu lactate.

Pepene roșu și galben

Pepenele verde se va consuma cît mai mult crud, înainte de fiecare masă.

Pepenele galben măreşte diureza, elimină nisipul şi pietrele mici.

Preparare:

  • Seminţele se vor măcina cu rîşniţa de cafea după ce se usucă.
  • Se poate lua cîte o linguriţă pusă sub limbă pentru 10 minute, după care se va înghiţi cu puţină apă.
  • Se face acest lucru de 3 ori pe zi, preferabil înainte de mese. Sau se pune o linguriţă de praf la 250 ml apă.
  • Se fierbe timp de 5 minute, după care se strecoară.
  • Se beau 3 căni pe zi pentru efectul de mărunţire al calculilor pe care îl are acest praf.

Alimente permise: mici cantităţi de carne fiartă de găină, peşte de apă dulce, lapte degresat, brînză de vaci, urdă, miere, supe, ape alcaline (2-3 litri pe zi), sucuri din fructe, lămîi, vanilie, foi de dafin, oţet, scorţişoară.

Alimente interzise: organe interne, peşte de apă sărată (conservat, afumat, marinat), carne de miel, de viţel, de pui, mezeluri, piftii, raci, conserve de carne, frişcă, smîntînă, telemea, caşcaval, mazăre, linte, conopidă, spanac, ciuperci, varză, nuci, alune, slănină, margarină, ciocolată, aluat fraged, băuturi alcoolice, cafea naturală, cacao, condimente picante, orice sos. Din păcate, alimentele interzise sînt mai multe decît cele permise, însă le puteţi gusta pe toate, în cantităţi mici.

Bea apă: Consumul unei cantităţi de minimum doi litri de apă în sezonul rece şi a doi litri şi jumătate vara previne formarea calculilor din calciu şi din acid uric. Compoziţia minerală a apei este importantă. Potrivit unor studii, apa dură de robinet creşte cu 50 la sută concentraţia de calciu din urină, în comparaţie cu cea îmbuteliată. Dintre apele minerale, cele mai indicate sunt acelea care au o concentraţie mare de calciu şi de magneziu, pentru că cele două minerale împiedică formarea pietrelor din calciu şi din acid uric.

Bea suc: Sucurile naturale de citrice sunt foarte bune pentru că stimulează secreţia de citraţi, substanţe care împiedică formarea calculilor din calciu. Nu orice suc previne apariţia pietrelor. Sucul de grapfruit favorizează apariţia pietrelor la rinichi.

Complicațiile ca urmare a formării pietrelor la rinichi sunt rare, deși simptomele pe care le manifestă o persoană care suferă de colică renală sunt intense și greu de tolerat. Uneori, o piatră mai mare poate bloca complet trecerea urinei prin uretere ceea ce poate conduce la infecția sau lezarea rinichilor. De obicei, această complicație este prevenită, pietrele la rinichi fiind identificate în urma examenului radiologic făcând posibilă intervenția medicală din timp.

 

Colică renală. Lifestyle și prevenție


Prima măsură ce trebuie luată pentru prevenirea recidivelor de colică renală este renunţarea definitivă la fumat, din cauza faptului că elementul cadmiu regăsit în ţigări se depune la nivelul rinichilor, facilitând formarea calculilor atât la fumătorii activi, cât şi la cei pasivi.

De asemenea, se recomandă evitarea sau scăderea consumului alimentelor bogate în oxalaţi precum cacao, ciocolată, spanac, paste făinoase, smochine, roşii, măcriş și a alimentelor care determină producerea de acid uric, precum mezeluri sau băuturi carbogazoase.

Nu este recomandat nici consumul de băuturi fierbinţi, alcool, cafea.

Trebuie să mai ştim că pietrele se formează şi dacă nu facem destulă mişcare. Chiar şi imobilitatea în timpul somnului este un factor favorizant. Un studiu ştiinţific susţine că persoanele predispuse la litiază tind să doarmă în aceeaşi poziţie sau mai mult pe burtă.

De asemenea unele afecţiuni medicale, instalate deja, predispun la formarea de calculi: guta, hipertensiunea arterială, afectiunea Crohn şi colitele ulcerative, infecţia tractului urinar, hiperparatiroidism, diareea cronică, anumite cancere, afecţiuni ale rinichilor.

 

 Foto: Pixabay

Acest articol are rol informativ și nu înlocuiește consultul medical de specialitate. Atunci când ai o problemă de sănătate trebuie să te prezinți la medic pentru consultație și eventual trimiteri la specialist și analize.
De altfel, indiferent dacă prezinți sau nu simptome ale unor boli, este important să faci anual un control medical general, care să includă analize și investigații