HomepageSeparatorSfaturi Practice

Cheratită (keratită)

de Libertatea pentru femei,

Cheratită (keratită) – inflamație a corneei ochiului care poate avea cauze infecțioase bacteriene, virale, cu ciuperci fungice sau neinfecțioase, de exemplu leziuni oculare.

Cazurile de cheratită ușoare sau medii pot fi de obicei tratate în mod eficient fără a implica pierderea vederii. În cazul unei infecții grave, cheratita poate conduce la complicații grave care să afecteze sever vederea.

Cheratită. Simptome

  • roșeață oculară
  • dureri oculare
  • lăcrimare
  • secreții oculare
  • vedere încețoșată
  • senzația de corp străin în ochi
  • fotofobie (sensibilitate la lumină)
  • vedere îngreuiată

Cheratită. Tipuri

  • cheratita infecțioasă: produsă de o infecție virală, bacteriană, fungică sau de un parazit
  • cheratita noninfecțioasă: produsă de o leziune la nivelul corneei

Cheratită. Cauze

  • traumatism local
  • infecție virală: herpes simplex, herpes zoster, chlamydia
  • apă cu exces de clor sau alte chimicale
  • apă contaminată cu bacterii, ciuperci fungice și alți paraziți

Cheratită. Factori de risc

  • lentile de contact (cresc riscul de infecții)
  • sistem imunitar slăbit
  • administrarea de corticosteroizi
  • lezarea corneei

La ce să te aștepți atunci când te prezinți la medic?

Prezintă-te la medic dacă manifești vreunul dintre simptomele enumerate mai sus.

Pregătirea pentru consultație

Ce ai de făcut în vederea consultației inițiale:

  • întreabă atunci când faci programarea dacă există unele restricții, de exemplu alimentare
  • notează pe o foaie de hârtie toate simptomele pe care le-ai observat
  • nu uita să menționezi vreo schimbare majoră apărută recent în viața ta sau un factor de stres
  • întocmește o listă cu medicamentele pe care le iei, inclusiv vitamine sau suplimente alimentare

Pentru cheratită sunt câteva întrebări  de bază pe care trebuie să i le pui medicului tău:

  • De ce analize e nevoie?
  • Ce variante de tratament am?
  • Există anumite restricții pe care trebuie să le respect?
  • Mai am și alte probleme de sănătate. Cum să le gestionez pe toate?

La ce să te aștepți de la medic?

Medicul îți va pune mai multe întrebări și ar trebui să fii pregătit să răspunzi într-un timp cât mai scurt. Iată ce ar putea să te întrebe:

  • Când au apărut simptomele?
  • Simptomele sunt constante sau intermitente?
  • Cât de severe sunt?
  • Ce pare să agraveze simptomele?
  • Ce pare să calmeze simptomele?
  • Folosiți lentile de contact?
  • V-ați lovit de curând la ochi?
  • Ați fost la piscină în ultima vreme?
  • Ați schimbat de curând fardurile de pleoape?
  • Care e starea dvs generală de sănătate?

Stabilirea diagnosticului pentru cheratită

  • examinare oculară
  • analiza unei mostre de țesut cornean sau de secreție lacrimală

Tratament pentru cheratită

Primul gest

  • prezintă-te la medic pentru stabilirea diagnosticului și recomandarea tratamentului optim

Tratament clasic pentru cheratită

  • antibiotice
  • antivirale
  • antifungice

Tratament naturist pentru cheratită

 Ceai verde:

  • pune la infuzat 2 pliculețe de ceai verde timp de 1-2 minute, scoate-le din apă, lasă-le la răcorit și așază-le pe ochi; lasă-le pe pleoape timp de 10-15 minute

Mușețel:

  • pune la infuzat 2 pliculețe de ceai de mușețel timp de 1-2 minute, scoate-le din apă, lasă-le la răcorit și așază-le pe ochi; lasă-le pe pleoape timp de 10-15 minute

Miere:

  • amestecă miere cu apă fiartă în proporții egale și folosește pe post de picături de ochi sau înmoaie 2 dischete demachiante în acest lichid și aplică-le pe ochi timp de 10-15 minute

Foto: 123rf.com

Lasă-ne emailul tău ca să-ți trimitem zilnic cele mai importante articole scrise de jurnaliștii Libertatea pentru femei

Aboneaza-te
sdk