Când să mergi la doctor
Dacă simți o durere persistentă în regiunea tendonului lui Ahile, cere opinia medicului de familie. Mergi imediat la un specialist dacă durerea este severă și chiar imobilizantă. Este posibil să fi suferit o ruptură a tendonului.
Călcâiul lui Ahile. Cauze
Tendinita Ahile este cauzată de suprasolicitarea intensă și repetitivă a tensdonului lui Ahile. Acesta ajută la mers, alergat, sărit sau la mișcarea degetelor de la picioare.
Structura tendonului lui Ahile se slăbește odată cu înaintarea în vârstă. Iar asta îl face să fie și mai sensibil la leziuni. Mai ales dacă persoana afectată practică sport de performanță sau este un practicant de sport la sfârșit de săptămână și în rest este sedentară. Orice creștere bruscă a dozei de efort poate duce la apariția acestui sindrom.
Călcâiul lui Ahile. Factori de risc
Există o sumă de factori care contribuie la sporirea riscului de a dezvolta călcâiul lui Ahile:
- Sexul. Tendinita Ahile apare preponderent la bărbați.
- Vârsta. Călcâiul lui Ahile este mai frecvent la adulți și vârstnici.
- Probleme fizice. Piciorul plat pune presiune mai mare asupra tendonului. Obezitatea și mușchii slab dezvoltați ai gambelor pot spori presiunea asupra tendonului.
- Opțiunile de antrenament. Alergarea cu încălțăminte nepotrivită, precum pantofii de oraș, poate duce la apariția tendinitei Ahile. Durerea la nivelul tendonului apare mai des în perioada rece. Și alergarea pe teren denivelat poate predispune la călcâiul lui Ahile.
- Bolile asociate. Persoanele cu psoriazis ori cu hipertensiune arterială au un risc mai mare de a dezvolta călcâiul lui Ahile.
- Medicamentele. Anumite tipuri de antibiotice, numite fluoroquinolone, au fost asociate cu apariția unui risc crescut de tendinită Ahile.
Călcâiul lui Ahile. Complicații
Tendinita Ahile poate slăbi tendonul, făcându-l vulnerabil în fața unor rupturi. Ruptura este o leziune extrem de dureroasă, care necesită intervenție chirurgicală.
Călcâiul lui Ahile. Prevenție
Dacă nu e posibil să previi călcâiul lui Ahile, atunci măcar poți lua măsuri pentru a reduce riscul de a dezvolta acest tip de tendinită:
- Crește treptat nivelul de efort fizic. Dacă tocmai ai început un program de mișcare, pleacă de la un nivel ușor și sporește treptat intensitatea efortului, la fel ca și durata antrenamentului.
- Ia-o ușor. Evită activitățile care pun presiune excesivă pe tendeon. Dacă iei parte la o activitate solicitantă, în ritm susținut, fă-ți o încălzire înainte, într-un ritm lejer. Dacă observi că durerea apare la un anumit tip de mișcare, oprește-te și odihnește-te.
- Alege cu atenție încălțămintea. Încălțările pe care le porți în timpul activității fizice ar trebui să asigure confort și susținerea corespunzătoare a călcâiului. În plus, ar trebui să susțină perfect podul plantar, pentru a reduce presiunea de pe tendonul lui Ahile. Înlocuiește încălțămintea deteriorată. Dacă încălțările sunt în stare bună dar nu mai susțin corect laba piciorului, folosește talonete speciale.
- Exerciții de întindere zilnic. Fă-ți timp pentru exerciții de întindere a mușchilor gambei și a tendonului lui Ahile, mai ales dimineața, pentru a menține flexibilitatea. Acest lucru este important cu precădere pentru a preveni recurența afecțiunii.
- Întărește musculatura gambei. Mușchii puternici la nivelul gambelor permit o susținere sporită și o rezistență mai bună la activități intense.
Călcâiul lui Ahile. Diagnostic
În timpul examenului clinic, medicul va apăsa ușor pe zona afectată, pentru a observa localizarea durerii, duritatea țesutului sau inflamația. Medicul va mai evalua flexibilitatea, alinierea, nivelul de motricitate și reflexele de la nivelul labei piciorului și al gleznei.
Teste imagistice
Medicul ar putea solicita unul sau mai multe dintre următoarele teste:
- Radiografie. Chiar dacă la radiografie nu se văd țesuturile moi, aceasta ajută totuși în a observa alte tipuri de afecțiuni care pot da simptome asemănătoare.
- Ecografia. Prin intermediul ultrasunetelor, dispozitivul vizualizează țesuturile moi precum tendoanele. Ultrasunetele oferă imagini în timp real ale tendonului lui Ahile, iar ecografia Doppler color poate evalua fluxul de sânge de la nivelul tendonului.
- Rezonanța magnetică. Using radio waves and a very strong magnet, MRI machines can produce very detailed images of the Achilles tendon.
Călcâiul lui Ahile. Tratament
Tendinita răspunde bine, de obicei, la măsurile uzuale de îngrijire. Dar dacă simptomele sunt severe și persistă, doctorul poate prescrie variante de tratament.
Medicamente
În cazul în care medicamentele împotriva durerii care se eliberează fără prescripție medicală nu își mai fac efectul, doctorul recomandă medicamente mai puternice, menite să reducă durerea și inflamația.
Terapie fizică
Un medic de recuperare medicală poate recomanda următoarele opțiuni de tratament:
Operația
Dacă tratamentele obișnuite nu dau rezultate timp de câteva luni sau dacă tendonul este rupt, vi se va recomanda intervenția chirurgicală pentru repararea tendonului lui Ahile.
Călcâiul lui Ahile. Tratament naturist
Printre remediile menite să păstreze starea de bine pe termen lung se numără:
- Odihna. Este posibil să trebuiească să oprți orice fel de activitate fizică intensă pentru câteva zile sau să optați pentru o activitate care nu pune presiune pe tendonul lui Ahile, cum ar fi înotul sau gimnastica în apă. În cazurile severe, este posibil să fiți nevoiți să purtați o orteză, cârje sau bandaje elastice.
- Gheață. Pentru a reduce durerea și inflamarea, aplicați comprese cu gheață la nivelul tendonului, timp de 15 minute, după efort fizic și oricând vă doare.
- Compresie. Bandajele sau șosetele compresive pot contribui la reducerea presiunii pe tendon și a inflamației.
- La înălțime. Când sunteți în poziția culcat, țineți ridicat piciorul afectat cumva mai sus de nivelul inimii, pentru a reduce umflarea. Dormiți cu piciorul la un nivel mai ridicat și pe parcursul nopții.
Cum te pregătești pentru vizita la medic
Înainte de toate, va trebui să îi descrieți simptomele medicului de familie. Acesta vă va trimite la un specialist în medicină sportivă sau la un medic de recuperare medicală. Dacă tendonul lui Ahile este rupt, s-ar putea să fiți trimiși la un chirurg ortoped.
Ce poți face tu
Înainte de vizita la cabinet, e bine să scrii o listă cu răspunsuri la următoarele întrebări:
- Durerea a debutat brusc sau treptat?
- Simptomele se agravează în anumite circumstanțe, în anumite momente ale zilei sau la anumite activități?
- Ce fel de încălțări purtați în timpul activității fizice?
- Ce fel de medicamente și suplimente alimentare luați în mod regulat?
La ce să te aștepți de la medic
Fii pregătit să răspunzi la întrebări ca cele ce urmează, referitoare la simptome și factori care ar putea contribui la problema taUnde mai exact vă doare
- Unde mai exact vă doare?
- Durerea se ameliorează în repaus?
- Ce fel de exerciții faceți de obicei?
- Ați adus modificări recent la programul de exerciții de rutină sau ați început de curând un nou sport?
- Ce ați făcut pentru a vă alina durerea?