Absența menstruației (amenoree) reprezintă absența uneia sau mai multor menstre. Femeile care nu au menstruație timp de cel puțin trei luni la rând suferă de amenoree și de asemenea și fetele care nu au început să aibă menstruație până la vârsta de 15 ani.
Cea mai des întâlnită cauză pentru absența menstruației (amenoree) o constituie sarcina. Alte cauze ale acesteia pot fi probleme ale sistemului reproducător sau ale glandelor care reglează producția de hormoni. De obicei, absența menstruației (amenoree) se rezolvă prin tratarea cauzei medicale respective.
Cuprins
Absența menstruației (amenoree). Cauze
- sarcina
- dezechilibre hormonale
- tulburări psihice
- tulburări alimentare
- obezitate
- pierderea rapidă în greutate
- boli cronice
- sindromul Turner (afecțiune genetică, caracterizată prin absența unui cromozom X în celulele organismului uman)
- malformații congenitale
- himen neperforat (de obicei, himenul acoperă doar o parte din intrarea spre vagin, există, însă, și cazuri în care himenul acoperă în totalitate orificiul și astfel sângele menstrual nu are cum să fie eliminat, la pubertate; în asemenea cazuri, medicul va face câteva incizii pe himen)
- efort fizic intens