Folosește o frunză de aloe vera mare și cărnoasă din care poți obține o cantitate cât mai mare de pulpă suculentă. Miezul gelatinos are numai beneficii pentru pielea ta, pentru păr și pentru întregul organism.
Aloe vera are proprietăți:
- Antibacteriene
- Antivirale
- Antiseptice
- Antioxidante
- Calmante
- Antiiritative
- Hidratante
- Laxative
Cum alegi și cum pregătești o frunză de aloe vera
Urmărește clipul nostru și vezi cum trebuie să tai și să pregătești frunza de aloe vera. Alege o frunză din culturi bio, cât mai cărnoasă și bogată în gel.
Spală frunza și taie cu grijă coaja groasă. Zimții de pe margine sunt cu atât mai ascuțiți cu cât frunza este mai mare. Ai grijă să nu te rănești!
Taie bucăți din frunză atât cât îți trebuie pentru a pregăti diverse cosmetice naturale. Restul frunzei poate sta și la frigider, ambalată într-o pungă biodegradabilă.
După ce tai gelul din interior cubulețe, poți pune câteva picături de lămâie și apoi îl poți zdrobi la mixer. Gelul obținut se poate congela câteva luni.
La ce poți să folosești gelul de aloe vera
Decongelează câteva cubulețe de gel pentru a pregăti diverse crème și loțiuni cu miere, cu apă de trandafiri, cu zeamă de lămâie sau cu fructe pasate.
Gelul de aloe vera te ajută să pregătești:
- Măști pentru ten și decolteu
- Măști pentru păr
- Loțiuni emoliente și antibacteriene pentru pielea mâinilor și a picioarelor
- ”pansamente” naturale pentru rănile minore, mici arsuri și zgârieturi
- Crème pentru față cu efect de albire și hidratare
- smoothie cu fructe și gheață pentru o băutură gustoasă, plină de vitamine și benefică pentru digestie
- demachiant natural
imagine: Adina Zamfir/Libertatea pentru femei