Evită să speli sutienele albe în mașina de spălat, dacă nu ai un program special pentru rufe delicate. Sutienele albe simple, fără dantelă, se pot spăla la mașină la o temperatură de cel mult 40 de grade. O temperatură mult mai ridicată ar afecta banda elastică și sutienele tale vor deveni din ce în ce mai largi și incomode.
Cu toate că pot fi spălate la mașină și multe femei aleg această soluție rapidă, sutienele albe se păstrează mult mai bine dacă sunt spălate de mână, mai ales dacă sunt din dantelă. Și iată câteva trucuri care te ajută să le menții perfecte, așa cum le-ai cumpărat din magazin, câțiva ani la rând.
Poartă sutienele albe cel mult de două ori la rând
Sutienele de culoare albă imaculată sau de culori foarte deschise, precum bej, crem, argintiu, trebuie purtate cel mult de două ori la rând și apoi spălate imediat. Transpirația sărată a pielii va afecta materialul și va lăsa pete neplăcute care se vor accentua cu timpul. De aceea, sutienele albe, mai ales cele din dantelă, se poartă de două ori apoi se spală imediat. Este o regulă valabilă pentru toate hainele albe din materiale organice delicate, așa cum este mătasea, satinul, lâna fină sau cașmirul, dar și pentru lenjeria intimă fină, din dantelă.
Spală sutienele de mână cu apă călduță
Evită să folosești apă fierbinte, când speli sutienele, indiferent de culoarea lor. Dar mai ales pentru cele deschise la culoare trebuie să folosești apă călduță.
Apa fierbinte distruge elasticul din material cu timpul, acesta devine moale și se lasă, iar bretelele sutienului nu mai au susținerea de la început. În plus, apa fierbinte afectează și culoarea dantelei deoarece ea va fixa în materialul sutienului diverse pete lăsate de transpirație, deodorante și parfumuri.
Folosește un detergent pentru rufe delicate
Evită detergenții cu înălbitor, deoarece acesta duce la îngălbenirea materialelor sintetice în timp. Cele mai multe sutiene conțin și materiale sintetice, chiar dacă sunt de bună calitate și sunt căptușite cu bumbac sau cu mătase. La interior, bureții de susținere și alte materiale auxiliare sunt din materiale sintetice care se pot îngălbeni de la detergenții puternici.
Mai bine folosește un detergent delicat cu care poți spăla de mână sutienele albe, fără să îți afecteze nici pielea, nici calitatea sutienului. Dacă apar unele pete pe marginea sutienului este bine să folosești un detergent dedicat, pentru rufe albe, cu enzime care elimină petele.
Dacă respecți cele trei sfaturi de mai sus, vei putea păstra sutienele albe de calitate până la 2 sau chiar 3 ani. Trebuie să doar să le speli de mână imediat după ce le porți o dată sau de două ori, să cureți delicat petele de transpirație și materialele se vor menține la fel de frumoase ca la început.