Spre deosebire de multe alte simboluri vechi, crucea și-a păstrat puterea tainică și multe superstiții despre cruce au rămas în conștiința populară de-a lungul veacurilor. Pentru orice creștin, crucea este cel mai puternic simbol de protecție și curățenie spirituală. Iată câteva dintre credințele vechi legate de acest simbol pe care, poate, și părinții sau bunicii noștri le respectă azi.
Fă semnul crucii la masă, în zilele de Sărbătoare
Este unul dintre cele mai frumoase obiceiuri ale creștinilor. Tatăl familiei, bunicul sau bunica obișnuiau să facă semnul crucii peste bucatele festive așezate pe masă de Sărbători, mai ales de Crăciun și de Paște. Obiceiul se păstra în unele familii în fiecare duminică, la masa de prânz, după slujba de la biserică.
Este un gest de binecuvântare a bucatelor, împrumutat de la preoți, însoțit de o mică rugăciune înainte de masă. Creștinii cred că acest obicei va aduce liniștea în familie, va ocroti sănătatea tuturor și bunăstarea casei.
Fă semnul crucii să alungi spaimele și grijile
Semnul crucii este făcut adesea de creștini-ortodocși, de romano-catolici, greco-catolici, ortodocșii orientali, membrii unor majore ramuri ale luteranismului și unii anglicani. Este un semn larg răspândit în spațiul creștin, în Europa și America.
Din vremuri vechi a fost considerat un simbol de protecție și este folosit și azi să alungi gândurile negre, spaimele, grijile și să te liniștești înainte de a-ți spune rugăciunile. Cei care se roagă folosind semnul crucii știu deja că el are o putere misterioasă care îi ajută să își echilibreze gândurile și emoțiile.
Superstiții despre cruce
Un asemenea simbol, atât de puternic de-a lungul timpului, a adunat și multe superstiții și credințe pe care le-am aflat de pe la bunici sau de pe la bătrânii satului.
Crucea care se poartă la gât nu trebuie lăsată să se răsucească și să se întoarcă cu fața de la lumină, pentru că vei atrage veștile rele.
Ai grijă să nu scapi vreodată crucea pe jos, pentru că este semn rău. Dacă se întâmplă, este bine să stropești crucea cu apă sfințită de la biserică și să o pui lângă icoane.
Dacă nu porți cruce la gât, ca pe un medalion, este bine să porți o cruciuliță în portofel. Te protejează de cele rele, ba chiar te ajută să îți sporești banii și să duci un trai mai liniștit.
Busuiocul și crenguțele de salcie sfințite la biserică se aduc acasă și se păstrează undeva lângă icoane sau lângă o cruce. Ele devin astfel simboluri de protecție pentru familie și casă.
Când cineva drag din familie sau dintre prieteni se îmbolnăvește și se internează în spital, este bine să îi oferi să aibă la el o cruciuliță, să îi poarte de grijă și să se însănătoșească mai repede.
Când botezi un copil, dacă ești nașă, este bine să îi cumperi o cruciuliță mică de aur sau de argint și să i-o pui copilului în scutece după ce a fost botezat. Cruciulița respectivă se pune apoi și în apa în care nașa îi face prima baie după botez.