Auzim adesea numele Maicii Domnului în biserică, le găsim în textele religioase, în imnuri și acatiste și le folosim și noi adesea în rugăciunile noastre. Într-un studiu realizat de o grupă de elevi greci din Atena, aceștia au adunat 500 de nume ale icoanelor în care este reprezentată Fecioara Maria. Cu toate acestea, numele Maicii Domnului în scrierile religioase sunt mai puține, dar deosebit de sugestive.
Maica Domnului/ Fecioara Maria
Numele Maicii Domnului este folosit adesea în țările creștine ortodoxe, în mod deosebit în țările ortodoxe de rit vechi. Pentru români, pentru greci, pentru lipoveni sau bulgari, Maria este Maica Domnului și ei pun accentul pe acest nume în rugăciunile și textele religioase. Înainte de toate, în spațiul nostru ortodox se pune accentul pe faptul că Maria a fost maica lui Iisus, vasul ales de Dumnezeu să întrupeze miracolul vieții și al credinței pentru muritorii de rând.
În spațiul catolic, în multe țări catolice din vestul Europei sau din America latină, se folosește mult mai des numele Fecioara Maria, un nume care pune mai mult accentul pe natura ei pură și neprihănită, pe sufletul ei curat și luminos și pe darul nemărginit pe care l-a primit aducându-l pe lume pe Fiul Domnului și rămânând aceeași fecioară curată până la adormirea ei și ridicarea la ceruri.
Ambele nume sunt deosebit de puternice și pline de semnificație, amândouă fiind la fel de sugestive pentru credincioși și la fel de cunoscute și răspândite în lume!
Numele Maicii Domnului mai des folosite
Există două principii de bază după care au fost folosite numele Maicii Domnului: după relația ei cu Iisus Hristos (ex: Născătoarea de Dumnezeu) și după calitățile cu care a fost înzestrată (ex: Preacurata). Unele nume sunt simple și explicite, altele provin din limbi vechi și scrieri greu de înțeles în zilele noastre, așa cum este Precista. Poate că ai auzit adesea numele Maica Precista rostit în rugăciuni sau la biserică, dar puțini români mai știu azi ce semnificație are.
Iată o listă cu numele Maicii Domnului des folosite și întâlnite în scrierile religioase:
Fecioara Precurată: acest nume se referă atât la concepția imaculată a Fiului Domnului, precum și la sufletul și natura iubitoare și pură a Mariei, care a trăit fără de păcat întreaga viață.
Fecioara Neîntinată: un alt nume care aduce aminte de concepția și nașterea imaculată a lui Isus, dar și de trupul Mariei care a rămas neîntinat de păcate.
Purtătoarea de Prunc: în multe rugăciuni închinate Fecioarei Maria regăsim acest nume simplu și sugestiv, în care termenul Prunc nu îl poate desemna decât pe Acel Prunc trimis de Dumnezeu, unic în lume, Iisus Hristos.
Născătoarea de Dumnezeu: în popor, Iisus este Fiul lui Dumnezeu, cu aceleași puteri tămăduitoare și izbăvitoare ca ale Tatălui Său, drept urmare în această expresie, numele de Dumnezeu îl înlocuiește firesc pe cel de Iisus sau Hristos.
Împărăteasa Cerurilor: dăruită cu viață veșnică și puteri vindecătoare, Fecioara Maria nu a murit, ea s-a ridicat la ceruri alături de Dumnezeu Tatăl și Dumnezeu Fiul. În multe biserici ortodoxe, Maria este reprezentată ca o Împărăteasă a cerurilor, cu Pruncul în brațe, înconjurată de îngeri sau de apostoli.
Dulcea Sărutare: în cultul ortodox grecesc este întâlnit adesea numele Maicii Domnului drept Dulcea Sărutare, iar Maria este înfățișată cu pruncul în brațe, în timp ce Iisus copil o sărută pe obraz, întărind astfel dragostea divină pe care Fecioara a primit-o de la Dumnezeu.
Maica Domnului Milostiva: este un alt nume întâlnit adesea în imnuri și rugăciuni, deoarece oamenii știu câtă milă și dragoste avea și are în continuare Maria, câte miracole a făcut pentru cei suferinzi, milostivindu-se de durerea și speranța lor.
Maica Precista: este un alt nume foarte des întâlnit în spațiul românesc, termenul precista fiind păstrat din slavona veche; semnificația acestui termen este aceea de curat, neprihănit, de o moralitate și puritate sufletească fără cusur.
Maica Domnului Îndrumătoarea/Călăuzitoarea: este adesea folosit acest nume, deoarece Maria este văzută drept cea care a deschis calea spre mântuire; ea a fost prima care a călcat pe moarte și care a urcat la ceruri și după ea toți creștinii care îl cinstesc pe Dumnezeu și trăiesc o viață fără păcate. Prin exemplul Mariei am înțeles care este adevărata cale către mântuire, drept urmare ea este numită adesea Călăuzitoarea sufletelor noastre.
Ușa mântuirii: un alt nume folosit pentru a sugera puterea Maicii Domnului de a ajuta sufletele încărcate să se despovăreze de păcate și să caute mântuirea. Fecioara Maria este icoana Bisericii, adică a întregii speranţe de pocăinţă şi mântuire a omenirii. Rolul pe care Maica Domnului îl are în mântuirea noastră este incomensurabil, cel mai mare după cel al lui Iisus Hristos, și cu mult înaintea puterilor sfinților. Nu întâmplător cele mai multe și cele mai puternice rugăciuni sunt închinate lui Iisus și Fecioarei Maria.