Unul dintre cele mai frumoase momente din viața părinților unui bebeluș este tăierea moțului. Se pare că este un obicei foarte vechi, moștenit probabil de la romanii care s-au stabilit pe teritoriul vechi al Daciei și au adus cu ei obiceiurile străvechi.
Spre deosebire de tradiția de pe la noi, romanii de odinioară tăiau moțul pruncului la o săptămână după naștere. Pentru ei, acest ritual reprezenta de fapt botezul. În timp ce se tăia moțul, copilul era îmbăiat și i se dădea un nume, iar toți cei prezenți îi aduceau daruri și bani.
Un obicei similar și la vecinii din Rusia
Și la ruși există acest obicei din timpuri foarte vechi. Se tăia doar moțul bebelușilor de sex masculin, ca un ritual de recunoaștere a bărbăției, și se rosteau urări cât mai frumoase pentru o viață sănătoasă și bogată.
Mama trebuia să păstreze moțul copilului și să îl afume când acesta era bolnav, un obicei care se practica în veacurile trecute și în zonele de nord ale țării noastre.
Semnificații mistice
Spre deosebire de botez, care este un act creștin, tăierea moțului este legată de preziceri, magie și destin și nu este decât un obicei profan, care marchează primul an al copilului. Învățăturile creștine spun că viața omului nu poate fi predestinată, pentru că misiunea lui este să devină mai bun cu fiecare zi, pentru a căpăta mântuirea la sfârșitul vieții sale. Obiectele pe care le alege copilul la tăierea moțului nu au nicio legătură cu destinul vieții sale, dar reprezintă o mică distracție pentru părinți și pentru rudele care vor să marcheze evenimentul printr-o petrecere mai deosebită.
Șuvița pe care o taie nașa la mica petrecere de 1 an, se lipește de o monedă de argint cu ceară de la lumânarea de botez și se leagă cu o fundă roșie. Moneda de argint simbolizează sănătate, prosperitate și o viață liniștită. Nașii trebuie să aibă musai o monedă de argint la ei pentru tăierea moțului.
După tăierea șuviței, deasupra capului copilului se rupe o turtă mare și frumoasă în patru bucăți. În unele zone ale țării, turta se rupe doar la fetițe, în alte zone se respectă acest obicei atât pentru fetițe, cât și pentru băieți. Turta reprezintă și ea prosperitatea, norocul și o căsnicie bună pentru fete.
Tăierea moțului este, în cele din urmă, un ritual frumos, la care participă nașii și cât mai multe rude apropiate. Tăierea șuviței alungă fricile și îndoielile din sufletul copilului, astfel încât să crească un copil și apoi un om drept, curajos, încrezător și puternic. În multe zone din țară, acest ritual era urmat de datul de grindă. Copilul se lua pe brațe și se ridica până la grinda casei, să crească mare și frumos, înalt, puternic și curajos.
Ce alege copilul la tăierea moțului
Obiectele pe care nașa le pune pe o tavă, înaintea copilului, după ce i-a luat moțul, capătă și ele funcție magică. Părinții abia așteaptă să vadă ce alege copilul: bani, chei, bijuterii, telefon sau diverse obiecte care amintesc de meserii bănoase. La fel ca și ursitoarele, aceste obiecte nu au cum să stabilească destinul copilului, dar ele reprezintă un simbol al intrării în comunitate.
Se spune că primele 3 obiecte pe care le alege bebe sunt definitorii pentru preferințele și alegerile lui în viață. Astfel că, pe tavă, trebuie să punem obiecte cât mai diferite, din diverse domenii de activitate, arte, sporturi sau jocuri.