Albă și pură, sarea vindecătoare era considerată de mii de ani o soluție miraculoasă, capabilă nu numai să schimbe gustul hranei, dar să și vindece și să protejeze sufletul oamenilor și al animalelor deopotrivă.

Ce spun tradițiile și superstițiile despre sare

Chiar dacă nu mai credem în ritualurile străvechi, superstițiile legate de sare s-au păstrat până azi și le folosim, uneori, fără să ne dăm seama.

Ți s-a întâmplat și ție să presari puțină sare peste umărul stâng, când treceai printr-o încercare mai grea sau aveai nevoie de noroc? Ei bine, se spune că sarea ajută și că alungă ghinionul, oricare ar fi el.

În tradiția românească se mai spune că, dacă încep să trăznească focul din sobă sau lumânările de pe masă, înseamnă că te vorbește cineva de rău. Atunci luai un praf de sare și aruncai în sobă sau îl presărai peste lumânarea aprinsă, să închizi gura clevetitorilor și bârfele lor să nu te ajungă.

Sarea care se arunca în foc avea rolul de a purifica aerul din încăpere, pentru a ține departe toate relele.

Cu același scop se presăra sare la praguri, mai ales în zilele de mare sărbătoare. Poate că nu ținea departe toate necazurile și bolile, dar în mod sigur ținea departe furnicile, iar acest obicei îl mai vedem și azi pe la țară.

Sarea vindecătoare, simbol al protecției

În Biblie, sarea este menționată de multe ori la prepararea hranei și a ofrandelor aduse lui Dumnezeu, cu rolul de a-i proteja pe credincioși. Se spune că sarea vindecătoare poate ține departe spiritele rele și ispitele Satanei.

De altfel, în creștinism, se adaugă sare în apa de botez pentru sănătatea și protecția copilului, iar pâinea cu sare este ofranda pe care un bun creștin o aduce Domnului pentru binele familiei sale.

Sarea este nelipsită din pâine, așa cum nu lipsește nici din apa sfințită la biserică în zilele de mari sărbători.

În credința catolică, există obiceiul de a presăra sare pe terenul pe care urmează să se ridice o biserică nouă sau un monument creștin. Ține de exorcizare acest obicei și ajută la alungarea spiritelor malefice.

În credințele orientale există, de asemenea, obiceiul de a presăra sarea vindecătoare în temple, în apă sau pe pământ, pentru a curăța împrejurimile de energiile dăunătoare.

Pentru chinezi, sarea este un simbol al Pământului și concentrează în gustul ei tot ceea ce ne oferă pământul: putere, stabilitate și tărie.