Sarea în magie, albă, pură și curată, era nelipsită din fierturile de leac și din descântece. Pe vremuri se credea că are puteri magice. Simbolurile ei mistice s-au păstrat și azi în multe superstiții pe care le respectăm adesea, învățate de la bunicile prevăzătoare.

Să nu arunci niciodată sarea de la masă și nici să nu verși vreodată sare. Era atât de prețioasă în alte epoci, încât nu putea fi risipită.

Sarea era un condiment prețios, care nu dădea gust mai bun mâncărurilor, dar era indispensabilă pentru conservarea alimentelor și totodată bună de leac pentru oameni și animale deopotrivă. Iar sarea în magie era mult mai prețioasă, oamenii fiind convinși că are puterea de a proteja și de a vindeca.

Cum se folosea sarea în magie, în ritualurile de protecție

Cu gustul ei pregnant, pe care nu îl poate imita niciun alt condiment, și cu numeroasele ei proprietăți, sarea se folosea adesea pentru protecția casei, a familiei și a copiilor mici.

Exista un ritual simplu ca seara târziu să se pună la geam o bucățică mică de pâine cu sare. Din câte rele umblă prin noapte, cele care ajung la geamul tău vor gusta din sare și se vor duce. Mai ales de moroi și de strigoi se fereau oamenii, iar sarea ținea toate nălucile la distanță.

A doua zi dimineața, sarea din care au mâncat relele nopții trebuia numaidecât aruncată la răsărit, că era năpastă mare dacă se ținea în casă.  

Cu atât mai mult, era bună sarea la fereastră dacă erau în casă copii mici. Niciun rău și nicio boală nu trebuia să ajungă la prunci.

Dar seara nu se folosea oricum pentru protecția copiilor. Dacă vroiai să fie ocrotit pruncul abia născut, sarea se punea la geam numai când apunea soarele, apoi se arunca de cum se făcea întuneric. Pentru că exista o credință veche conform căreia îngerii vizitează nou născuții în puterea nopții să îi vegheze de toate cele rele, iar dacă sarea rămânea uitată la geam, îngerul nu mai cobora, că era drumul sărat.

Sarea ca simbol sacru al prieteniei

cina cea de taină și zodiacul
Cina cea de taină, pictată de Leonardo da Vinci

Puțini mai știu azi că sarea a fost în Antichitate un simbol al ospitalității, al camaraderiei și al relațiilor de bună vecinătate. Sarea se punea pe masă înaintea oaspeților, alături de pâine și apă sau vin, înainte de a se aduce bucatele. Astfel, sarea exprima dorința gazdelor de a-și cinsti invitații și le oferea prietenia și încrederea sa.

Nu se știe exact cum a fost asociată sarea cu prietenia și camaraderia, dar probabil la această asociere a contribuit calitatea sării de a nu se altera în timp. Pe de altă parte, sarea pe care o oferea gazda arăta faptul că orice musafir intrat în casă era protejat de gazda respectivă.

În ”Cina cea de taină pictată” de Leonardo da Vinci îl vedem pe Iuda răsturnând sarea, un gest care însemna trădarea. Pictura ne amintește de scena biblică în care Iuda varsă sarea de teamă, când Iisus îi arată că știe de trădarea sa.

Un proverb din Germania spune că cine varsă sarea își atrage dușmani. Iar o superstiție din Marea Britanie spune că cine vărsa sare în fața cuiva, îi aducea o mare ofensă, considerându-l dușman, un om necinstit sau care nu merita onoarea de a-i trece pragul.