Pelicanul, pasărea care își varsă sângele
Tot în spațiul catolic, în vechile catedrale, sunt întâlnite adesea grupuri statuare sau picturi în care un pelican își dă sângele pentru puii lui. În vest există credința că această pasăre este capabilă să se rănească și să își hrănească puii cu propriul sânge, când nu mai găsește hrană.
Este o legendă foarte veche, dar ea a căpătat o semnificație datorită sacrificiului suprem pe care Iisus l-a făcut pentru credincioșii lui. Pelicanul rămâne unul dintre cele mai stranii simboluri mai puțin știute ale lui Iisus Hristos!
Alfa și omega
Multe icoane și vitralii din biserici sunt ornate cu literele grecești alfa și omega. Ele ne aduc aminte de vorbele lui Iisus din Apocalipsa după Ioan: ”Eu sunt alfa și omega, cel dintâi și cel de pe urmă, începutul și sfârșitul”.
Iisus arăta astfel enernitatea și nemărginirea lui Dumnezeu, esența lui divină și puterea nemăsurată pe care o are asupra destinului muritorilor. Cele două litere îi reprezintă deopotrivă pe Dumnezeu și pe Fiul Său.
Simboluri mai puțin știute ale lui Iisus Hristos
Trei cercuri întrepătrunse
Puțini oameni cunosc semnificația celor trei cercuri întrepătrunse pe care le observă uneori pe stranele sculptate din biserici, pe lemnul altarului sau pe crucile cele mai frumoase din lăcașurile de cult. Cele trei cercuri reprezintă eternitatea Sfintei Treimi: Dumnezeu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh.
Păunul, un simbol al eternității
Mai puțin întâlnit în spațiul ortodox, păunul apare mai mult în catedralele medievale din spațiul catolic. Legenda spune că această pasăre rămâne la fel de frumoasă și după moarte și este considerată un simbol al eternității. În Evul Mediu, păunul pictat lângă arborele vieții era un simbol al credinței eterne și al lui Iisus.