Numeroase persoane care au avut privilegiul să fie apropiate de părintele Arsenie Boca au vorbit, după căderea comunismului, despre harul său minunat și despre învățăturile pline de miez pe care le dădea celor care nu își găseau liniștea sufletească.

Părintele Boca a fost toată viața lui prigonit de Securitate și se spune că Nicolae Ceaușescu îi urmărea îndeaproape activitatea și realizările. Îl prigoneau pentru puterea și darul lui de a ține aproape oamenii de Dumnezeu, într-o vreme în care bisericile erau dărâmate, icoanele arse și credința disprețuită.

Timpul a confirmat profețiile lui cele mai mari, despre viitorul țării și despre dispariția cuplului Ceaușescu într-o zi de mare sărbătoare, și anume de Crăciun. Tot el a profețit vărsările de sânge care au adus libertatea și democrația, la Revoluția din decembrie 1989, dar și valul puternic de migrație care a început după deschiderea granițelor.

Duhovnicul Ardealului a vorbit adesea celor apropiați despre vremurile grele care ne așteaptă și și-a profețit moartea spunând că, după el, va începe ”vremea martirilor”.  

”Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, care este tovarășul de drum al fiecăruia, de la naștere până la moarte. Vor cădea și cei aleși. Îmi pare rău că sunteți cei de pe urmă. Vă vor cerne. Vor pune impozite, taxe și alte îngrădiri. Vor lua totul! Să știți că mulți vor pleca din țară, dar puțini se vor întoarce. Va veni vremea când ar dori să se întoarcă și n-or mai putea, căci România va fi înconjurată de flăcări” – astfel le vorbea părintele în ultimele sale săptămâni de viață celor care veneau să îl vadă.

Părintele Arsenie Boca a murit în ziua martirilor

În ziua de 28 noiembrie, când se stingea din viață părintele propovăduitor al Ardealului, biserica îl pomenește pe sfântul mucenic Ștefan cel Nou.

Încarcerat și schingiuit pentru credința lui creștină, mucenicul Ștefan a fost omorât în timpul împăratului bizantin Constantin Copronimul (n.r. cel murdar), unul dintre cei mai înverșunați prigonitori ai creștinilor din imperiu.

Tot în această zi, sunt pomeniți Sfântul Petru și sfânta Ana, bătuți și chinuiți pentru credința lor, precum și cei 42 de mucenici care și-au mărturisit credința în Dumnezeu, alături de mucenicul Ștefan.

Destinele a doi martiri, sacrificați pentru credință

Teologii spun că destinul pe care l-a avut părintele Arsenie Boca seamănă izbitor de mult cu cel al mucenicului Ștefan cel Nou.

Amândoi au fost atrași din copilărie de credință și de viața spirituală, amândoi au avut har profetic, dar amândoi au fost prigoniți pentru religia lor.

La părintele Ardealului veneau oamenii pentru îndrumare și alinare, așa cum, cu multe secole în urmă, în Pretoriul unde fusese închis mucenicul Ștefan, creștinii veneau la el să le vorbească despre credința în Dumnezeu.