Pâinea noastră cea de toate zilele, cum spuneau pe vremuri bunicile, are o istorie veche de când lumea și este una dintre cele mai prețuite bucate ritualice. Alături de vin, pâinea a jucat un rol primordial în tradițiile creștinismului timpuriu, fiind considerată trupul lui Hristos.

Pâinea, legată de împărtășanie

Pâinea era asociată cu împărtășania și cuminecătura, mai ales în lăcașurile de cult unde preoții făceau semnul crucii asupra ei și o împărțeau tuturor celor credincioși.

De aici a rămas și obiceiul femeilor de la țară de a face semnul crucii asupra pâinilor pe care le băgau în cuptor. Pâinea era astfel ferită de rele și căpăta valențe mistice, binefăcătoare.  

Hrana sacră care satură și trupul și sufletul

Cine poate să uite miracolul pe care Iisus l-a făcut în pustiu, hrănind numai cu cinci pâini și doi pești mii de oameni? El a hrănit atunci gurile celor care îl urmau departe de casă, dar le-a hrănit și sufletul și mintea.

Căci le-a spus apostolilor să îi hrănească și a împărțit cele cinci pâini astfel încât până și cel din urmă s-a săturat. Iar povestea din Biblie spune că erau 5.000 de bărbați, în afară de femei și copii.

Înmulțirea pâinilor, pe care mai apoi ucenicii săi le-au dat mai departe oamenilor, a rămas în conștiința colectivă drept prima sfântă împărtășanie a unei mari mulțimi care deja îmbrățișase cuvântul Domnului.

Căci ”nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”, după cum a rămas scris de la Apostolul Matei.