Mari duhovnici ai României: părintele Cleopa Ilie

Multe sfaturi și îndemnuri înțelepte ne-au rămas în predicile și scrierile semnate de părintele Cleopa. Călugări și mireni deopotrivă avem multe de învățat din moștenirea bogată a acestui mare duhovnic, prigonit de fosta securitate și greu încercat de viață.

Cu toate lipsurile și suferințele prin care a trecut, părintele Cleopa Ilie a rămas cu inima dârză și cu o credință nestrămutată, cu care a ridicat multe alte suflete nevoiașe. Miracolele nu au lipsit din viața acestui duhovnic, așa cum nu au lipsit lacrimile și suferințele, dar dragostea față de Dumnezeu și față de oameni i-a dat toată puterea!

Pruncul închinat Maicii Domnului

Părintele Cleopa s-a născut într-o familie deosebit de credincioasă, care și-a închinat toți copiii lui Dumnezeu și i-a crescut în adâncă ascultare și dragoste față de cele sfinte. Constantin Ilie, pe numele lui de botez, s-a născut pe data de 10 aprilie 1912, în comuna Sulița, județul Botoșani. În primele două luni după naștere, pruncul Constantin era bolnăvicios, iar părinții lui deosebit de îngrijorați pentru viața lui.

Neștiind ce să mai facă, mama lui s-a dus cu pruncul la vestitul duhovnic Conon Gavrilescu, de la Schitul Cozancea, care a sfătuit-o să închine copilul Maicii Domnului. Atunci mama s-a închinat cu lacrimi la icoana Maicii Domnului, făcând trei metanii, și, căzând în genunchi, a zis plângând: „Maica Domnului, îți dăruiesc ție copilul acesta al meu, că este bolnav și plânge mereu. Fă ce știi tu cu el!”

A doua zi, pruncul a prins puteri și a crescut tot mai viguros de la un an la altul. Constantin Ilie a fost al cincilea copil al familiei din cei 10, dar cel mai puternic și rezistent dintre toți, deși a fost cel mai încercat. El și-a pierdut de copil alți frați și surori, dar credința lui și puterea Maicii Domnului l-au ocrotit.

Începutul vieții monahale

La vârsta de numai 17 ani, Constantin Ilie avea să ajungă la Mănăstirea Sihăstria. Aici a așteptat 3 zile și 3 nopți la poartă, dormind sub cerul liber, pentru a fi primit. Era primul canon pe care tânărul l-a acceptat cu bucurie și cu speranța că avea să devină călugăr și să trăiască o viață închinată doar lui Dumnezeu.

Prima ascultare care i-a fost dată la mănăstire a fost păstoritul oilor, dar totodată el a citit și învățat numeroase pravile și scrieri sfinte, devenind tot mai înțelept și dedicat vieții călugărești. În anul 1937, la vârsta de 25 de ani, a fost călugărit și a primit numele Cleopa.

”Noul egumen era foarte prețuit, atât de obștea schitului, cât și de credincioșii refugiați aici, întrucât era foarte evlavios, postea mult, era blând, îi îmbărbăta pe toți, și îndeosebi avea darul cuvântului, prin care călăuzea și hrănea duhovnicește pe fiecare”, putem citi în descrierea vieții sale pe pagina de internet a Mănăstirii Sihăstria.

De la un an la altul, cu multă învățătură și înțelepciune, părintele Cleopa ajunge tot mai cunoscut și apreciat, este numit egumen al mănăstirii apoi primește și alte însărcinări de la Patriarhul Justinian pentru a se ocupa de dezvoltarea și organizarea altor lăcașuri monastice.

Părintele Cleopa se ocupă astfel de mănăstirea Slatina, care devine un adevărat focar duhovnicesc, apoi de schiturile Orata, Rarău, Sihla, Râșca sau Moldovița.

Este tot mai cunoscut și căutat pentru sfaturile lui înțelepte, pentru modul în care introduce noi reguli în viața monahală și chiar pentru harul lui de a prevedea viitorul.

Călugări și credincioși, oameni simpli și oameni cu multă învățătură ajung să îl caute tot mai des pentru cuvintele lui de îmbărbătare și pentru puterea lui de a-i îndruma în viitor. Căci multe sfaturi pe care le dădea părintele Cleopa se adevereau și cine îi urma cuvintele găsea calea cea mai bună.

Mulți credincioşi veneau la cuvioşia sa pentru binecuvântare. Părintele îi îndemna să se roage, să se spovedească, să meargă regulat la sfânta biserică şi să facă fapte bune. Şi aşa li se împlineau cele de folos. Astfel ucenicii Părintelui Cleopa deveneau mai buni, mai milostivi, mai râvnitori şi mai smeriţi. Iar duhvnicul cu har le amintea deseori cuvintele Psalmistului: Smeritu-m-am şi m-am mântuit!

Prigoana comunistă

De trei ori de-a lungul vieții, părintele Cleopa a fost nevoit să se ascundă în munți, să trăiască în bordei săpat în pământ și în mare taină. Prigoana comunistă împotriva preoților și a călugărilor l-a împins să își părăsească mănăstirea, dar niciodată nu și-a părăsit credința, oricât a fost de greu.

Ajutat de pădurari și de puțini oameni credincioși care știau locurile, primea câteva merinde, dar mai ales cărți. Citind, învățând continuu din pravile și din scrierile sfinte, părintele Cleopa a reușit să îndure anii lungi de prigoană, de foame și de lipsuri.

”Având multă linişte la bordeiul său din pădure, Părintele Cleopa îşi împărţea timpul în trei părţi: rugăciune, citirea cărţilor Sfinţilor Părinţi şi scrierea de cuvinte duhovniceşti, şi odihnă. Cea mai mare parte a timpului se ruga, făcându-şi toată rânduiala de preot şi pustnic în fiecare zi, până la 12–15 ore. Se ruga mult şi cu rugăciunea inimii, pe care o deprinsese din tinereţe, iar timpul liber rămas îl folosea la scrierea cărţilor sfinte, mai ales predici.

Din cărţile scrise de cuvioşia sa în liniştea munţilor amintim: Predici pentru monahi (Urcuş spre înviere), Predici la Duminicile de peste an, Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţi de peste an, Despre vise şi vedenii şi despre Sfânta Împărtăşanie, precum şi unele îndreptare de spovedanie pentru stareţi, ieromonahi, preoţi de mir, monahi şi credincioşi”, stă scris pe site-ul Mănăstirii Sihăstria.

Arhimandritul Cleopa Ilie sau părintele Cleopa, așa cum îl știe tot românul, este unul dintre mulții călugări persecutați sau martirizați de regimul comunist. Drept pentru care el a fost propus pentru canonizare în anul 2025, când Biserica Ortodoxă Română împlinește 140 de ani de autocefalie și 100 de ani de la obținerea statutului de patriarhie.

Scrieri lăsate de părintele Cleopa

Întreaga sa operă și toate sfaturile și îndemnurile pe care le dădea călugărilor și credincioșilor aveau la bază o nețărmurită dragoste față de Dumnezeu, pe care el o împărtășea cu smerenie și cu multă modestie.

Iată lista tuturor scrierilor sale, la care se mai adaugă numeroase articole și eseuri publicate în presă și în reviste de specialitate îndeosebi după căderea comunismului.

• Despre credința ortodoxă, București, 1981,(reeditată în 1985, apoi la Galați sub titlul: Călăuza în credința ortodoxă, 1991);
• Predici la praznice împărătești și sfiți de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1986;
• Predici la Duminicile de peste an, Ed. Episcopiei Romanului, 1990;
• Valoarea sufletului, Galați, 1991, 176 p. (o re-editare la Bacău, 1994;
• Urcuș spre înviere (predici duhovnicești), Mănăstirea Neamț, 1992;
• Despre vise și vedenii, București, 1993;
• Cleopa Ilie și Ioanichie Bălan, Cum putem intra în rai, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2004;
• Acatiste alcătute de Arhimandritul Cleopa Ilie și Ieroschimonahul Paisie Olaru, Vânători, Mănăstirea Sihăstria, 2005.

Câteva dintre cele mai pătrunzătoare povețe și cuvinte înțelepte

„Izvorul a toată răutatea şi a tot păcatul şi rădăcina tuturor răutăţilor este iubirea de sine, care este iubire neraţională faţă de trup şi este cea mai grea şi mai subţire dintre toate patimile care robesc firea omenească. De aceea Mântuitorul, când a spus să urmăm Lui, a pus această condiţie: Cine vrea să vină după Mine, să se lepede de sine… Lepădarea de sine este cea mai mare virtute care-l duce pe om la sfinţenie şi la Rai”.

„Răbdare, răbdare, răbdare… şi când ţi se va părea că s-a sfârşit, o iei de la capăt: răbdare, răbdare, răbdare… Dar nu până la prăşit, ci până la sfârşit”.

„Dacă vrem să mergem drept înaintea lui Dumnezeu, ne trebuie două ziduri până la moarte: unul de-a dreapta şi altul de-a stânga. Care sunt acelea? Zidul din dreapta este frica de Dumnezeu, iar zidul din stânga este frica de moarte”.

„Să nu zici la spovedanie că este de vină cutare, sau că este vinovat diavolul, că atunci râd diavolii de tine cu gura până la urechi! Ci să spui: «Părinte, eu sunt de vină, al meu este păcatul, a mea este rana»”.

„Mila de sine, cruţarea de sine, îndreptăţirea de sine, mulţumirea de sine, trâmbiţarea de sine, lauda de sine, plăcerea de sine, părerea de sine, închipuirea de sine, simţirea de sine, îngâmfarea de sine, cinstea de sine, încrederea în sine, rezemarea pe sine, bizuirea pe sine, înălţarea de sine, cutezanţa de sine şi nesimţirea, care-i moartea minţii şi omorârea sufletului mai înainte de moartea trupului”.

„Când nu avem simţirea păcatului, suntem în cel mai greu păcat; că atunci mintea noastră este oarbă, iar nesimţirea este moartea minţii”.

”În fiecare clipă greşim, în fiecare clipă este nevoie de trezie, de paza minţii, de rugăciune şi de umilinţă în faţa lui Dumnezeu. Asta este ce spunea marele prooroc David: că fărădelegea mea eu o cunosc şi păcatul meu înaintea mea este pururea”.

„Mintea trebuie să se pogoare în inimă, că inima este cămara minţii. Aceasta-i cămara de care spune Hristos: Tu, când te rogi, intră în cămara ta şi încuie uşa ta şi roagă-te Tatălui tău întru ascuns şi Tatăl tău, Care vede cele întru ascuns, îţi va răsplăti ţie la arătare. Voi credeţi despre cămară, că este cea de lemn, casa? Dacă o luaţi aşa, o luaţi după literă. Ori aici dumnezeieştii Părinţi înţeleg cu totul altfel: Trei uşi ai de încuiat când te rogi: uşa cea de lemn, pentru oameni; uşa buzelor, pentru cuvinte, ca să nu grăieşti cu nimeni decât cu Dumnezeu; şi uşa inimii, pentru duhuri, ca să te pogori cu mintea în cămara inimii. Că inima este cămara minţii”.