Cuprins
Pentru mulți credincioși, icoana Maicii Domnului cu 7 săgeți este un mister tulburător. Înfățișarea Sfintei Marii, cu chipul blajin și liniștit, dar cu pieptul străpuns de 7 săgeți este tulburătoare și puțini cunosc adevărat mesaj al acestei icoane și de ce este cinstită în mod deosebit în ziua în care sărbătorim Întâmpinarea Domnului. Aceasta din urmă nu este singura sărbătoare în care preoții amintesc de mesajul icoanei. Maica Domnului cu 7 săgeți este cinstită și în ajunul Adormirii Maicii Domnului, pe data de 14 august.
De ce a fost pictată Fecioara Maria cu pieptul străpuns de săgeți
Originea acestei icoane vine din biserica romano-catolică, mai bine zis din iconografia poloneză, de unde a pătruns apoi în Rusia și în țările ortodoxe.
Se pare că motivul care a stat la realizarea acestei icoane este un citat din Biblie care îi aparține Înțeleptului Simeon din Ierusalim.
Când Fecioara Maria și Iosif au ajuns la templu pentru a-l prezenta pe pruncul lor, Iisus Hristos, Simeon i-a întâmpinat și a făcut o proorocie: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi” (Luca 2, 34-35).
Simeon a proorocit în primul rând despre misiunea sfântă pe care o avea Iisus, dar și despre durerea sfâșietoare care avea să îi străpungă inima Mariei, când fiul ei a fost răstignit pe cruce.
Pornind de la această profeție importantă, făcută în ziua în care Domnul Iisus Hristos a fost întâmpinat drept prunc de către preoții din templu, iconografii din Occident au imaginat o icoană cu totul deosebită și tulburătoare. Ea mai este numită și ”Maica Domnului, îmblânzirea inimilor”, deoarece a fost nevoie de sacrificiul suprem al lui Iisus pentru ca sufletele multora să se întoarcă spre Dumnezeu.
Icoana Maicii Domnului cu 7 săgeți alină suferințe

Durerea Maicii Domnului, străpunsă în mod simbolic de cele 7 săgeți, așa cum a fost străpuns trupul lui Iisus de piroanele asupritorilor Săi, simbolizează durerea tuturor celor care suferă pierderi tragice. Către această icoană este bine să ne îndreptăm gândurile și speranța atunci când soarta este crudă și ne răpește copii, părinții sau ființele dragi nouă. Și tot către această icoană este bine să ne rugăm, dacă suntem abandonați, părăsiți și neajutorați, dacă trecem prin situații disperate și avem nevoie de o lumină în viața noastră. Ajutorul Maicii Domnului este neprețuit și fiecare îl va simți în sufletul lui la nevoie!
Așa cum Sfânta Maria a reușit să treacă peste cea mai cumplită durere și să se bucure de Învierea lui Iisus, așa și noi trebuie să ne amintim că durerea este trecătoare, precum bucuria, și să avem încredere că Dumnezeu ne va ajuta să ne regăsim pacea și echilibrul interior.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e3d6ef47b5e2c0dd3f3162e180d0302e.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_b3773b666e22d0f2bb5d95b9f123dd68.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/18_e63f91d066b826e456a1ec8554caf5ba.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_6bdcab8259f05c498cd05e198e1ccb88.jpeg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_5105195ddbf5a0c39bb18097954431ac.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/23_95799ce4e9c32cc9873dbb685948af1d.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/13_3c2bd8235bf7ce92de9f90d8d11cd0ab.jpg)
Libertatea.ro
Cine curăţă zăpada şi gheaţa de pe trotuar
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/13_db10918b5a62683e13e7b5e91cc307ce.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertateapentrufemei.ro/wp-content/uploads/feed/images/13_299ce3e1ec3ecccc873d752e0ea22c3b.jpg)