Obiceiul de a merge în pelerinaj la moaște sfinte s-a împământenit pe la noi. Din nefericire, ceea ce se întâmplă la astfel de evenimente este trist. Căci cei care se pretind credincioși dau cinstea pe rușine și uită de fapt scopul prezenței lor acolo. Superstițiile primează, iar de bun simț nici nu mai încape vorbă. Cum te închini la moaște, așa-ți și merge.
Cum te închini la moaște
Un creștin adevărat nu va huli, nu se va îmbulzi și nu va face tot ce-i stă în putere pentru a ajunge primul la racla sfântă. Dimpotrivă, își va petrece răbdător timpul, în rugăciune și smerenie, până îi va veni rândul. Sărutarea pământului, a raclei, de un anumit număr ori, gesturile exagerate și ritualurile scornite de către te miri cine nu-și au rostul. Închinăciunea înseamnă să-ți faci corect semnul crucii, apoi să te înclini, până atingi pământul cu degetele. Atingerea raclei sfinte este suficientă pentru ca un credinicos să beneficieze de lucrarea Duhului Sfânt, dacă este cazul.
Atingerea moaștelor cu tot felul de obiecte cu rol de talisman este un mare păcat, căci nu obiectele poată harul dumnezeiesc, ci sufletul curat care se încarcă spiritual. Iar acest gest se traduce prin credința în superstiții, în înșelătorii vrăjitorești și prin sfidarea puterii divine. Singura cale de a ne apropia de Dumnezeu și de a beneficia de harul divin cu care au fost binecuvântate sfintele moaște este pocăința, înălțarea spirituală, curățenia sufletească.
Ce sunt moaștele?
Potrivit dicționarelor, moaștele reprezintă rămășițele pământești ale unor sfinți sau ale celor care au dus o viață în sfințenie. Este vorba despre oseminte, trupuri mumificate plăcut mirositoare, dar și despre veșminte sau obiecte care au însoțit acel trup. Unii credincioși le consideră a fi făcătoare de minuni, motiv pentru care a și apărut valul uriaș de pelerini. Însă, dacă este să luăm în considerare scrierile religioase, moaștele reprezintă miracolul Duhului Sfânt, prin care Dumnezeu lucrează spre binele celor care se roagă.
Or, a te ruga și a te închina pur și simplu la moaște este un mare păcat. Căci rugăciunile trebuie închinate Lui Dumnezeu, care săvârșește minuni prin rămășițele sfinte, nicidecum osemintelor în sine. Pe de altă parte, respingerea ideii de cinstire a sfintelor moaște reprezintă refuzul de a crede în tot ceea ce înseamnă creștinătatea. Cultul legat de cinstirea moaștelor este menit să păstreze vie în mintea credincioșilor ideea de nemurire, de trecere în lumea celor sfinte, după o viață de credință.
Sursa foto: 123rf.com