Moș Nicolae a trăit pe meleagurile Turciei, în cetatea Mira, în secolul IV după Hristos. Era un bun propovăduitor și îndrumător în ale credinței, astfel că a ajuns episcop și din poziția lui în fruntea bisericii creștine a făcut multe lucruri bune pentru cei sărmani.
Cum este sărbătorit Moș Nicolae în Olanda
În multe țări din Vest, Moș Nicolae sau Saint Nicholas este așteptat cu mare nerăbdare de copii, fiind de multe ori mult mai generos decât Moș Crăciun. El poate veni pe 5 sau pe 6 decembrie, dar și pe 19 decembrie, în funcție de obiceiurile fiecărei regiuni. Există și țări în care venirea lui Moș Nicolae este pregătită de la jumătatea lunii noiembrie.
Spre exemplu, în Olanda, Sfântul Nicolae este așteptat cu mare fast și se pregătesc parade care se organizează începând din noiembrie. Sinterklaas, cum îi spun copiii olandezi, vine cu sania, vine pe cal, dar vine și pe vapor, în funcție de orașul în care este așteptat.
Paradele sunt pline de culoare și de veselie, iar Moșul ajunge pe rând în spitale, în școli și biblioteci, ba chiar și pe la diverse familii din oraș unde lasă mici daruri dulci și jucărioare pentru copii. La rândul lor, copiii lasă la ușă morcovi sau fân pentru caii lui Moș Nicolae.
O masă tradițională în ajun de Moș Nicolae
Așa cum noi românii pregătim masa de Crăciun, în Olanda, Franța sau Germania, familiile și prietenii cu copii se adună la o masă festivă în ajun de Moș. Se pregătesc plăcinte tradiționale, clătite, fripturi de porc, dar și dulciuri, urmate de vin.
Copiii lasă ghetuțe în fața ușii sau a ferestrelor cu speranța că vor fi umplute cu dulciuri peste noapte, iar adulții petrec și se bucură de masa îmbelșugată. Dacă mai primește vreun copil nuielușe, este greu de spus, pentru că toți copiii sunt fericiți dimineața cu ce găsesc în cizmulițe.
Fetele nemăritate din Italia au tradiția lor de Moș Nicolae
Este interesantă o tradiție italiană prin care este sărbătorit Moș Nicolae într-un mod aparte. El este ocrotitorul copiilor, dar și al tinerelor necăsătorite. Astfel că femeile care nu și-au găsit încă un soț, merg la biserică în ajun unde participă la o slujbă specială, apoi înconjoară de șapte ori biserica și se roagă să își găsească un soț bun.
Tradiția aceasta vine de la o faptă foarte generoasă pe care Sfântul Nicolae ar fi făcut-o pentru un tată nevoiaș cu trei fete. El le-a dat fetelor câte o dotă să se mărite cât mai bine.
Icoane și mere roșii în Polonia
Foarte frumoase sunt tradițiile de Moș Nicolae și din Polonia. Moșul umblă din casă în casă pe la copii, stă de vorbă cu ei, îi dojenește sau îi laudă, în funcție de ceea ce află, și apoi le dăruiește icoane, mere roșii, portocale și niște prăjiturele gustoase făcute cu miere.
foto: 123rf.com