Se crede că anotimpul în care te căsătorești influențează nu doar căsnicia ta, ci și modul în care se păstrează legătura sufletească dintre voi.

Fiecare căsnicie trece prin patru anotimpuri: la început, veselă și plină de pasiune ca primăvara, toridă ca iubirea în plină vară, apoi matură și îmbelșugată ca toamna și, în ultima parte a vieții, înțeleaptă, dar mohorâtă ca iarna.

Dar sunt multe cupluri care trec brusc de la primăvară la iarnă, dar și îndrăgostiți care știu să retrăiască iubirea de vară la orice vârstă. Fiecare anotimp poate apărea de mai multe ori în timpul unei căsnicii, important este ca iubirea să nu se piardă niciodată!

Sezonul în care ai făcut nunta lasă o amprentă deosebită asupra căsniciei, cu bune și cu rele, sub influența astrelor și a zodiilor care se succed în perioada respectivă.

Ce căsnicie ai, dacă te-ai căsătorit primăvara

Lunile martie și aprilie sunt cele mai sărace în nunți, din cauza vremii capricioase și a sărbătorilor religioase. Cu toate acestea, există miri care preferă primăvara, în special luna mai, pentru că este o perioadă deosebită, plină de transformări și noutăți.

Dacă te-ai căsătorit și tu primăvara, căsnicia ta evoluează continuu și cunoaște multe schimbări provocatoare. Relația dintre voi este spontană, plină de pasiune și bucurie și mereu ”tânără” pentru că încercați să faceți fiecare ceva special pentru celălalt, astfel încât să nu vă plictisiți și să nu deveniți victimele rutinei.

Cu toate acestea, asemenea zilelor capricioase și reci, aveți și voi perioade în care simțiți nevoia de independență și de schimbări, dar găsiți de fiecare dată calea înapoi spre iubire.

Cum va evolua căsnicia ta, dacă te-ai căsătorit vara

Sezonul cald, însorit și plin de culoare este preferat de toate miresele, cu mici excepții. Vara înseamnă viața trăită la maximum, distracție și pasiune, iar relația voastră va avea din toate din plin.

Iubirea și sentimentele puternice de la început se vor păstra mulți ani și se vor transforma într-o legătură durabilă. Dar vara mai sunt și furtuni și schimbări surprinzătoare de vreme.

Și căsnicia ta va avea parte de momente incerte, poate veți traversa chiar și o perioadă dificilă în care vă veți gândi la divorț, însă pasiunea vă va salva. Dacă vă iubiți foarte mult și nu doriți decât să rămâneți împreună tor restul vieții, nimic nu vă va despărți. Veți avea mai mulți copii și casa plină de bucurie, indiferent de greutățile financiare care sunt inerente.

Cum arată viitorul căsniciei tale, dacă te-ai căsătorit toamna

Este anotimpul belșugului și al împlinirilor, iar nunțile de toamnă sunt adesea cele mai prospere. Mirii care aleg acest anotimp sunt calculați, răbdători, interesați de bunăstarea familiei lor și de beneficiile pe care le pot obține în urma căsniciei. Relația lor fie va dura toată viața, netulburată de evenimente dramatice și schimbări dificile, fie se va rupe în câțiva ani, dacă cei doi nu se iubesc la fel de mult.

Există și o notă melancolică în influența toamnei care ar putea duce la monotonie în viața de cuplu, dar există și riscul apariției unor conflicte greu de trecut. Dacă aveți aceleași interese, dacă urmăriți aceleași obiective și vorbiți ”aceeași limbă”, nimic nu vă poate distruge fericirea tihnită pe care v-o oferă toamna.

Ce influență are iarna asupra mariajului tău

Nunțile de iarnă sunt foarte rare, dar se spune că ele sunt printre cele mai durabile și fericite căsnicii. Fie că mirii se grăbesc și nu vor să mai aștepte sezonul de vară, fie că vor să fie un eveniment unic, într-un cadru special, cei care aleg iarna nu regretă niciodată pasul făcut. Legătura dintre ei este una profundă, calmă și insipidă la suprafață, dar deosebit de senzuală și pasională. La fel ca nunta lor unică, ei vor ca mariajul lor să fie unic și cei mai mulți reușesc.

Dacă te-ai căsătorit iarna, vei avea alături de tine toată viața un partener fidel și atent, un bărbat care pune accentul pe valori și sentimentele sincere. S-ar putea, uneori, să ia decizii pe care nu le înțelegi, iar acest lucru să genereze conflicte de scurtă durată, dar dacă reușiți să comunicați deschis, veți păstra iubirea nealterată. Iar, dacă apar schimbări, acestea aduc în cele din urmă beneficii pe termen lung.

Câteva sfaturi, în cazul în care căsnicia ta are probleme

Nunțile de primăvară: au cea mai mare rată de divorț, de aceea este necesar ca perioada de logodnă să fie cât mai lungă, pentru ca mirii să se cunoască foarte bine înainte.

Nunțile de vară: sunt marcate de perioade lungi de conflicte, de aceea stabilitatea financiară și buna înțelegere dintre cei doi soți sunt esențiale pentru a supraviețui împreună.

Nunțile de toamnă: se pot transforma în numai câțiva ani în legături monotone și lipsite de pasiune, de aceea o viață activă, cu multe obiective frumoase și activități comune va fi ideală pentru a vă salva de la divorț.

Nunțile de iarnă: deși au cea mai mică rată de divorț, și ele se pot destrăma, dacă partenerii nu reușesc să păstreze un echilibru între viața profesională și viața lor intimă.