Cuprins
Banii, agoniseala, averile și cămătăria sunt adesea tratate în Cartea Sfântă, care cuprinde o serie de învățături de mare folos. Iată ce spune Biblia despre bani care nu sunt întotdeauna ochiul dracului. Cu bani poți face mult bine în jurul tău, dacă știi cum să îi folosești cumpătat!
Biblia despre cumpătare și agonisire
Unul dintre cele mai bune sfaturi în Biblie despre bani este legat de modul în care îi adunăm și îi economisim. „Aşază-te mai întâi şi calculează cheltuiala”, scrie în Evanghelia după Luna. În continuare, învăţăturile apostolului punctează necesitatea de a nu pierde din vedere actul religios în momentul în care începem să câştigăm bani: Folosiţi-vă banii în aşa fel încât să nu pierdeţi încuviințarea lui Dumnezeu” (Luca 16:9).
„Fiecare dintre voi să pună ceva deoparte” pentru lucruri cu adevărat importante, suntem sfătuiți în Corinteni. În plus, cel care face economii poate da şi celor apropiaţi, aflaţi la anaghie, potrivit moralei creştine.
Cel care are este bine să fie milostiv și să ajute comunitatea, mai ales pe cei nevolnici si pe copii.
Iată ce scrie în Evaghelia după Matei: Nu va ingrijorati, dar, zicand: „Ce vom manca?” sau: „Ce vom bea?” sau: „Cu ce ne vom imbraca?” Fiindca toate aceste lucruri Neamurile le cauta. Tatal vostru cel ceresc stie ca aveti trebuinta de ele. Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si neprihanirea Lui, si toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.
Cu alte cuvinte, să căutăm împaratiei lui Dumnezeu, dragostea lui, și nu bunurile materiale. Pe omul drept și bun, Dumnezeu îl ocrotește și îi dă în viață atât cât îi trebuie.
Biblia despre bani și consecințele îmbogățirii
Banii în sine nu sunt problema cea mai mare, ci iubirea de bani, avariția, zgârcenia care poate face mult rău atât celui aflat sub patima ei, cât și celor din jurul lui.
„Iubirea de bani este rădăcina a tot felul de rele”, este avertismentul din ”Timotei” 6:10. Banii sunt mult prea des folosiți pentru alte obiective decât cele spre care ne îndrumă învățăturile lui Iisus.
În „Proverbe” este atrasă atenţia celor care comit nereguli pentru a se îmbogăţi: „Un om credincios este năpădit de binecuvântări, dar cel ce vrea să se îmbogăţească repede nu rămâne nepedepsit.”
Apostolul Luca ne-a lăsat una dintre învățăturile lui Iisus care a zis: ”Vedeţi şi păziţi-vă de orice fel de lăcomie de bani; căci viaţa cuiva nu stă în belşugul avuţiei lui.”
De asemenea, apostolul Matei ne înseamnă ”Nimeni nu poate sluji la doi stăpâni. Căci sau va urâ pe unul şi va iubi pe celalt; sau va ţinea la unul şi va nesocoti pe celalt: Nu puteţi sluji lui Dumnezeu şi lui Mamona (n.r. banilor).”
În Timotei suntem avertizați: ”Cei ce vor să se îmbogăţească, dimpotrivă, cad în ispită, în laţ şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care cufundă pe oameni în prăpăd şi pierzare.”
Este scris în Biblie: Marcu: ”Isus S-a uitat împrejurul Lui şi a zis ucenicilor Săi: ”Cât de anevoie vor intra în Împărăţia lui Dumnezeu cei ce au avuţii!” Ucenicii au rămas uimiţi de cuvintele Lui. Isus a luat din nou cuvântul şi le-a zis: ”Fiilor, cât de anevoie este pentru cei ce se încred în bogăţii, să intre în Împărăţia lui Dumnezeu! Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechea unui ac, decât să intre un bogat în Împărăţia lui Dumnezeu!”
Și tot în Biblie găsim răspunsul, în Filipeni: ”Ştiu să trăiesc aproape din nimic ori din belşug. Am învăţat să fiu mulţumit în orice situaţie, fie că am stomacul plin, fie că rabd de foame, şi-n belşug şi-n sărăcie. Fiindcă pot face ceea ce-mi cere Dumnezeu cu ajutorul lui Cristos, care îmi dăruieşte tărie şi putere”.
Biblia despre împrumuturi
Biblia aduce în discuţie problema împrumuturilor și a oamenilor care se îndatorează. Iată ce sfat găsim în „Proverbe”: „Bogatul stăpâneşte peste cei săraci şi cel ce ia cu împrumut este robul celui ce-i dă cu împrumut (…) Nu fi printre cei ce pun chezăşii, printre cei ce dau zălog pentru datorii. Căci dacă nu ai cu ce să plăteşti, pentru ce ai voi să ţi se ia patul de sub tine?”
Așa cum trebuie să fim cumpătați în ceea ce privește folosirea banilor, la fel trebuie să fim cumpătați când ne gândim să ne îndatorăm la bancă sau cuiva dintre cei apropiați.
Banii pe care îi datorăm ne transformă în ”robi”, ne obligă, ne simțim datori și plătim întotdeauna mai mult decât am luat. Așa că, de câte ori ne gândim să cerem cu împrumut, să ne gândim de două ori înainte și să fim cumpătați, să ne mulțumim cu ce avem și să evităm pe cât putem împrumuturile.
foto: Shutterstock